Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW ConnectedDrive dezvolta solutii inteligente de cautare a locurilor de parcare

La BMW, alături de produse pentru care marca este renumită, creşte permanent preocuparea pentru a dezvoltata şi oferi servicii premium de mobilitate. Compania a fost a fost unul din primii constructori de automobile care a înţeles importanţa conectivităţii între automobile, conducători şi mediul înconjurător şi, prin BMW ConnectedDrive, a devenit lider mondial în acest domeniu. În acelaşi timp, prin servicii şi aplicaţii inteligente precum ChargeNow, ParkNow sau navigaţia intermodală (care propune trasee folosind mijloace de transport în comun), BMW îşi extinde în continuare poziţia de furnizor al soluţiilor de mobilitate premium. Acum, cu ajutorul proiectului de cercetare Dynamic Parking Prediction (predicţie dinamică a parcării), BMW Group prezintă o soluţie care, în viitor, va putea reduce timpul de căutare a locurilor de parcare libere de pe stradă, în special în oraşe. Împreună cu partenerul său INRIX, lider mondial în furnizarea de transport de informaţii şi servicii auto conexe, BMW va prezenta un prototip de cercetare al acestei aplicaţii în cadrul TU-Automotive Detroit (anterior Telematics Detroit), unul dintre cele mai importante târguri pentru automobile conectate, ce are loc în perioada 3-4 iunie 2015. Sistemul va fi prezentat pe un BMW i3.

Căutare mai simplă a locurilor de parcare, trafic redus în vederea parcării

Soluţiile inteligente de la BMW au demonstrat, în repetate rânduri, beneficiile automobilelor care au acces la surse de date externe, prin internet, de exemplu. O direcţie de dezvoltare a tehnologiei automobilelor conectate de la BMW este Connected Navigation (navigare conectată), unde sistemul RTTI Real-Time Traffic Information (informaţii în timp real despre trafic) ajută deja conducătorii să facă faţă provocărilor ridicate de traficul aglomerat. Se asigură un parcurs mai eficient, mai sigur şi mai confortabil prin alerte timpurii privind ambuteiajele şi prin informarea cu privire la rutele alternative. Acum, noul proiect de cercetare Dynamic Parking Prediction poate să prezică disponibilitatea locurilor de parcare prin utilizarea datelor de deplasare şi parcare de la flote auto. În acest fel, aplicaţia poate să scurteze căutarea unui loc liber de parcare pe stradă, în special în oraşe.

BMW Group: experienţă bogată în domeniu

Încă din 2011, BMW Group a făcut cercetări pentru a elimina stresul parcării şi pentru a reduce timpul petrecut cu localizarea unui loc liber de parcare. Pentru acest proiect au fost realizate hărţi digitale actualizate, care prezintă toate locurile publice de parcare, în timp ce mii de automobile dintr-o flotă de test furnizează informaţii anonime generate de automobile din flota monitorizata în momentul utilizării acestor spaţii. Aceste date sunt atât la părăsirea locului de parcare, cât şi în momentul căutării unui loc. Pe baza unei hărţi digitale, a algoritmului de predicţie locală şi a datelor de parcare de la flota de automobile, aplicaţia de cercetare calculează posibilităţile de parcare dintr-o anumită zonă, de exemplu dintr-o anumită parte a oraşului. Ulterior, această informaţie este prezentată de afişajul de bord. Numărul de locuri de parcare libere estimate şi numărul de conducători care caută un loc de parcare sunt şi ele luate în calcul. Chiar şi atunci când sistemul foloseşte doar datele de la automobile, estimările sunt suficient de precise – iar acurateţea creşte cu cât datele sunt furnizate de un număr cât mai mare de automobile. În acest fel, Dynamic Parking Prediction va ajuta conducătorii BMW să obţină exact informaţiile de care au nevoie pentru a se îndrepta spre parcările din zone unde simultan caută locuri libere un număr cât mai mic de conducători. Aceasta va reduce presiune şi asupra conducătorilor, dar şi a rezidenţilor acelor zone.

Cu flota de automobile DriveNow, serviciul de car sharing al BMW Group, se va acumula în viitor o experienţă utilă. În viitorul apropiat, acest serviciu de informaţii privind parcarea ar putea fi lansat pentru toate automobile din flota car-sharing.

BMW şi INRIX îşi unesc forţele pentru a dezvolta un sistem de serie

BMW va prezenta un prototip de cercetare al acestei aplicaţii de estimare a locurilor de parcare pe stradă la unul din cele mai importante târguri pentru automobile conectate, TU-Automotive Detroit. În zilele de 3 şi 4 iunie 2015, nou sistem va fi prezentat într-un BMW i3 la standul INRIX. INRIX şi BMW îşi vor combina cunoştinţele pentru rafinarea ulterioară a prototipului de cercetare, pentru ca acesta să fie utilizat în final la automobilele de serie.

"Există o cerere clară din partea clienţilor care locuiesc în oraşe mari pentru un sistem capabil să previzioneze disponibilitatea locurilor de parcare pe stradă. Prin colaborarea cu INRIX, BMW Group îşi propune să continue stabilirea de reper în mobilitatea urbană din viitor. Pornim de la o bază excelentă, pentru că cele mai multe automobile ale noastre sunt deja echipate, din fabrică, cu soluţii de interconectare şi comunicare", a declarat Martin Hauschild, director de tehnologie şi gestiune a traficului în cadrul BMW Group.

Platformă de cercetare inovatoare, conectată şi manevrabilă: BMW i3

BMW i3 este nu doar primul automobil electric premium din lume. Prin echiparea standard cu card SIM integrat, el oferă o gamă inegalabilă de soluţii de conectivitate. Aceasta include servicii precum navigaţia intermodală, care ia în considerare alte modalităţi de transport şi recomandă transportul public local acolo unde acesta reprezintă cel mai bun mod de a ajunge la destinaţie. Datorită sistemului inovator de propulsie electrică – fără emisii -, agilităţii şi dimensiunilor compacte, BMW i3 este şi automobilul ideal pentru condus urban. De aceea, reprezintă automobilul ideal pentru premiera versiunii de cercetare a sistemului Dynamic Parking Prediction.

Testele iniţiale cu acest prototip au fost încheiat cu succes la München. Sistemul are un algoritm de învăţare şi poate fi lansat cu uşurinţă şi în alte oraşe. Dynamic Parking Prediction demonstrează încă o dată capacitatea BMW de a reacţiona la nevoile clienţilor prin soluţii şi servicii inteligente.

Extindere continuă a serviciilor BMW de mobilitate

Cele mai noi soluţii reprezintă un exemplu al extinderii continue a activităţilor BMW Group în domeniul serviciilor inovatoare de mobilitate BMW i, prin fondul de venture capital BMW i Ventures. Parcarea este una din provocările principale ale condusului din prezent – motiv pentru care BMW Group oferă, din 2012, serviciul premium de parcare ParkNow. Acesta oferă clienţilor o modalitate simplă de căutare şi rezervare a locurilor de parcare din oraş, completată de opţiuni de plată fără numerar. Unul din partenerii în ParkNow este Parkmobile, lider mondial al furnizorilor de soluţii mobile de plată la cerere pentru parcări publice pe stradă.

Detroit / Bucuresti, 03.06.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.