Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Group alege KPIT şi TTTech ca parteneri pentru dezvoltare de software pentru condusul autonom

BMW Group logo
  • Prin colaborarea cu KPIT şi TTTech, BMW Group a ales parteneri pentru software cu o amprentă globală şi competenţă dovedită în dezvoltarea platformelor software şi a tehnologiilor de condus autonom.
  • Partenerii vor putea să contribuie la lansarea pachetului software în cadrul Platformei de Condus Autonom către terţe părţi, facilitând astfel accesul la producători de echipamente originale.

BMW Group a ales din nou parteneri experimentaţi în dezvoltarea de software, prin aceasta consolidându-şi şi mai mult reţeaua de parteneri. Obiectivul colaborării cu KPIT şi TTTech este acela de a continua Platforma de Condus Autonom scalabilă şi de a colabora la dezvoltarea funcţiilor de Nivel 3 şi Nivel 4/5 (Pilot de Autostradă şi Pilot Urban). Această mişcare susţine resursele de dezvoltare pentru condusul autonom ale BMW Group şi reprezintă un nou pas înainte în încercarea sa de a extinde ecosistemul platformei şi de a impune tehnologia în industria auto.

BMW Group logo

KPIT şi TTTech vor fi bine poziţionate pentru a contribui la lansarea pachetului software în cadrul Platformei de Condus Autonom către terţe părţi. Aceasta va uşura integrarea altor producători de echipamente originale şi va oferi soluţii software scalabile în întreaga industrie.

“Rezolvarea acestei provocări imense necesită o abordare cuprinzătoare”, declară Elmar Frickenstein, vicepreşedinte executiv pentru sisteme de condus autonom şi asistare a conducătorului la BMW AG în München. “Aceasta include încheierea unor alianţe puternice care ne permit să acumulăm cunoştinţe preţioase, dar şi să accelerăm lucrurile. Pentru a ne îndeplini obiectivul în 2021, colaborăm cu cei mai buni parteneri tehnologici din lume.” Acest lucru explică recenta dezvoltare a parteneriatelor BMW Group în domeniul condusului autonom.

Din iulie 2016, BMW Group a dezvoltat o reţea de parteneri tehnologici care sunt lideri în lume pentru a contribui la extinderea amprentei platformei. Printre aceştia se numără Intel, Mobileye, Continental, Magna, FCA, Aptiv şi Baidu.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.