Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Group îşi extinde prezenţa în China cu joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive

BMW Concept iX3

BMW Group îşi extinde prezenţa în China. În prezenţa Prim-Ministrului China, Li Keqiang, şi a Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, BMW Group şi partenerul său Brilliance Automotive Group Holdings au semnat un acord cadru pe termen lung pentru extinderea suplimentară a joint-venture-ului BMW Brilliance Automotive (BBA). În 2019, BBA îşi măreşte capacitatea de producţie a celor două facilităţi locale, Tiexi şi Dadong de la Shenyang (provincia Liaoning), la un maxim de 520.000 de automobile BMW. Mai mult, modelul electric BMW iX3 produs de BBA este planificat să fie exportat pe pieţele din afara Chinei.

BMW Concept iX3
BMW Concept iX3

“Semnarea de astăzi reprezintă un nou capitol în povestea de succes a joint-venture-lui BMW Brilliance Automotive”, a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG. “Acordul nostru pune bazele cadrului pe termen lung pentru viitorul nostru în China – un viitor care implică investiţii continue, creştere suplimentară şi un angajament clar faţă de dezvoltarea şi producţia automobilelor electrice. Următorul capitol al colaborării noastre are potenţialul de a merge dincolo de motto-ul actual – în China, pentru China. Modelul electric BMW iX3, produs de BBA din 2020, îşi va găsi clienţii pretutindeni în lume”, a continuat Krüger.

Aproximativ 560.000 de automobile ale mărcii BMW au fost livrate clienţilor din China în 2017 – mai mult decât în următoarele două cele mai mari pieţe, SUA şi Germania, la un loc. Două treimi din toate automobilele BMW vândute în China au fost produse de BBA în cursul anului trecut. Producţia locală a noului BMW X3 a început în China în luna mai, aşa cum fusese planificat, iar lansarea în cea de-a doua jumătate a anului este de aşteptat să accelereze suplimentar creşterea pe cea mai mare piaţă auto din lume. BMW X3 este al şaselea modele BMW localizat pentru China.

“BBA este piatra de temelie pentru succesul susţinut al mărcii BMW pe cea mai mare piaţă a sa”, a declarat Nicolas Peter, membru al Consiliului de Administraţie al BMW şi responsabil pentru finanţe. “Anul acesta reprezintă a 15-a aniversare a joint-venture-ului nostru. Creşterea extraordinară pe care am obţinut-o de-a lungul acestor ani a fost posibilă doar datorită parteneriatului puternic şi fiabil cu Brilliance. Împreună am pus bazele pentru creşterea viitoare.”

“BMW Brilliance Automotive este o poveste de succes unică şi se evidenţiază ca un exemplu de parteneriat de încredere”, a declarat Yumin Qi, preşedinte al Brilliance Automotive Group Holdings. “Acest succes comun duce şi la dezvoltarea economică a provinciei Liaoning, oferind locuri de muncă şi prosperitate pentru mii de angajaţi din regiune.”

Pe lângă cele două locaţii de producţie a automobilelor, BBA derulează şi o uzină de motoare, care include o fabrică de baterii pentru automobilele electrificate ale mărcii BMW ce sunt produse local la Shenyang. Aceasta este prima uzină de baterii operată în China de un constructor de automobile premium. Producţia locală a BMW iX3, primul model electric al mărcii BMW, va începe în 2020 la Shenyang. De asemenea, BMW iX3 este planificat să fie exportat în pieţele din afara Chinei.

În prezent, BBA are deja peste 800 de angajaţi în facilităţile sale de cercetare şi dezvoltare, trei sferturi dintre aceştia fiind chinezi. În total, BBA are peste 16.800 de angajaţi. Din 2009, BMW Brilliance Automotive a investit peste 52 de miliarde de renminbi (yuani China; aproximativ 6,7 miliarde de euro) în uzinele sale din Shenyang. Automobilul BMW cu numărul două milioane produs în China a ieşit de pe linia de asamblare în ianuarie 2018.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.