Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW Group a obţinut cele mai bune livrări din istorie pentru luna august, creştere susţinută şi în România

165.431 de automobile livrate pe mapamond, +5,7% ● Livrările pentru acest an cresc cu 5,5%: 1.508.659 de automobile ● Livrări BMW mai mari cu 5,0% în august: 142.554 de automobile ● MINI a vândut 22.575 de unităţi în august, o creştere de 10,3% ● În România – creşteri de două cifre pentru BMW şi MINI, perfomanţe pentru toată gama de modele, de la BMW i la BMW M ● Livrările din acest an ale modelele BMW electrificate au depăşit totalul din 2015.

Bucureşti/München. Livrările BMW Group au continuat trendul ascendent continuu şi în luna august, cu un total de 165.431 de automobile livrate clienţilor din lumea întreagă, o creştere de 5,7% faţă de aceeaşi lună a anului anterior. Acest rezultat aduce totalul pentru acest an la 1.508.659 de livrări – o creştere de 5,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi prima dată când compania vinde peste 1,5 milioane de automobile în primele opt luni ale anului.

“Succesul continuu al vânzărilor BMW Group prin toate mărcile premium subliniază soliditatea portofoliului nostru de produse”, a declarat Dr. Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi marketing BMW. “Livrările au crescut de-a lungul întregii game, iar modelele electrice şi hibrid se dovedesc extrem de populare – am livrat deja mai mult automobile cu sisteme alternative de propulsie decât în întregul an 2015”, a continuat el.

În august, un total de 142.554 de automobile ale mărcii BMW au fost livrate clienţilor, o creştere de 5,0% faţă de aceeaşi lună a anului anterior. Livrările mărcii pentru acest an totalizează 1.282.511 unităţi – un plus de 5,5% faţă de primele opt luni ale anului trecut. Gama BMW X continuă să fie un vector principal al vânzărilor: cu 16.612 unităţi livrate la nivel mondial în august, vânzările lunare ale BMW X1 s-au dublat faţă de anul trecut; livrările BMW X3 au crescut cu 29,7% (12.663 unităţi); livrările BMW X4 au urcat cu 10,6% (4.118 unităţi), iar cele pentru BMW X5 au crescut cu 9,9%, la un total de 12.321 de livrări către clienţi. În luna august, livrările BMW Seria 7 s-au îmbunătăţit de peste trei ori faţă de aceeaşi lună a anului trecut – peste 5.000 de automobile din gama sedanurilor de lux au fost livrate clienţilor de pe mapamond în cursul acestei luni.

Livrările de modele BMW cu sistem alternativ de propulsie se menţin la un nivel ridicat, în special în Europa. Vânzările globale cumulate ale modelelor BMW i şi BMW iPerformance sunt deja mai mari decât totalul întregului an 2015, cu 34.664 de automobile electrice şi hibrid plug-in livrate clienţilor în acest an. Dintre acestea, 17.809 unităţi au fost modele BMW iPerformance, iar 16.855 de unităţi au fost modele BMW i. BMW i3, care în iulie a lansat un model suplimentar cu autonomie electrică extinsă semnificativ, a fost livrat către 2.848 de clienţi pe parcursul lunii august, o creştere de 73,2% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut.

Livrările de automobile ale mărcii MINI au crescut cu 10,3% în august, cu un total de 22.575 de maşini ajunse la clienţi în întreaga lume. În primele opt luni ale anului, livrările au crescut cu 5,7% (223.913 unităţi). Cei mai importanţi vectori de creştere a mărcii premium sunt MINI Clubman, cu 36.687 de unităţi livrate în lume de-a lungul acestui an, şi noul MINI Cabriolet – care a obţinut o creştere a livrărilor de 148,0% în august (2.153 maşini).

În România, BMW a închis luna august cu 218 livrări, o creştere de 3,3% faţă de aceeaşi lună în anul precedent. Performanţa pe primele 8 luni ale anului rămâne însă una foarte puternică – cu o creştere de 30,1% faţă de 2015 la 1560 unităţi (2015: 1199 livrări). Cel mai de succes model al mărcii în România rămâne BMW X5, cu 298 unităţi livrate în primele 8 luni (+33%, 2015: 224 livrări). BMW Seria 7 are cea mai importantă creştere pentru marcă, livrându-se de trei ori mai multe modele decât în aceeaşi perioadă a anului precdent şi ajungând la 8 unităţi august şi 61 unităţi în primele 8 luni (august 2015: 2, ianuarie-august 2015: 18). O altă performanţă record o are BMW Seria 2 Active Tourer, model care începe să câştige teren pe piaţa monovolumelor în România cu 6 livrări în luna august şi 28 de la începutul anului, ceea ce înseamnă un plus de 366,7% (august 2015: 1 unitate, ianuarie-august 2015: 7 unităţi).

Este un an record pentru modele BMW M. În luna august 6 modele BMW M noi au ajuns la clienţi, dintre care două de la noul BMW M2. În perioada ianuarie-august numărul de livrări a ajuns la 24, o creştere de 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (2015: 15 unităţi).

BMW este şi cea mai de succes marcă de modele plug-in hybrid de piaţa din România, perfromanţă susţinută de livrarea de 16 modele BMW X5 xDrive40 şi un 225xe Active Tourer de la începutul anului. Cu aceste performanţe, BMW X5 este cel mai de succes model plug-in hybrid din România.

Şi BMW i a semnat câteva premiere. Rezultatele s-au lăsat aşteptate de startul programului Rabla Plus, care  au întârziat achiziţia de modele electrice. În luna august, BMW a fost primul producător care a livrat modele electrice prin acest program. Două modele BMW i3 au intrat astfel în programul de „chauffeur & limousine” al Citylimo în Timişoara. În total, în primele 8 luni ale anului, au fost livrate 8 modele BMW i, din care 5 au fost până acum BMW i8. Dar efectele pozitive ale programului Rabla Plus se vor face simţite în următoarele luni.

Şi MINI are o creştere susţinută pe piaţa românească, cu 119 unităţi livrate de la începutul anului, un plus de 25,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (2015: 95). Performanţele au fost impulsionate şi de lansarea noului MINI Cabriolet care, cu 15 unităţi livrate în acest an, este cel mai de succes model decapotabil din portofoliul BMW Group în România.

Vânzările lunare combinate ale BMW şi MINI în Europa au totalizat 62.653 de unităţi în august, o creştere de 6,3% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut. Livrările în regiune pentru acest an au evoluat cu 10,1%, la un total de 685.328 de automobile livrate. Toate pieţele din regiune au contribuit la creşterea substanţială din acest an, multe dintre acestea reuşind salturi de peste 10 procente, inclusiv Italia (51.444 de unităţi / +16,7%), Spania (35.634 de unităţi / +20,1%) şi Scandinavia (34.370 de unităţi / +15,5%).

Vânzările de automobile BMW şi MINI în Asia au experimentat o creştere puternică şi pe parcursul lunii august, cu un total de 59.047 de unităţi livrate clienţilor (+13,8%). În primele opt luni ale anului, un total de 476.777 de automobile BMW şi MINI au fost vândute în Asia, o creştere de 8,1% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Cea mai mare piaţă din regiune, China continentală, a obţinut un salt de 9,4% comparativ cu primele opt luni ale anului trecut, cu un total de 329.972 de automobile livrate în acest an. Vânzările pentru acest an în mult alte pieţe din regiune au avut creşteri puternice – Japonia (46.713 unităţi / +8,8%) şi Coreea de Sud (39.392 de unităţi / +10,4%) sunt doar două exemple.

În America, vânzările BMW şi MINI au scăzut cu 4,4% în august în comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, un total de 38.200 de automobile fiind livrate clienţilor în regiune. Vânzările de automobile BMW şi MINI pentru acest an totalizează 298.821 de unităţi în regiune, un recul de 7,0% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. În timp ce livrările pentru luna august au crescut în Canada (3.575 de unităţi / +8,0%) şi Mexic (2.976 de unităţi / +25,5%), piaţa tot mai competitivă din SUA a înregistrat o scădere a livrărilor cu 7,2% (30.500 de unităţi).

Acest an continuă să fie cel mai bun din istorie pentru BMW Motorrad, vânzările aferente lunii august fiind mai mari cu 5,7% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior (9.238 de unităţi), în timp ce vânzările anuale au crescut cu 2,5%, la un total de 103.829 de motociclete şi maxiscutere ce au fost livrate clienţilor în primele opt luni ale anului.

Vânzările BMW Motorrad în România au înregistrat o creștere de 40,16% raportat la aceeași perioadă a anului trecut, de la 122 unități (2015) la 171 unități (2016). În 2016, cele mai populare modele sunt R 1200 GS Adventure – 44 de unități (25,73% din totalul vânzărilor), R 1200 RT – 26 de unități (15,2% din totalul vânzărilor) și R 1200 GS – 24 de unități (14% din totalul vânzărilor). Printre modelele care au înregistrat o creștere importantă se află R nineT – 17 unități (anul precedent 8 unități), S 1000 RR – 15 unități (anul precedent 9 unități) și maxi scuterul C 650 GT – 6 unități (anul precedent 2 unități).

Livrările BMW Group în/până în august 2016, pe scurt

 

În august 2016

Comparativ cu anul trecut

Până în august 2016, inclusiv

Comparativ cu anul trecut

Automobile BMW Group

165.431

+5,7%

1.508.659

+5,5%

BMW

142.554

+5,0%

1.282.511

+5,5%

MINI

22.575

+10,3%

223.913

+5,7%

BMW Motorrad

9.238

+5,7%

103.829

+2,5%

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.