Vă mai aduceți aminte orele de sport din liceu? Și probele de rezistență din al doilea semestru, date vara, pe calduri inumane, când te frigea asfaltul? Tot ce imi doream atunci era să se termine totul mai repede. Să trec linia de sosire și să scap. Asta mi se întamplă mai nou cand citesc anumite comunicate de presă. Lungi cat o zi de post, fără sens, pentru ca s-a încercat strecurarea a 50 de idei diferite, ceea ce înseamnă ca textul sare de la o idee la alta, iar ca sa aflii ce te interesează de fapt, trebuie să ai o rabdare de fier.

Ce putem face să nu transformăm comunicatul într-o probă de rezistență? Ar fi cateva lucruri. În primul rând, să fim atenți lungimea comunicatului. Dacă are mai mult de 4-5 paragrafe (sau mai mult de o pagină), e cam nasol! Rareori nu putem concentra informațiile, oricat de importante ar fi ele, într-o pagină.

Apoi ar trebui să ne lecuim de obiceiul de a încerca să rezolvăm toată nevoia de comunicare a unei firme printr-un singur comunicat. OK, nu comuncăm des. Dar îndesarea tuturor detaliilor despre ce face o companie într-un singur comunicat, cam cum facem cu hainele când ne întoarcem din concediu și par să nu mai încapă în gemantan, nu e o soluție eficientă. Cei care citesc nu vor mai înțelege nimic oricum, se vor plictisi și vor abandona. Spre deosebire de liceu, nimeni nu este obligat să citească un comunicat de presă.

Putem de asemenea face un test simplu. După ce scriem comunicatul, rugăm pe cineva (nu, nu din departamentul de PR), să îl citească. Fiți atenți la reacții, la cât durează, eventual încercați să vedeți cât au înțeles din materialul citit. Pe modelul “reading comprehension” de la ora de engleză din liceu!

Și nu uitați! 10 paragrafe sunt prea mult pentru a descrie un serviciu nou, mai ales cand informația despre serviciul respectiv din comunicat este de fapt regasită in doar 2 paragrafe! Dacă n-ai apucat să descrii restul de servicii până acum, scrie o secțiune “Despre noi” la sfârșitul comunicatului!

Share