free download 78 travel guides written by experts

BitDefender participa la Ziua Robotilor Inteligenti, editia din 2011

8 roboţi inteligenţi vor fi prezentaţi la Cluj, în data de 9 ianuarie 2011

BitDefender, liderul pieţei locale de securitate, se alătură şi în 2011 evenimentului Ziua Roboţilor Inteligenţi, ce va avea loc în data de 9 ianuarie 2011 în campusul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Aflat la a patra ediţie, evenimentul se adresează studenţilor pasionaţi de robotică şi tehnologie şi premiază proiectele creative şi cu mare utilitate pentru oameni.

Ediţia din acest an va reuni 8 echipe de studenţi în anul III ai Facultăţii de Matematică – Informatică, iar proiectele înscrise sunt: Robot care pune gresie, Robot poştaş, Robot care şterge praful, Robot care culege pet-uri de pe un lac, Robot care plantează copaci, Robot care trasează linii de trafic rutier, Robot care stinge incendii, Robot care serveşte masa.

„Participând frecvent la evenimente dedicate studenţilor am descoperit că studenţii români au un potenţial creativ extraordinar. Tocmai de aceea, programele noastre de internship sunt special create pentru tineri pasionaţi, care doresc să îşi dezvolte cunoştinţele în domeniu sau să se specializeze pe partea de dezvoltare de softuri de securitate. La ora actuală, în BitDefender lucrează sute de specialişti români şi să nu uităm că datorită pasiunii, talentului şi pregătirii lor am reuşit să ajungem una dintre companiile româneşti de top” a declarat Sandor Lukacs, Lead of Proactivity & Kernel Research, BitDefender România.

„Ziua Roboţilor inteligenţi este o ocazie pentru tineri talentaţi să se afirme şi să ia contact cu multe companii din industria de IT&C şi poate fi un pas important pentru viitoarea lor carieră” a declarat Mihai Oltean, Facultatea de Matematică – Informatică, Universitatea Babes-Bolyai.

La finalul competiţiei, BitDefender va premia studenţii cu componente IT şi software cu licenţă. Mai multe detalii despre competiţie, precum şi o prezentare a proiectelor înscrise, se găsesc la adresa: //www.ubbots.com.

Bucuresti, 06.01.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *