Hotarari
Am inceput noul an cu schimbarea domiciliului, intr-o inedita acumulare efort fizic care a dat un nou sens expresiei “sunt prea obosit sa gandesc”. A fost din multe puncte de vedere o experienta odihnitoare, pentru ca nu trebuia sa-mi fortez ratiunea pentru planuri solutii sau conversatii (mi-am petrecut revelionul cu niste dansatori obsesivi, rezumand interactiunea verbala la minim – La multi Ani!, Dansezi? Da, cu placere. Ah, ce-mi place melodia asta. Si mie.)
Anul trecut (2005) vacanta de iarna a fost o incurcatura de planuri, proiecte si obligatii. Petreceri cu diferite cercuri de amici, musafiri din familie si prieteni, musafirlac, vizita parintilor – un vartej de lucruri complicate, necesitand buna planificare a timpului, jonglarea cu diversele promisiuni si cu atat de caracteristicul (mie) “Azi vreau sa dorm pana tarziu, sa lenevesc si eu un pic”.
Fortata de rigorile mutarii (si scuzata convenabil prin aceasta fata de toti) am redescoperit adevarul recomandarii “keep it simple”. Universal aplicabila, acasa si la servici.
Din pacate, a reinceput anul.
Azi dimineata am ajuns plina de convingere la chioscul de bilete, si i-am cerut vanzatoarei 6. (N-am buletin – e la politie pentru “legarea de glie” care trece drept evidenta populatiei in Romania – asa ca nu mi-am putut face abonament.) Vanzatoarea zice “N-am de zece mii. Du-te tu mama la chioscul de ziare si schimba”. M-am dus la chiosc, unde evident a trebuit sa cumpar ceva “ca doar nu e birou de schimb” si in cursul tranzactiilor, am privit cu tristete cum 3 tramvaie 41 semigoale au trecut prin statie. M-am urcat in cel de-al patrulea, am compostat biletul, si-am calatorit in relativ confort pana la statia lui 282. A trecut si controlorul, volant, sa vada daca suntem in regula. Unii nu erau. A venit si acela (dupa ce 3 persoane mi-au cerut instructiuni de calatorie – asta merge spre statia lui 135? unde ajunge 205, nu tot acolo? pe unde trece masina, la aviatorilor?) si-am urcat pe usa din spate ca era mai liber. Dau sa compostez biletul, nu se poate, aparatul nu functioneaza. Trec (cu greu si scandalizand comunitatea de varsta a treia care facea sezatoare) spre urmatorul, care merge, dar nu gaureste. Trec la al treilea, dar biletul, oricum din hartie moale, nu patrunde in orificiu. Lesne de inteles, de vreme ce acesta era oprit cu o bucata de punga de nylon adanc indesata in gaura. In fine, cel de-al patrulea, situat in partea din fata a autobusului, mi-a permis sa-mi indeplinesc obligatia de calator, si-am ajuns cu bine la birou.
Care e morala? Ca din pacate la noi in ograda nimic nu e simplu. Imi explic astfel de ce, cautand impreuna cu o colega pe site (in sectiunea centru de presa, dar si aiurea) numarul de telefon sau o adresa de e-mail a biroului de presa al unuia dintre cei trei granzi ai telefoniei mobile, am dat chix. Sunand la centrala, mi s-a spus ca exista un numar direct, dar ei nu-l stiu, si-a trebuit sa sun la steluta XXX, ca sa esuez si acolo. Asta in conditiile in care principiul comunicarii cu mass-media online este: fa-le accesul cat mai usor, simplifica gasirea informatiilor, etc., lucru de altfel general valabil in media relations.
Pornind de la aceeasi constatare, imi amintesc de colegele care incercau sa faca un articol amplu (zis dosar) cu diverse (mari) companii din cele 8 regiuni de dezvoltare ale Romaniei, si care cred ca s-au chinuit mai mult timp sa identifice PR-ii si agentiile de PR ale acestora decat sa ia interviurile, citatele si sa scrie articolul. De ce nu si-or fi dezvaluind multe companii datele de contact pentru relatia cu presa? Si cate mentioneaza pe site ca PR-ul lor e gestionat de o agentie, care e aceea, si cui din agentie ar trebui sa-i scrii ca sa afli un raspuns? Ar fi asa de simplu.
Dar sa faci lucrurile simple pentru altii e destul de complicat pentru tine.
Revenind la calatoria pana la birou, pot spune ca e un exemplar model de a nu trata un client. Stiu ca nu tine de PR, ci de operations management si/sau customer relations, dar transmite un mesaj extrem de clar despre institutie: Nu dau doi bani pe tine. Si strica si profitului. Fiind atat de greu sa cumperi un bilet, si sa-l folosesti, fiind atat de greu sa te descurci in hatisul liniilor, nu-i de mirare ca oamenii calatoresc fara bilet. Si ca-si cumpara masina sau se muta pe linia metroului?
Ce miracole ar fi facut chioscuri de bilete in fiecare statie, sau dispensoare automate de bilete (cum am vazut in Cehia, spre exemplu). Si nu inteleg de ce nu putem dota vanzatorii cu fisete de bani marunti. Am trait o perioada in SUA si nu mi s-a intamplat niciodata sa nu aiba sa-mi dea rest daca plateam cash. Chiar si 1 cent. (Si acolo unde iti erau necesari banii marunti, aveai change machines). Si cat de greu e sa te asiguri ca un nenorocit de perforator functioneaza. Nu cred ca sunt atat de scumpe incat sa nu fie schimbate daca nu mai merg. Sa mai mentionez o harta cu rutele? In fiecare statie? Cred ca nu-i nevoie. Nu exista, pentru ca ar fi atat de simplu.
Aceasta e hotararea mea de anul nou. Sa mentin simplitatea. Pentru mine si pentru altii.
Evident, nu pornind cu aceasta insemnare. De maine. Ca asa le sta bine hotararilor.
SUUPER TARE!!!! Si ai maaaare dreptate….
Ai omis un mic amanunt. Cartele unice! Ma bucur pentru existenta lor.
Ma intristeaza insa ca la aproape toate statiile de metrou poti sa intrii cu “minunea electrotehnicii” dar la suprafata ai acces numai la trei sau patru linii (deocamdata cei drept).
Am omis. dar si pe acelea v-a trebui sa le cumpar si sa le incarc de undeva…
Speaking of cartele unice: daca va inchipuiti ca viata e mai simpla cu ele, well… chiar este (evident, atunci cand nu se complica singura). Asadar, de la sfarsitul anului trecut, sunt fericitul posesor al unei astfel de cartele. Daca ma intrebati de ce, raspunsul este simplu: din comoditate. E mai confortabil sa stii ca ai in buzunar, in loc de cartele de metrou si bilete de autobuz, in care te incurci daca le tii la un loc si pe cele expirate/taxate si pe cele inca valabile, o singura cartele pe care sa o folosesti si la metrou si la suprafata.
DAR: la metrou e OK, toate statiile sunt dotate cu cititoare, parfum, nu alta! La RATB… Si acolo sunt tot mai mult mijloace de transport dotate cu astfel de citititoare. Ce te faci, insa, daca cititoarele nu merg, iar bilet pur si simplu nu ai si nici nu ai de unde sa-ti iei. Cobori sau nu te urci? No way! Te certi cu controlorii? Cel mai probabil. Mi s-a intamplat si inca pe un traseu destul de lung (pe 385), la ora de varf. Culmea a fost ca, desi aveam si bilet obisnuit, niciunul dintre taxatoare nu mergea!!! Tare mi-as fi dorit sa vad un controlor atunci! Nu stiu ce s-ar fi intamplat si nici cine ar fi avut castig de cauza (principiile logicii, in discutiile cu controlorii, nu prea se aplica).
Asadar, daca lucrurile pot fi mai simple, de ce sa nu le complicam? Vivat Murphy!
Salutare tuturor:)
eu o sa le iau pe rand:
Apropo de bilete – cel mai rau e cand dupa ce ca un numar x (unde x este foarte aproape de numarul maxim de aparate de taxat dintr-un mijloc de transport in comun gol sau aproape de numarul maxim de aparate de taxat la care poti ajunge cat de cat) nu functioneaza, cele care functioneaza sunt puncte de sprijin pentru diversi care numai de acolo se pot tine – sau tocmai si-au gasit o noua jucarie – stresandu-i astfel pe cei din jur.
mai trebuie sa adaug ceva?!?
Apropo de cartele – romanii se gandisera la asa ceva acum zeci de ani – oameni care pe acea vreme lucrau la ITC sau in alte zone dezvoltasera un astfel de sistem – insa acum iata am adus unul din afara – care nu e neaparat intotdeauna facil si util – la suprafata ma gandesc – asa cum bine au subliniat altii mai sus.
Poate insa nu se stie ce aduce anul si ceasul si ne asteapta suprize frumoase in 2007.
Si ca in bancul cu nu exista ca o afirmatie sa aiba sens de negatie…
Siiigur ca da:)