Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Black Friday la PC Garage: vânzări în valoare de 19 milioane lei

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT şi electronice din România, a încheiat weekendul cu reduceri de Black Friday dedicate gamerilor.

După trei zile intense în care au fost puse la bătaie unele dintre cele mai performante laptopuri, componente și periferice gaming pentru fanii jocurilor video, reprezentanții PC Garage prezintă bilanțul acestei campanii. Campania de reduceri a generat un total al vânzărilor de 19 milioane de lei.

Rezultatele PC Garage de Black Friday:
•  Clienții PC Garage au achiziționat peste 34.000 de produse, în creștere cu 25% față de anul trecut
•  Capitala se menține în fruntea topului orașelor cu cele mai multe comenzi, fiind urmată de Cluj, Timișoara, Iași și Brașov
•  Cea mai mare comandă înregistrată a fost de 26.000 de lei (vineri, în jurul prânzului)
•  Cel mai scump produs vândut a fost un televizor smart LG UHD cu diagonală de 165cm, în valoare de 13.000 de lei
•  Valorea medie a coșului de cumpărături a crescut semnificativ față de 2015, ajungând la 1.050 de lei
•  Componentele conduc în topul preferințelor clienților PC Garage, urmate de laptopuri, periferice pentru gaming, televizoare și telefoane
•  Vârful de trafic a fost înregistrat vineri, la ora 00:20, când peste 15.000 de vizitatori au fost simultan pe site

Pentru că la PC Garage grija pentru clienți este una din valorile fundamentale, livrările au început încă de vineri și vor continua de-a lungul acestei săptămâni până la onorarea tuturor comenzilor. Astfel, vineri au fost expediate 3.000 de comenzi, sâmbătă peste 4.000, iar duminică peste 3.500. Mai mult, până în prezent, peste 2.000 de clienți au ridicat deja produsele din showroom.

Surprizele PC Garage pentru sezonul sărbătorilor nu se opresc însă aici. Magazinul pregătește un final de an dedicat pasionaților de hardware și gaming, astfel că luna decembrie va fi „luna gamerilor” la PC Garage.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.