Tot de la RATB mi se trage. La un moment dat va trebui sa platesc royalties regiei de transport pentru semintele de idei pe care mi le sadeste asteptatul in statia de tramvai zis metrou-usor, cu care parcurg cea mai aglomerata parte a drumului spre birou (apoi iau taxiul, spre amuzamentul tuturor celor care circula fie cu masina proprie, fie cu transportul in comun, fie cu taxiul, dar nu cu o combinatie … si carora le spun: incercati voi sa iesiti dimineata din Drumul Taberei mergand inspre nord, si dupa aia ne vedem in tramvai). In fine, acum vreo luna, in plin frig hibernal, jucam tontoroiul in statie, asteptand tramavaiul care, vorba poetului, nu mai vine.

Dupa o perioada X, m-am lamurit din discutiile colegilor de asteptare ca e bai pe linie, informatia transmitandu-se ca telefonul fara fir de la capatul liniei pana la noi, trei statii mai jos. M-am intors acasa, m-am incalzit bine, si-am chemat taxiul, meditand intre timp la cum sa iti planifici instrumentele de comunicare. Pentru ca, vedeti, boierii dumneavoastra, statia de tramvai era dotata cu un afisaj electronic, insa acesta afisa inept, aceeasi poveste cu intervalul de succesiune a tramvaielor, de mult depasit, si era dotata si cu o casa de bilete, cu o doamna amabila dotata si ea cu raspunsul “imi pare rau, nu stiu”. Insa nici unul din aceste “instrumente” de informare nu avea informatii privind situatia.

De aici, o lectie: atunci cand iti planifici “arsenalul” de instrumente de comunicare, trebuie sa ai in vedere si:
– flexbilitatea – cate de usor este sa schimbi mesajul daca apare o noutate, o urgenta, sau o criza
– accesibilitatea – cat de accesibil publicului tinta este mesajul tau? Sunt convinsa ca RATB-ul, care a adunat niste plusuri certe in ultima vreme, anunta suspendarile si defectiunile de durata prin ste si chiar in mass-media, insa celor aflati in statie efectiv nu prea area cum sa le parvina mesajul (ok, exceptand celor care intra pe site-ul institutiei cu telefoane mobile)
– “pro-activitatea” – capacitatea instrumentului de a “impinge” mesajul la public, in loc sa fie nevoie de initiativa acestuia pentru a avea access la mesaj.

Nu spun prin aceasta ca fiecare instrument trebuie sa posede din plin toate cele trei caracteristici, dar ca “instrumentarul” trebuie sa le contina pe toate, astfel incat comunicarea, atunci cand e nevoie, sa poata sa fie imediata, accesibila, si “livrata pe tava”.

Gata, acum ma duc sa-mi fac blog pe site… ca nu am suficienta flexibilitate in instrumentar.

Powered by ScribeFire.

Share