Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Group continuă extinderea mobilităţii electrice: a fost încheiat un contract pe termen lung cu Northvolt pentru celule de baterii din Europa

BMW Group Corporate, Headquarters

● Volumul comenzii: 2 miliarde de euro, din 2024 ● Producţie durabilă prin utilizarea de energie electrică provenită 100% de la centrale eoliene şi hidrocentrale ● Oliver Zipse: “Pentru o contribuţie eficientă la protecţia climei, BMW Group îşi propune să îmbunătăţească dezvoltarea durabilă a produselor sale” ●

Bucureşti/München. BMW Group continuă extinderea mobilităţii electrice şi a semnat un contract pe termen lung, în valoare de 2 miliarde de euro, cu compania suedeză Northvolt pentru furnizarea de celule de baterii. Celulele de baterii vor fi produse în Europa, la gigauzina Northvolt, în prezent în construcţie la Skellefteå, în nordul Suediei (uzina de serie Northvolt Ett) începând cu 2024.

Un aspect decisiv pentru BMW Group: pentru producţia celulelor de baterii, Northvolt va folosi 100% din energia necesară exclusiv din energie eoliană şi hidroelectrică. Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, a declarat: “Pentru a contribui eficient la protecţia climatică ne propunem să îmbunătăţim dezvoltarea durabilă al produselor noastre – de la resurse la reciclare. Acest lucru se aplică în special producţiei de baterii de înaltă tensiune, una cu consum mare de energie, pentru automobilele noastre electrice. Acesta este motivul pentru care acum avem un acord contractual cu producătorii noştri de celule că vor folosi doar energie verde pentru a produce generaţia a cincea a celulelor noastre de baterii”.

Andreas Wendt, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG pentru achiziţii şi reţeaua de furnizori, a adăugat: “Northvolt este al treilea furnizor de celule de baterii cu care colaborăm, alături de partenerii noştri existenţi, CATL şi Samsung SDI. Semnarea acestui contract este un alt pas pentru îndeplinirea pe termen lung a nevoilor noastre tot mai mari de baterii. În mod sistematic, extindem electrificarea flotei noastre de automobile. Până în 2023 ne propunem să avem 25 de modele electrificate pe şosele – mai mult de jumătate dintre ele full electric.” De asemenea, BMW Group se va aproviziona şi cu celule fabricate în Europa de la producătorul chinez CATL – de la fabrica aflată în prezent în construcţie la Erfurt (Germania). Fiecare generaţie de celule de baterri de la BMW Group este acordată pe baza unei competiţii globale care evaluează tehnologia şi raţiuni de business celui mai bun producător. Wendt: “Acest lucru asigură că avem mereu acces la cea mai bună tehnologie de celule posibilă.”

BMW Group Corporate, Headquarters

Dezvoltarea durabilă joacă un rol esenţial în extinderea mobilităţii electrice

BMW Group şi Northvolt se vor aproviziona în cu cobalt şi litiu necesare ca materii prime principale pentru producţia de celule de la mine care îndeplinesc standardele ridicate de dezvoltare durabilă ale ambelor companii. Acest lucru asigură transparenţa deplină a originii materiilor prime în orice moment. Respectarea standardelor de mediu, respectarea drepturilor omului şi reducerea amprentei de carbon sunt o prioritate majoră.

“Dezvoltarea durabilă este un aspect important al strategiei noastre corporate şi joacă un rol-cheie în extinderea mobilităţii electrice”, a subliniat Wendt. Începând cu 2021, BMW Group nu va mai folosi pământuri rare în trenurile sale de rulare electrică din a cincea generaţie.

BMW Group şi Northvolt îşi urmăresc obiectivul unui lanţ de valori durabil pentru celulele de baterii din Europa printr-un consorţiu tehnologic comun. Proiectarea celulelor reciclabile este un accent constant de-a lungul dezvoltării celulelor de baterii. Confruntată cu cererea în creştere rapidă pentru celulele de baterii, reciclarea componentelor bateriei la sfârşitul ciclului de viaţă şi reutilizarea vastă a materiilor prime vor fi esenţiale pentru a închide bucla de materiale în cel mai bun mod posibil.

Producţia de celule de baterii: o pârghie importantă şi eficientă pentru reducerea CO2 – reprezentând până la 40% din emisiile de carbon

Pe măsură ce electromobilitatea câştigă din ce în ce mai mult teren, accentul pe reducerea emisiilor de CO2 capătă o valoare adăugată mai mare. Acest aspect devine tot mai important în producţia bateriilor de înaltă tensiune, una cu consum mare de energie, deoarece până la 40% din emisiile unui automobil full electric provin doar din producţia de celule de baterii. Aceasta este o pârghie majoră şi foarte eficientă pentru reducerea amprentei de CO2 – deci tocmai acolo este locul unde BMW Group îşi concentrează eforturile. Ca lider în domeniul dezvoltării durabile, compania a ajuns, prin urmare, la un acord contractual cu CATL, Samsung SDI şi Northvolt, potrivit căruia vor folosi doar energie verde pentru a produce celulele de baterii de a cincea generaţie pentru BMW Group. “Pe măsură ce volumele cresc, consumul de energie verde va economisi în jur de 10 milioane de tone de CO2 în următorul deceniu. Ca o comparaţie, aceasta este aproximativ cantitatea de CO2 pe care o emite într-un an un oraş cu peste un milion de locuitori, precum München”, spune Zipse.

Potenţialul Northvolt a fost recunoscut din timp

BMW Group a recunoscut din timp potenţialul şi competenţa Northvolt: la mijlocul anului 2018, BMW Group a încheiat o cooperare pentru dezvoltarea celulelor de baterii cu compania formată în 2016. Acest lucru a fost susţinut prin participarea financiară a BMW Group în companie. Ambele părţi beneficiază de pe urma parteneriatului: BMW Group contribuie cu competenţa în baterii pe care a acumulat-o în mai mult de 15 ani, în timp ce Northvolt s-a dezvoltat pentru producţia în masă cu ajutorul său gigauzinei din nordul Suediei.

Competenţă internă vastă pe întregul lanţ de valori al celulelor de baterii

BMW Group operează Centrul de Competenţe pentru Celule de Baterii la München. Obiectivul centrului de competenţă este evoluţia tehnologiei celulelor de baterii şi introducerea acesteia în procesele de producţie. Producţia prototipurilor de celule de baterii face posibilă analiza şi înţelegerea completă a proceselor de creare a valorii celulelor. BMW Group produce intern acumulatori la fabricile sale din Dingolfing (Germania), Spartanburg (SUA) şi la uzina BBA din Shenyang (China). BMW Group a localizat producţia de baterii şi în Thailanda, unde colaborează cu Dräxlmaier Group.

BMW Group ca pionier al mobilităţii electronice – 25 de modele electrificate până în 2023

Până în 2023, BMW Group va avea 25 de modele electrificate în portofoliul său. Baza pentru aceasta este oferită de arhitecturile de automobile flexibile pentru maşinii full electrice, modele plug-in hibrid sa cu motoare termice, care permit companiei să reacţioneze rapid la schimbarea condiţiilor. Mai mult de jumătate din cele 25 de modele vor fi full electrice. BMW Group îşi va dubla vânzările de automobile electrificate între 2019 şi 2021, iar compania se aşteaptă să vadă o curbă de creştere abruptă până în 2025: vânzările globale ale maşinilor noastre electrificate ar trebui să crească cu o medie de peste 30% în fiecare an. Şi în Europa, compania urmăreşte o logică ambiţioasă de creştere: până în 2021, automobilele electrificate ar trebui să reprezinte un sfert din flota noastră de maşini noi, o treime în 2025 şi jumătate din vânzările noastre în 2030.

Ca pionier al mobilităţii electrice, BMW Group este deja un furnizor principal de automobile electrificate. Până la sfârşitul anului 2019, compania avea deja peste jumătate de milion de maşini full electrice şi plug-in hybrid pe şosele. Până la sfârşitul anului 2021, BMW Group va oferi cinci modele full electrice de serie. Pe lângă BMW i3, producţia MINI Electric a început deja la uzina din Oxford în 2019. Aceasta va fi urmată spre finalul anului 2020 de cea a BMW iX3, produs la Shenyang (China), şi apoi, în 2021, de BMW iNEXT, construit al Dingolfing, şi BMW i4, fabricat la uzina din München.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.