Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW i8, cel mai vândut automobil sport hybrid din lume, primeşte o serie de ediţii speciale

Ediţii speciale BMW i8 exclusive debutează cu Protonic Red Edition cu premiera la Salonul Auto de la Geneva şi producţia din luna iunie.

Bucureşti/München. Anul trecut 5.456 de unităţi BMW i8, model propulsat de combinaţia între un motor termic turbo cu trei cilindri şi un electromotor, au fost vândute în întreaga lume în 2015. Tehnologia hybrid plug-in inovatoare a automobilului furnizează o putere totală de 266 kW/362 CP.


“Acest succes al BMW i8 vorbeşte de la sine”, a declarat Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi marketing. “Deja este cel mai de succes automobil sport hybrid din lume şi a depăşit confortabil aşteptările noastre. Nu m-aş fi gândit la o imagine mai bună pentru relevanţa tinerei mărci BMW i.” Iar BMW i8 va fi o prezenţă pe piaţă şi mai atractivă printr-o serie de modele în ediţie specială, iar primul dintre acestea va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Noile apariţii oferă clienţilor şi mai multe posibilităţi de a deţine un automobil cu adevărat special.

BMW i8 Protonic Red Edition va fi construit la Leipzig din luna iulie

Primul model din această serie de ediţii speciale este BMW i8 Protonic Red Edition. Asemenea celor care vor urma, acesta este disponibil doar o perioadă limitată. Această abordare a modelului cu 2+2 locuri, cu celulă a pasagerilor din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) şi tehnologie eficientă a sistemului de propulsie BMW eDrive, va fi produsă la uzina BMW din Leipzig cu începere din luna iulie. Automobilul va purta o culoare Protonic Red cu accente în nuanţa Frozen Grey metalizat. Schema coloristică este completată de jantele din aliaj uşor, cu design W-spoke 470, de culoare Orbit Grey metalizat, cu butucii vopsiţi în aluminiu mat şi anvelope mixte (faţă: 215/45 R20, spate: 245/40 R20). La interior se remarcă şi ceramică de înaltă calitate şi cusăturile duble roşii şi aplicaţiile din fibră de carbon.


Cea mai mare prezenţă pe piaţă a oricărui furnizor premium din lume

De la intrarea sa pe piaţă spre sfârşitul anului 2013, BMW i s-a concentrat exclusiv pe automobilele concepute de la început pentru un condus fără emisii locale. În 2015, vânzările BMW i3 şi BMW i8 au fost mai mari cu aproximativ 66% faţă de anul anterior, cu un total de 29.513 livrări. În prezent, BMW i oferă BMW i3 în 36 de ţări. Aceasta, împreună cu portofoliul său de servicii deschizătoare de drum şi foarte convenabile, oferă BMW i cea mai mare prezenţă pe piaţă a oricărui constructor de automobile electrice. În faza sa de lansare, marca BMW i şi modelele sale BMW i3 şi BMW i8 au cucerit mai multe premii şi distincţii decât orice alt brand din industria auto. Printre distincţiile primite de BMW i8 se numără atât un premiu International Engine of the Year pentru motorul TwinPower Turbo cu trei cilindri, cât şi unul general pentru sistemul de propulsie hibrid. De asemenea, BMW i8 a fost desemnat World Green Car of the Year şi Green Luxury Car. Iar revista auto germană “auto motor und sport” i-a acordat Premiul Paul Pietsch ca recunoaştere pentru cel mai inovator concept tehnic. Nici un alt automobil nu a obţinut vreodată un număr atât de mare de premii într-o asemenea varietate de discipline.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.