Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW câştigă al şaselea titlu BTCC consecutiv la constructori

BMW 330i M Sport, Team BMW

● BMW face istorie cu un nou record BTCC la Brands Hatch ● BMW 330i M Sport continuă cu o rată de succes de 100% ● Turkington îşi asigură locul secund în clasamentul piloţilor ●

Bucureşti/Londra. BMW a făcut istorie în campionatului britanic de turisme după ce a câştigat în premieră un al şaselea titlu consecutiv la constructori, după o zi de curse palpitantă care a încheiat sezonul 2021.

Realizarea importantă depăşeşte recordul anterior, stabilit în 2005, şi apoi egalat de BMW anul trecut pentru a îmbunătăţi în continuare statutul BMW Seria 3 ca cel mai emblematic model de curse de turisme.

Performanţa a venit într-o zi în care Colin Turkington a obţinut locul secund în campionat, asigurându-se că a terminat fie pe primul, fie al doilea în clasamentul piloţilor din BTCC în fiecare sezon de când s-a alăturat Team BMW, redenumită astfel în 2017.

BMW 330i M Sport, Team BMW

Richard Price, director Aftersales al BMW UK, a fost prezent la Brands Hatch pentru a primi trofeul producătorilor de la directorul seriei BTCC, Alan Gow.

Succesele BMW din competiţia constructorilor au fost obţinute cu două modele de curse diferite; fiecare proiectat, construit şi condus de West Surrey Racing (WSR), câştigătoare de 15 ori a titlului BTCC.

Trofeele din 2016, 2017 şi 2018 au fost reuşite cu BMW 125i M Sport, în timp ce BMW 330i M Sport are o rată de succes de 100% de când a câştigat în weekendul său de debut în BTCC în 2019.

De-a lungul stagiunii 2021, BMW a fost producătorul cu cel mai mare punctaj în 16 dintre cele 30 de curse şi nu a cedat niciodată conducerea în clasamentul constructorilor după ce a preluat şefia campionatului la etapa a doua de la Snetterton în aprilie.

Team BMW a condus mai multe tururi (179) decât orice altă echipă de-a lungul anului, toţi cei trei piloţi contribuind la acest număr, iar cele 107 tururi ca lider ale lui Turkington fiind cel mai mare nivel atins de vreun competitor.

Pentru al doilea an consecutiv, Turkington şi-a asigurat premiul Goodyear Wingfoot la Brands Hatch pentru că a încheiat anul ca cel mai bun pilot în sesiunile de calificări, în timp ce el, Oliphant şi Jelley au totalizat cinci victorii, 14 podiumuri, două pole position şi patru tururi rapide.

Richard Price, director Aftersales al BMW Marea Britanie, a declarat: “În numele tuturor celor de la BMW, am dori să le mulţumim lui Colin, Tom, Stephen şi tuturor celor de la Team BMW pentru eforturile incredibile depuse în 2021, asigurând în cele din urmă un al şaselea consecutiv al constructorilor, un record în BTCC. Realizarea acestei performanţe timp de şase ani la rând este o dovadă a capacităţii modelului 330i M Sport, precum şi a pasiunii, dăruirii şi perseverenţei WSR”.

Dick Bennetts, directorul echipei Team BMW, a declarat: “Ne vom aminti întotdeauna de 2021 ca fiind anul în care am ajutat BMW să facă istorie ca primul constructor cu şase titluri consecutive în BTCC. Este o onoare să reprezint BMW pe circuite şi, în numele WSR, aş dori să mulţumesc BMW UK pentru sprijinul incredibil acordat echipei noastre de-a lungul anilor. Poţi construi o maşină de curse pentru turisme de primă clasă doar dacă ai un model de producţie de primă clasă pe care să te bazezi, iar BMW Seria 3, cu şasiul şi motorul său excelente, este punctul perfect de unde să porneşti”.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.