Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW la Salonul Auto de la Paris 2010

BMW

Estetica şi eficienţa remarcabilă sunt principalele puncte de atracţie ale celei mai noi game de modele a producătorului de automobile premium BMW. Prin noile modele şi prototipuri pe care le prezintă în cadrul ediţiei 2010 a Salonului Auto de la Paris – Mondial de l’Automobile -, BMW arată evoluţia strategiei de dezvoltare marcată de aceste două atribute. Automobilele, care stârnesc emoţie prin design şi combină performanţele excepţionale cu economia combustibilului şi nivelul emisiilor ce sunt de neegalat, oferă plăcerea condusului atât de specifică pentru BMW, dar asigură şi o creştere profitabilă a companiei pe pieţele aflate în expansiune pentru o dezvoltare durabilă.

Cel mai recent rezultat al ofensivei declanşate de actuala gamă de modele a mărcii este noul BMW X3, a cărui premieră mondială figurează printre punctele de atracţie ale ediţiei 2010 a Salonului Auto de la Paris. Noua generaţie a primului Sports Activity Vehicle din acest segment de piaţă continuă succesul predecesorului care a înregistrat la nivel mondial vânzări de peste 600.000 de unităţi. Noul BMW X3 intră în scenă cu un design sportiv şi elegant, precum şi cu cel mai ofertant interior şi cea mai mare versatilitate din clasa lui. Acestea duc la consolidarea poziţiei de lider în ceea ce priveşte agilitatea, oferă caracteristici îmbunătăţite de confort şi, datorită măsurilor BMW EfficientDynamics, furnizează cele mai bune date de consum şi emisii din segment.

În cadrul Salonului Auto de la Paris 2010, pasiunea pentru estetică şi dinamism a mărcii BMW este susţinută de premiera mondială a unui prototip pentru un automobil de lux, cu 2+2 locuri. BMW Concept Seria 6 Coupé simbolizează o nouă definiţie a plăcerii condusului sportiv care păstrează caracterul exclusiv al mărcii. Prin prezentarea caracteristicilor specifice unui model BMW coupé clasic, acest prototip continuă o tradiţie începută acum mai bine de 70 de ani. În acelaşi timp noul model respectă actualul limbaj de design al mărcii, conceptul poartă linii armonioase cursive care au ca principală sursă de inspiraţie curgerea apei.

Pentru BMW Seria 5 Sedan şi BMW Seria 5 Touring, modele care se bucură deja de un success deosebit, vor fi prezentate versiuni noi de motorizare şi, în premieră, sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive. În plus, va avea loc şi premiera mondială a pachetului M Sport, disponibil la versiunile Sedan şi Touring ale gamei BMW Seria 5.Tracţiunea integrală xDrive va completa şi oferta BMW Seria 5 Gran Turismo: în viitor, sistemul va fi disponibil în combinaţie cu toate variantele de motorizare, pe benzină şi diesel, ale acestui model.

Cu cel mai nou model din portofoliul său, BMW oferă, în fiecare segment, automobile care furnizează o combinaţie fără egal între plăcerea condusului şi economia de combustibil. Acest statut unic se datorează atât strategiei BMW EfficientDynamics, cât şi marii diversităţi de concepte pentru mobilitate în viitor. Construit pentru o călătorie fără nici un fel de emisii CO2 este BMW Concept ActiveE care va avea debutul francez în cadrul Salonului Auto de la Paris 2010. Acest prototip, bazat pe BMW Seria 1 Coupé, dispune de transmisie integral electrică, precum şi de o tehnologie inovatoare pentru stocarea curentului, care permite o autonomie de aproximativ 240 kilometri (150 mile) pentru a face automobilul deosebit de atractiv în utilizarea zilnică.

Viziune fascinantă: BMW Concept Seria 6 Coupé.

Plăcerea condusului sportiv şi exclusivitatea unui automobil premium cu 2+2 locuri sunt întruchipate de BMW Concept Seria 6 Coupé. Acest prototip, dezvăluit în premieră la Salonului Auto de la Paris 2010, subliniază tradiţia unică a mărcii de a construi modele coupé sportive şi elegante. Modelul de serie este aşteptat să debuteze şi în România în a doua parte a anului viitor.

BMW Concept Seria 6 Coupé exprimă sportivitatea supremă care derivă din experienţa fără egal în privinţa motoarelor şi a şasiului, prin designul elegant şi autentic. Modelul dezvăluie indiciile clasice de stil ale unui model BMW coupé – capota prelungită, consolele faţă scurte, habitaclul mult dus în spate, ampatamentul lung şi silueta discretă cu linia acoperişului ce curge dinamic. Liniile de bază ale caroseriei se extind pe toată lungimea prototipului, în timp ce diferitele secţiuni se contopesc într-un tot unitar.

Liniile definite cu precizie formează structura suprafeţelor caroseriei, urmărind alternanţa contururilor concave cu cele convexe. Contrapunctul dintre linii şi suprafeţe conferă prototipului BMW Concept Seria 6 Coupé o aura sportivă cât se poate de firească. Această intersectare de linii şi forme sculptate este inspirată de mişcarea valurilor pe suprafaţa mării în bătaia vântului şi de fluxul şi refluxul unei maree.

Inovaţie pentru o siguranţă sporită: farurile LED integrale cu funcţia de lumini adaptive.

Printre detaliile frapante pe care le propune acest prototip se află şi noua dezvoltare a farurilor care dispun de tehnologia LED. Farurile cu lumini integrale LED, prezentate în premieră la un model BMW, produc un fascicul foarte alb, care contribuie la iluminarea deosebit de intensă şi exactă a suprafeţei drumului. În plus, ele încorporează funcţionalitatea farurilor adaptive. Luminile pentru timp de zi, care iau forma unor inele LED, accentuează şi mai mult stilul părţii frontale.

Stopurile prototipului BMW Concept Seria 6 Coupé – în forma clasică a literei L – realizează o conexiune vizuală între părţile laterale şi spatele automobilului. În interiorul celor două grupuri luminoase, benzile formate din lumini LED creează aspectul familiar mărcii BMW pe timp de noapte, un efect sporit de unitatea luminoasă de forma literei L poziţionată jos. Semnalizatoarele de direcţie, stopul de pe hayon şi lumina pentru frână sunt şi ele echipate cu lumini LED.

Interiorul prototipului BMW Concept Seria 6 Coupé este definit de funcţionalitate, eleganţă şi exclusivism. În plus, conceptul orientat către conducător, care este specific mărcii BMW şi reprezintă o emblemă pentru modelele coupé sport, are o eleganţă deosebită, în nota designului consolei centrale. Un alt aspect inovator este oferit de afişajul de control – portabil şi cu diagonala de 10,2 ţoli (26 cm) – al sistemului iDrive, amplasat în zona centrală a panoului de instrumente. Prototipul beneficiază şi de head-up display identic cu cel din dotarea modelelor de serie BMW, ceea ce îi oferă o funcţionalitate care nu are rival la nivel mondial. Sonorizarea deosebită este garantată de sistemul hi-fi, care a fost conceput special pentru BMW Concept Seria 6 Coupé şi care dispune de componente de înaltă calitate create de compania daneză Bang & Olufsen.

Premieră mondială la Paris: noul BMW X3.

În cadrul Salonului Auto de la Paris, unde are loc premiera mondială, noul BMW X3 se prezintă ca succesor al unui veritabil top seller. Comparativ cu predecesorul, noul Sports Activity Vehicle furnizează mai multă agilitate, dar şi mai mult confort. De plusul evident în ceea ce priveşte spaţiul interior şi posibilităţile de stocare beneficiază în special pasagerii din spate, dar se va resimţi şi asupra volumului oferit de portbagaj. Datorită capacităţii care se poate extinde de la 550 la 1.600 litri şi modului în care se rabatează bancheta – raport 40:20:40 -, noul BMW X3 oferă cel mai mare spaţiu din segmentul său.

Designul caroseriei noului BMW X3 denotă eleganţă urbană şi agilitate robustă. Combinaţia dintre partea frontală plată şi spatele ridicat creează impresia unei arcuiri dinamice atunci când automobilul este privit dintr-o parte, ceea ce subliniază aptitudinile sportive ale modelului. Suprafeţele convexe şi cele concave sunt accentuate de liniile frapante – caroseria apare ca o sculptură modelată cu meticulozitate. Imaginea frontală a noului BMW X3, înclinată spre înainte, arată încredere şi echilibru prin grila specifică BMW. Imaginea este întărită de farurile generoase, un scut cu aspect puternic şi o capotă cu şase linii de contur care converg spre grila radiatorului.

Conceptul de spaţiu generos şi versatil, materialele de calitate şi suprafeţele conturate în stilul mărcii împrumută interiorului o ambianţă premium modernă şi o funcţionalitate inteligentă. Poziţia ridicată a scaunelor înlesneşte accesul şi optimizează vederea asupra traficului de pe şosea. Atât în faţă, cât şi în spate, noul BMW X3 dispune de numeroase compartimente de stocare, sertare şi suporturi de pahar, iar cele trei locuri din spate oferă un confort remarcabil pe distanţe lungi graţie spaţiului extins la nivelul picioarelor şi al şezutului, comparativ cu precedentul model.

BMW EfficientDynamics: tehnologia modernă de transmisie şi funcţia Auto Start Stop combinate în premieră cu un motor cu şase cilindri dispuşi în linie şi o cutie de viteze automată cu opt trepte.

La lansarea sa, noul BMW X3 va oferi două motoare revoluţionare. Propulsorul diesel cu patru cilindri de la noul BMW X3 xDrive20d dezvoltă o putere maximă de 135 kW/184 CP, astfel că depăşeşte cu 5 kW nivelul predecesorului său, în timp ce consumul mediu în ciclu EU a fost îmbunătăţit cu 14%, la 5,6 litri per 100 kilometri. Noul BMW X3 xDrive35i este echipat cu un motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, a cărui putere maximă este de 225 kW/306 CP.

Noul BMW X3 xDrive35i vine echipat standard cu o cutie de viteze automată cu opt trepte. Această opţiune – unică în segment – este disponibilă la BMW X3 xDrive20d ca alternativă la transmisia manuală cu şase trepte standard. În premieră, transmisia automată este combinată cu funcţia Auto Start Stop, care dezactivează automat motorul la stop sau la blocaje în trafic. Imediat ce pedala de frână este eliberată, motorul reporneşte.

O nouă dezvoltare a suspensiei, sistem xDrive optimizat, opţional Drive Dynamic Control.

Noul BMW X3 este echipat standard cu sistemul de tracţiune integrală permanent BMW xDrive. Datorită setărilor inovatoare, al căror obiectiv a fost îmbunătăţirea dinamicii, această tehnologie inteligentă de transmisie integrală optimizează nu doar tracţiunea, ci şi comportamentul în viraje. La virările bruşte, un procentaj ridicat din cuplu este transferat către puntea spate. Prin intermediul Performance Control – dotare opţională -, agilitatea noului BMW X3 poate fi îmbunătăţită o dată în plus.

Tehnologia suspensiei de la noul BMW X3 este o dezvoltare complet nouă. Combinaţia dintre axul faţă, cu dublă legătură arc-lonjeron, şi cel spate, cu ansamblu multibraţ, oferă condiţia ideală pentru optimizarea în egală măsură a agilităţii, cât şi a confortului. Servodirecţia electrică (EPS), care este prezentă în premieră la un model BMW X, are şi ea o contribuţie semnificativă la comportamentul exact al automobilului. Disponibil opţional, Variable Sports Steering, contribuie suplimentar la un comportament mai sportiv al direcţiei.

Dynamic Damping Control (Controlul Dinamic al Amortizoarelor), opţional la nou BMW X3, dispune de amortizoare controlate electronic care se adaptează atât la condiţiile de drum, cât şi la stilul de condus al celui de la volan. Conducătorul poate influenţa programul de control al amortizoarelor prin utilizarea sistemului Dynamic Driving Contro. Această funcţie, disponibilă pentru prima dată la un model BMW X3, oferă conducătorului posibilitatea de a alege unul din modurile NORMAL, SPORT şi SPORT+, care pot fi selectate printr-un buton aflat pe consola centrală.

Sisteme unice de asistare a conducătorului de la BMW ConnectedDrive.

Gama sistemelor de asistare a conducerii pe care le oferă BMW ConnectedDrive nu are rival în această clasă. Printre opţiunile disponibile la noul BMW X3 se numără Head-Up Display, faruri reglabile (adaptive), High-Beam Assistant (asistare a fazei lungi), Cruise Control (tempomat) cu funcţie de frânare (standard la BMW X3 xDrive35i) şi camera de supraveghere cu Top View. Alte dotări opţionale pentru noua gamă BMW X3 sunt climă cu control automat cu două zone, acoperiş panoramic de sticlă, sisteme audio performante, sistem de navigaţie Professional cu stocare pe hard disc, operare automată a hayonului şi cârlig de tracţiune cu cap pivotant electric. În plus, Salonul Auto de la Paris va consemna prezentarea pachetului M Sport pentru noul BMW X3, care va fi disponibil din 2011.

Motoare noi şi sistemul xDrive aduc un plus de diversitate în gama BMW Seria 5.

Imediat după lansarea pe piaţă, noul BMW Seria 5 Touring îşi face apariţia la ediţia 2010 a Salonului Auto de la Paris cu noi motorizări, gama fiind extinsă cu un al treilea propulsor pe benzină şi cu alte două versiuni diesel. Noul BMW 528i Touring este beneficiarul injecţiei directe pe benzină High Precision Injection şi al unei puteri de 190 kW/258 CP, în timp ce noul BMW 525d Touring este echipat cu un motor de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie, care atinge un maximum de 150 kW/204 CP. Beneficiar al tehnologiei BMW TwinPower Turbo, motorul cu şase cilindri dispuşi în linie de la BMW 535d Touring produce o putere de 220 kW/300 CP.

Suplimentar, două variante ale modelului care beneficiază de tracţiunea integrală BMW xDrive au premiera mondială la Paris:. BMW 535i xDrive Touring, puterea de 225 kW/306 CP, furnizată de motorul cu şase cilindri dispuşi în linie cu BMW TwinPower Turbo, High Precision Injection şi VALVETRONIC şi BMW 530d xDrive Touring – putere maximă 180 kW/245 CP. Ambele îşi vor face debutul pe piaţa din România în primăvara anului 2011.

Sistemul de tracţiune integrală xDrive are parte de un debut spectaculos şi la noua gamă BMW Seria 5 Sedan; este disponibil la vârful de gamă încă de la lansare, fiind combinat, în premieră, cu un motor cu opt cilindri. La modelul BMW 550i xDrive Sedan, tehnologia de transmisie integrală permanentă şi gestionată electronic este combinată cu motorul V8 ce dezvoltă 300 kW/407 CP, echipat cu BMW TwinPower Turbo şi injecţie directă pe benzină, şi cu cutia de viteze automată cu opt trepte.

Mai mult, în cadrul Salonului Auto de la Paris, BMW prezintă alte două modele din segmentul Executive Sedan care sunt echipate cu tracţiune integrală. Urmând exemplul celor două versiuni Touring cu xDrive, sistemul inteligent de tracţiune integrală este prezent la modelul BMW 535i xDrive Sedan şi BMW 530d xDrive Sedan. Asemeni BMW Seria 5 Touring, cele două modele vor fi disponibile din primăvara anului 2011.

Pentru gama BMW Seria 5 Gran Turismo, gama modelelor cu tracţiune integrală este şi mai mare. După BMW 550i xDrive Gran Turismo şi BMW 530d xDrive Gran Turismo, alte două modele cu motor cu şase cilindri vor putea fi echipate cu inteligentul sistem de tracţiune integral: BMW 535i xDrive Gran Turismo şi BMW 535d xDrive Gran Turismo.

Pe lângă acestea, Salonul Auto de la Paris va consemna avanpremiera altor inovaţii pe care BMW le-a dezvoltat pentru BMW Seria 5 Sedan şi BMW Seria 5 Touring. Datorită funcţiei "deschidere hands-free a hayonului" ce face parte din filosofia de dezvoltare BMW ConnectedDrive, uşurinţa cu care se poate încărca automobilul a fost îmbunătăţită într-o manieră unică. Ca parte a opţiunii Comfort Access, aceasta permite ca deschiderea automată a hayonului să fie activată prin mişcarea piciorului, gest înregistrat de senzorii localizaţi în bara spate. În consecinţă, atunci când se transportă mai multe obiecte sau bagaje cu dimensiuni mari, clientul nu va mai trebui să le lase din mână pentru a putea deschide manual hayonul. Funcţia "deschidere hands-free a hayonului" va fi disponibilă pentru ambele modele cu începere din toamna anului 2011.

Pentru o dinamică optimă: gama de produse BMW M GmbH.

Toamna acestui an consemnează o nouă extindere a gamei de produse BMW M GmbH. Salonul Auto de la Paris va marca premiera componentelor nou dezvoltate din seria M Performance, disponibile în gama Original BMW Accessories, care oferă modelului BMW M3 o nouă dimensiune de sportivitate.

Caracterul dinamic al noilor BMW Seria 5 Sedan şi BMW Seria 5 Touring poate fi evidenţiat de pachetul M Sport, conceput special pentru fiecare model. Un pachet M Sport pentru noul BMW X3 va putea fi şi el admirat la ediţia 2010 a expoziţiei pariziene, înainte de lansarea pe piaţă din luna noiembrie a acestui an. Gama de produse BMW Individual este şi ea extinsă prin opţiuni noi şi atractive pentru BMW Seria 7 şi BMW Seria 5.

BMW EfficientDynamics stabileşte noi standarde şi deschide noi perspective.

Strategia de dezvoltare BMW EfficientDynamics oferă o nouă expresie a plăcerii condusului, atât de specifică mărcii, împreună cu modalităţi noi de reducere a consumului de combustibil şi a emisiilor. Cele mai noi rezultate şi perspective pentru termen lung sunt prezentate la ediţia 2010 a Salonului Auto de la Paris. O dată în plus, noile motoare deosebit de eficiente şi tehnologiile pentru optimizarea sistemului de transmisie, cu obiectiv reducerea consumului, ne conving că BMW este capabil să ofere maximum de plăcerea a condusului şi de eficienţă în orice segment. Pionieratul prototipurilor face trimitere spre o nouă etapă de mobilitate, fără emisii de CO2. BMW lucrează pentru îndeplinirea acestui obiectiv prin utilizarea hidrogenului ca sursă de energie, alături de angajamentul în derulare pentru dezvoltarea sistemelor de transmisie electrică, denumit „project i”.

Prezenţa BMW EfficientDynamics ca dotare standard în întreg portofoliul de modele al mărcii va face un nou pas prin lansarea pe piaţă a noului BMW X3. În premieră, funcţia Auto Start Stop este disponibilă acum în combinaţie cu un motor cu şase cilindri, iar clienţii pot comanda această opţiune nu doar împreună cu transmisia manuală cu şase trepte, ci şi cu cea automată cu opt viteze. De asemenea, noua generaţie a acestui Sports Activity Vehicle de succes este primul model BMW X care va dispune de servodirecţie electromecanică.

Pentru acest sistem, asistarea puterii de direcţie este generată de un motor electric care este activat numai atunci când operaţiunea este necesară, ceea ce contribuie suplimentar la reducerea nivelului de energie consumată.

Cu începere din toamna anului 2010, toate modelele din actuala gamă BMW îndeplinesc standardele EU5 cu privire la emisii. Şi, datorită tehnologiei BMW BluePerformance, numărul de modele care respectă deja normele EU6, care vor intra în vigoare în 2014, creşte o dată în plus. Noul BMW 530d Touring se alătură modelelor BMW 530d Sedan, BMW 320d Sedan şi BMW 320d Touring, BMW 330d Sedan, BMW 730d şi BMW 730Ld, devenind astfel cel de-al şaptelea membru al gamei care îndeplineşte normele EU6.

Acum, tehnologia BMW ActiveHybrid este un pilon de bază în viitorul strategiei BMW EfficientDynamics. Prin modelele BMW ActiveHybrid 7 şi BMW ActiveHybrid X6, automobile lansate în cursul acestui an, asistăm la utilizarea unei conexiuni inteligente a unui motor cu combustie şi a unui sistem de transmisie electrică care oferă performanţe dinamice şi o reducere semnificativă a consumului şi a emisiilor.

Electromobilitate în stil BMW: BMW Concept ActiveE.

Pe lângă dezvoltarea viitoare a tehnologiei BMW ActiveHybrid, experienţa BMW în domeniul transmisiei electrice se îmbogăţeşte şi ea. BMW Concept ActiveE prezentat la Paris dezvăluie forma pe care o poate lua, în viziunea BMW, mobilitatea fără nici un fel de emisii CO2. Prototipul are la bază gama BMW Seria 1 Coupé şi oferă patru locuri şi un portbagaj cu o capacitate de 200 litri, dar furnizează agilitatea şi plăcerea condusului care sunt emblematice pentru BMW, totul fără nici un fel de emisii prin ţeava de eşapament. Motorul electric dezvoltat pentru BMW Concept ActiveE are o putere de 125 kW/170 CP şi oferă un cuplu maxim de 250 Nm încă de la demaraj. Energia este furnizată de acumulatorii litiu-ion.

Pentru a acumula un plus de experienţă în operarea practică a automobilelor electrice, BMW are deja în plan lansarea unui test intensiv, cu o flotă de astfel de modele, în cursul anului viitor. Aceste automobile vor fi destinate utilizării private în regim cotidian în diferite ţări, printre care şi Franţa.

Ca urmare a proiectului-pilot cu flota de test compusă din modele MINI E, BMW Group îşi urmează sistematic activitatea de cercetare şi dezvoltare în domeniul mobilităţii electrice. Rezultatele obţinute din acest test vor fi direcţionate către "project i", al cărui obiectiv este dezvoltarea prototipului pentru Megacity Vehicle, vehicul care să fie utilizat în marile aglomerări urbane. Acest concept complet cu motor electric este prevăzut să fie lansat în 2013.

BMW ConnectedDrive: conectivitatea sporeşte plăcerea condusului.

Atunci când este vorba de realizarea unei legături inteligente între conducător, auomobil şi lumea exterioară, BMW continuă să folosească soluţii de pionierat. Sistemele de asistare a conducătorului şi serviciile de mobilitate de la BMW ConnectedDrive optimizează confortul, utilizarea infotainment şi siguranţa atunci când te afli la volan. Salonul Auto de la Paris va consemna prezentarea unor noi inovaţii BMW ConnectedDrive care duc plăcerea condusului la un nivel superior.

Evenimentul parizian va însemna şi lansarea unui nou telefon pentru bancheta gamei BMW Seria 7. Acesta beneficiază de receptor fără fir, care este completat de hotspot WiFi, astfel că furnizează acces online wireless pentru pasagerii care folosesc un notebook, Apple iPad sau alte dispozitive atunci când se deplasează. Suplimentar, BMW prezintă şi noua tehnologie pentru interfaţa Bluetooth, care a fost creată pentru sistemul de operare Apple iOS 4 şi care permite integrarea noului Apple iPhone 4, alături de alte dispozitive.

Salonul Auto de la Paris va însemna şi prezentarea funcţiei iPod Out, care optimizează operarea în automobil a diferitelor playere muzicale Apple. De asemenea, BMW va prezenta şi tehnologii unice la nivel mondial pentru integrarea terminalelor smartphone BlackBerry. Printre altele, va fi posibilă afişarea mesajelor e-mail, împreună cu funcţia text-to-speech.

Gama de servicii Google disponibile în automobil a fost şi ea extinsă. Spre exemplu, fotografiile unei destinaţii introduse în sistemul de navigaţie pot fi afişate pe monitorul de bord datorită serviciului Google Panoramio.

Bucuresti, 24.09.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.