Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Individual 7 Series by Esther Mahlangu, prima artistă care a creat un BMW Art Car

Artista sud-africană a creat interiorul unic al unui sedan BMW de lux care va fi vândut la licitaţie în cadrul Frieze Art Fair (Londra), încasările fiind utilizate în scopuri caritabile.

Modelul a fost creat cu BMW Individual Manufaktur, cel mai complex program de personalizare al mărcii.

Bucureşti/Mpumalanga. Acum 25 de ani, Esther Mahlangu, o artistă din Africa de Sud, a fost prima femeie care a creat o operă de artă pe un BMW 525i Sedan. Caroseria automobilului a fost decorată cu culori strălucitoare şi forme ornamentale unice, specifice artei Ndebele, transformându-se astfel într-un BMW Art Car. Acum, pentru a doua oară, Esther Mahlangu s-a alăturat BMW şi a personalizat un BMW Seria 7. În colaborare cu BMW Individual Manufaktur, Mahlangu a transformat sedanul de lux într-o operă de artă dinamică prin pictarea motivelor ce îi sunt caracteristice pe decoraţiunile reale de lemn din interior.


Pentru a facilita acest lucru, specialiştii de la BMW Individual Manufaktur au supervizat întregul proces de fabricaţie. Ei au dezvoltat o decoraţiune specială din lemn, de culoare albă, pe care Esther a pictat imaginile, apoi acestea au fost acoperite cu un strat de protecţie care le asigură durabilitate. Acest automobil unic va fi prezentat publicului în premieră la ediţia din acest an a Frieze Art Fair (5-9 octombrie), din Regent’s Park (Londra). Automobilul va fi oferit pentru o licitaţie. Încasările din vânzarea maşinii vor fi donate în scop caritabil.

În vârstă de 81 de ani, arista a declarat: “Pictatul este în sufletul meu şi în sângele meu. Modul în care pictez l-am învăţat de la mama şi de la bunica mea. Imaginile şi culorile s-au schimbat şi am pictat pe numeroase suprafeţe şi obiecte diferite, dar încă îmi place să pictez. Modelele pe care le-am utilizat pe componentele BMW împletesc tradiţia cu esenţa BMW. Când BMW mi-a trimis panourile pentru a le picta, am putut vedea designul în minte şi voiam să încep imediat! Am început pictând piesele mici pentru a simţi suprafaţa, apoi a fost uşor pentru că designul urma liniile panourilor. Arta mea m-a dus pretutindeni în lume şi am văzut multe locuri, am pictat mulţi pereţi şi obiecte, iar munca mea este în multe muzee, dar sunt tot Esther Mahlangu din Mpumalanga, Africa de Sud. Sufletul mi-a fost plin de bucurie când BMW m-a solicitat să pictez din nou pentru ei.”

Dr. Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, a explicat: “În cadrul parteneriatului pe termen lung cu Frieze şi Frieze Masters, combinăm, în premieră, angajamentul nostru cultural cu BMW Individual. Sunt încântat că am putut lucra din nou cu Esther Mahlangu, un artist excepţional şi o persoană pe care mi-o amintesc bine din perioada pe care am petrecut-o în Africa de Sud. Împreună cu specialiştii BMW Individual Manufaktur şi BMW Group Design, Esther a creat o operă de artă unică – un BMW Individual Seria 7 care formează o relaţie extraordinară între măiestrie şi arta Ndebele”.

BMW Individual Seria 7 by Esther Mahlangu este un automobil cu volan pe dreapta, care beneficiază de o varietate de echipamente din colecţia vastă BMW Individual pe lângă dotările unice încorporate de BMW Individual Manufaktur. Jantele BMW Individual de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu design V-spoke 649 I subliniază apariţia elegantă a modelului BMW Seria 7, în timp ce exteriorul caroseriei este vopsit în nuanţa BMW Individual Pure Metal Silver.

Interiorul dispune de tapiţerie BMW Individual cu piele fină Merino, în nuanţă Smoke White/Black – pielea de cea mai înaltă calitate disponibilă pentru un model BMW -, inclusiv scaunele cu cusături şi vipuşti împletite manual. Fineţea naturală a pielii şi structura sa fină oferă un aspect şi un sentiment unice. Tapiţeria integrală cu piele include şi panourile din spate ale scaunelor, secţiunile superioară şi inferioară ale bordului, precum şi panourile uşilor, inclusiv montanţii B finisaţi în piele fină Merino. Ambianţa exclusivistă a interiorului este completată de volanul BMW Individual îmbrăcat în piele, cu aplicaţii în Piano Black, şi de tapiţeria cu Alcantara a acoperişului, în Smoke White.

Prestigiosul BMW 740Li este propulsat de un motor pe benzină foarte performant, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care dezvoltă 240 kW/326 CP (consum mediu mixt: 7,0-6,8 l/100 km; emisii CO2 mixte: 164-159 g/km)* şi un cuplu maxim de 450 Nm. Sedanul sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 5,6 secunde; viteza maximă este limitată la 250 km/h. BMW 740Li dispune de transmisie Steptronic cu opt trepte şi este automobilul cu cea mai redusă masă din segment.

Premieră la Frieze Art Fair de la Londra BMW Individual Seria 7 by Esther Mahlangu va fi dezvăluit la BMW Lounge de la Frieze din Londra, localizată lângă “Frieze Auditorium”. De asemenea, vor fi expuse şi alte lucrări ale artistului sud-african, care vor oferi o introspecţie în opera sa creativă.

Automobilul va fi vândut într-o licitaţie silenţioasă din 5 septembrie, la care doritorii pot depune ofertele online la https://www.bmw.co.uk/7seriesauction sau îşi pot înregistra oferta în timpul expoziţiei la BMW 7 Series Lounge, după ce au participat la prezentarea maşinii. După încheierea târgului, persoana cu cea mai mare ofertă va deveni proprietarul automobilului, tranzacţie care se va realiza prin intermediul BMW Retail Online. Încasările vor fi direcţionate către proiectul caritabil de artă “The Art Room”, un proiect ales în comun de Frieze şi BMW. Prin utilizarea artei ca mediu, “The Art Room” susţine dezvoltarea copiilor şi a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 16 ani. La un eveniment Art Talk ce va fi găzduit în timpul săptămânii Frieze la Londra, Esther Mahlangu va vorbi despre tema artei sud-africane, împreună cu Christopher Spring (custode pentru perioada contemporană a Africii de Sud şi Est la British Museum), şi va oferi noi informaţii despre activitatea sa creativă.

Pentru Esther Mahlangu, artă este creată din tradiţie Esther Mahlangu s-a născut ca membru al tribului Ndebele, în 1935, la Middelburg, un mic oraş din partea de nord-est a provinciei Mpumalanga. La doar 10 ani, ea a început să picteze sub îndrumarea mamei ei şi a bunicii ei. Conform tradiţiei, femeile Ndebele decorează pereţii exteriori ai caselor cu modele elaborate şi elemente grafice care simbolizează evenimente importante precum nunţi sau alte sărbători, astfel că pereţii sunt utilizaţi ca medii active de comunicare în cadrul comunităţii. Esther Mahlangu a separat aceste decoraţiuni şi modele de arta tradiţională a picturii tribului său. Sub forma unor picturi, vase sau covoare, ea le-a prezentat constant în contexte noi, combinând astfel operele sale de artă cu obiectele folosite în viaţa de zi cu zi.

Personalizare fără limite cu BMW Individual Manufaktur Produsele din colecţia BMW Individual oferă clienţilor opţiuni unice de echipamente. Printre acestea se numără dotări cu echipamente care sunt perfect aliniate fiecărui model BMW, inclusiv culori exclusive de vopsea (precum nuanţele BMW Individual Frozen catifelat mat), tapiţerii cu piele de calitate, dotări interioare speciale şi alte opţiuni de echipamente.

Dacă un client şi-ar dori o personalizare şi mai exclusivistă, poate apela la programul BMW Individual Manufaktur. Astfel, înainte de livrare, automboilul clientului este transferat din fabrică la BMW Individual Manufaktur pentru un program de personalizare care poate îndeplini solicitările unice ale fiecărui client. Pentru a realiza acest lucru, BMW Individual Manufaktur oferă un spectru aproape inepuizabil de posibilităţi. Acestea includ peste 100 de nuanţe de vopsea, inclusiv culori uni şi metalizate, finisaje sau coachline. Iniţiale sau logo-uri pe decoraţiunile interioare, finisaje ale pragurilor uşilor, tetiere sau parasolare sunt doar câteva modalităţi de personalizare a automobilului. BMW Individual Manufaktur are şi posibilitatea de a încorpora materialele ale clientului în designul automobilului. Specialiştii de la BMW Individual Manufaktur au experienţa şi cunoştinţele de a implementa aproape orice opţiune de echipament dorit. Automobilele create în acest fel sunt nu doar unice, ci demonstrează într-o manieră impresionantă şi măiestria remarcabilă şi natura BMW Individual Manufaktur – orientarea către client la cel mai înalt nivel.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.