Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bitdefender, pentru a saptea oara in topul industriei de securitate la testele AV-TEST

Bitdefender, liderul pieţei locale de soluţii antivirus, s-a clasat din nou, pentru a șaptea oară în ultimul an și jumătate, pe primul loc după sesiunea de evaluare derulată de organizația independentă AV-TEST în lunile mai și iunie.

Produsul românesc Internet Security 2012 a obținut 17 puncte din 18 posibile și și-a menținut poziția de lider al industriei, în fața altor 24 de soluții antivirus.

Bitdefender a obținut un maximum de 6 puncte la testarea capacității de curățare și reparare a sistemului în urma unei infecții. La categoriile Protecție și Ușurință în utilizare produsul a obținut 5,5 puncte.

’’Rezultatele ultimelor sesiuni de evaluare derulate de AV-TEST vin după mai bine de un an de premii și distincții de recunoaștere a performanțelor produselor Bitdefender din gama 2012. Acestea ne-au furnizat o bază solidă și energie sporită de a dezvolta noua noastră linie proaspăt lansată, Bitdefender 2013. Aștept cu interes următoarele testări’’, a declarat Viorel Canja, șeful laboratoarelor antimalware și antispam din Bitdefender.

’’Bitdefender a avut rezultate extraordinar de bune la testările ce au avut loc pe parcursul anului trecut cu linia de produse 2012. Echipa noastră este nerăbdătoare să evalueze generația 2013, într-o nouă rundă de teste riguroase. Vom fi cu ochii pe Bitdefender în rundele viitoare’’, a declarat Andreas Marx, CEO, AV-TEST.

Institutul AV-TEST cu sediul în Magdeburg, Germania, este o companie de analiză de software antivirus, o autoritate în industria globală de securitate informatică.

Pentru mai multe detalii cu privire la rezultatele AV-TEST, precum și un istoric al testelor, accesați //www.av-test.org/en/tests/.

Bucuresti, 07.08.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.