Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Group si PSA Peugeot Citroën au creat un joint venture in domeniul tehnologiilor hibrid

· BMW Group şi PSA Peugeot Citroën au creat un joint venture pentru sporirea cooperării în domeniul tehnologiilor hibrid
· Cooperarea va produce sinergii cu potenţial important de reducerea a costurilor

BMW Group şi PSA Peugeot Citroën au decis să înceapă o nouă fază a colaborării prin semnarea unui acord de creare a unui joint venture, cu părţi egale pentru cele două companii, care se va numi BMW Peugeot Citroën Electrification. Acordul a fost semnat la 1 februarie de Norbert Reithofer, preşedinte al Consiliului Director BMW AG, şi de Philippe Varin, preşedinte al Consiliului Director PSA Peugeot Citroën. În octombrie 2010 cele două companii au semnat un memorandum de principiu care avea rolul de a extinde cooperarea existentă şi în domeniul sistemelor hibrid.

BMW Peugeot Citroën Electrification va pune accent asupra dezvoltării şi producerii de componente hibrid, inclusiv seturi de baterii, maşini electrice, generatoare, dar şi asupra dezvoltării pachetelor software pentru sisteme hibrid. Cercetarea şi dezvoltarea în comun, producţia şi achiziţia de componente vor produce reduceri semnificative pentru ambele companii.

Această iniţiativă comună BMW Group şi PSA Peugeot Citroën are ca obiectiv dezvoltarea de componente standard hibrid pentru electrificarea gamei de automobile a fiecărui constructor. Se urmăreşte crearea unei platforme europene deschise pentru aceste tehnologii care va ajuta industria europeană să se structureze mai bine în domeniul hibridizării. În aceast scop, parteneriatul va integra furnizorii prin externalizarea activităţii de dezvoltare, dar va permite şi vânzarea componentelor hibrid către diferite companii, în afara acţionarilor săi.

Întrucât urmează a fi aprobat de autorităţile competente privind concurenţa, acest joint venture este aşteptat să-şi demareze operaţiunile în cel de-al doilea trimestru din 2011. Noile componente hibrid vor echipa automobilele celor doi parteneri cu începere din 2014.

Conducerea acestui joint venture, precum şi forţa de muncă vor proveni din rândul angajaţilor celor două companii. De asemenea, urmează să fie angajat personal şi din afara celor două grupuri. Principalele poziţii de management vor fi repartizate în mod egal între cele două companii. Wolfgang Güllich, în prezent responsabil pentru strategiile de achiziţii ale BMW Group, va fi numit director executiv (CEO) al BMW Peugeot Citroën Electrification, iar Jean Leflour, actualmente director pentru satisfacţia clienţilor şi planificarea calităţii la PSA Peugeot Citroën, va prelua postul de director general.

"Această cooperare comună ne va permite să realizăm reduceri semnificative pentru companiile noastre în ceea ce priveşte electrificarea. De asemenea, reprezintă un pas important pe drumul spre o mobilitate de durată", a spus Norbert Reithofer. "Prin acest joint venture avem certitudinea dezvoltării şi extinderii experienţei noastre şi putem crea un lider european în ceea ce priveşte inovaţiile hibrid în domeniul auto", a afirmat Philippe Varin.

BMW Group şi PSA Peugeot Citroën cooperează cu succes, de mai mulţi ani, în domeniul motoarelor, producând împreună peste 1,8 milioane de unităţi în intervalul cuprins între 2006 şi 2010. În februarie 2010 cele două companii au semnat un acord pentru dezvoltarea unei noi generaţii de motor dezvoltat în comun – un model pe benzină, cu patru cilindri -, care va respecta normele EU6. În prezent acest motor comun se află în echiparea a numeroase modele ale mărcilor MINI, Peugeot şi Citroën.

Bucuresti, 09.02.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.