free download 78 travel guides written by experts

BMW, Audi si Mercedes in media si publicitate

mediaTRUST România prezintă vizibilitatea principalelor mărci premium din industria auto în media şi publicitate. BMW, Audi si Mercedes.

Vizibilitatea mărcilor premium în media

În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2014, cele trei mărci premium au înregistrat 3.971 de materiale în presa scrisă și TV.

BMW este brandul cu cele mai multe materiale înregistrate, 1.534, dintre care 992 au fost publicate în presa scrisă, iar 542 difuzate la TV. Mercedes – Benz a numărat în perioada analizată 1.483 de materiale: 964 în presa scrisă și 519 la TV. Audi este pe locul trei cu 954 de materiale, dintre care 629 au apărut în presa scrisă și 325 la TV.

Printre sursele cu cele mai multe materiale publicate se numără Auto Bild cu 515 materiale publicate și Digi 24 cu 547 materiale difuzate.

Comparând datele obținute în 2014 cu cele din anul 2013, se observă o mică schimbare în ceea ce privește ordinea brandurilor în clasament. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2013, cele trei branduri germane au înregistrat 4.536 de materiale în presa scrisă şi TV. Mercedes-Benz a avut 1.802 de materiale, BMW a numărat 1.692 de materiale, iar Audi a avut 1.042 de materiale.

Evoluția numărului de materiale/luni

Vârful mediatizării BMW s-a înregistrat în luna aprilie 2014 (189 materiale), perioadă în care a avut loc lansarea Mini Paceman la Beijing Motor Show, BMW M4 convertible a fost prezentat la New York Auto Show, iar Mini România a conceput cea mai mică discotecă din lume, simulând o atmosferă de club în interiorul unei mașini din generația Mini Cooper S.

Pe de altă parte, Mercedes – Benz a înregistrat cel mai mare număr de apariții în luna martie (218 materiale), perioadă în care reprezentanții brandului au semnat trei noi parteneriate pentru susținerea sportului românesc, iar compania germană Daimler AG, proprietarul Mercedes-Benz, a inaugurat unitatea de producţie de la Sebeş prin intermediul Star Transmission.

Tot în luna martie și Audi a înregistrat cele mai multe apariții media (121 materiale), perioadă în care noul Audi TT a fost prezentat la salonul de la Geneva.

Vizibilitatea mărcilor premium în publicitate

În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2014, BMW conduce în clasamentul brandurilor cu cele mai multe reclame înregistrate – 1.468, la un rate card de 2.804.267 euro. Pe locul doi se află Mercedes – Benz cu 1.313 reclame și un rate card de 2.796.385 euro. Audi se află pe locul trei în acest top cu 323 de spoturi și un rate card de 1.261.134.

Distribuția reclamelor pe tipuri de media

Dintr-un total de 3.104 de reclame, 2.443 de spoturi au fost difuzate la TV , iar 661 de machete au fost tipărite în presa scrisă.

Cel mai difuzat spot de la BMW este pentru noul BMW seria 3 „Inima îţi bate cu putere… 25s”, spot care a înregistrat 291 de difuzări cele mai multe dintre de ele fiind Realitatea TV și România TV.

Cel mai difuzat spot Mercedes- Benz este pentru prezentarea modelului Clasa C “Acest film ar putea…30 s” și a înregistrat 362 de difuzări. România TV și B1TV sunt sursele care au avut cel mai mare număr de difuzări cu spotul.

Pentru Audi, reclama la noul Audi A3 a înregistrat cele mai multe apariții, 26, cele mai multe dintre ele fiind publicate în Business Magazin.

Analiza a luat în calcul presa scrisă centrală si posturile TV monitorizate de mediaTRUST în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2014. Au fost luate în considerare doar materialele referitoare la brand şi prezentări de automobile, fiind excluse din monitorizare ştirile despre accidente auto, știrile despre vehicule comerciale, ştirile de cancan etc. Detalii privind monitorizare sunt disponibile pe www.mediatrust.ro.

Pentru vizibilitatea în publicitate, raportul a luat în calcul rezultatele monitorizării a peste 3.583.746 de reclame difuzate în intervalul de timp 1 ianuarie – 31 octombrie 2014, la 20 de posturi de televiziune, 12 posturi de radio şi 200 de publicaţii centrale, din care 76. 257 au fost clasificate la Industria Auto.

Bucuresti, 20.11.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *