Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BitDefender – intre cele mai interesante 100 de companii

private europene

Compania românesca BitDefender este singura din Estul Europei inclusă în Top 100 al celor mai de interes companii europene, publicat în această lună de către prestigioasa revistă americană RedHerring.

Red Herring este cea mai importantă publicaţie mondială specializată în analiza potenţialui de afaceri al companiilor din întrega lume. Red Herring a fost lansată în 1993 de Anthony B. Perkins, astăzi, prezentantator al emisiunilor IT de la CNN.

În ultimul număr, revista prezintă topul anual al celor mai atractive companii private din Europa, pentru potenţiali investotori. BitDefender este nominalizată aici ca fiind printre cele mai de succes companii IT de pe bătrânul continent, fiind singura din Europa de Est menţionată în analiză: Businesswire

Cele 100 de companii europene câştigătoare au fost selectate din mii de nominalizări, venite din mediul de business, de la analiştii pieţei, precum şi de la editorii şi colaboratorii revistei americane. Selecţia învingătorilor s-a făcut prin studierea tehnologiei specifice, analizarea calităţii managementului, situaţia financiară şi competitivitatea pe piaţa internaţională.

„Nominalizarea BitDefender între cele mai interesante 100 de companii din Europa este un succes pentru industria românească în ansamblul ei. BitDefender este acum cel mai cunoscut produs IT românesc în lume. Dezvoltarea mărcii BitDefender va continua la aceleaşi standarde înalte care ne-au adus recunoaşterea la nivel mondial. Obiectivul nostru pentru 2006 este să transformăm BitDefender într-un simbol al industriei de înaltă tehnologie din Europa de Est, cel mai cunoscut produs la nivel mondial între cele realizate în această regiune”, a declarat Daniel Ionescu, directorul BitDefender.

BitDefender a înregistrat o triplare a cifrei de afaceri în fiecare din ultimii 5 ani. La sfârşitului anului viitor, compania va deţine peste 2% din piaţa mondială de antivirus, cu o absorbţie de piaţă ce va depăşi 120.000.000 USD. BitDefender se vinde în prezent în peste 180 de ţări.

Recunosterea RedHerring reprezintă al treilea succes răsunător din ultimele 6 luni pentru compania romanească, pe piaţa americană. În aprilie, revista PC World SUA a oferit produselor BitDefender locul întâi în topul soluţiilor antivirus din 2006, înaintea multor nume mari din industrie.
 
La sfârşitul anului trecut, prestigioasa publicaţie Business Week (ediţia internaţională) selecta grupul SOFTWIN, prin BitDefender, între cele mai prestigioase 3 companii din regiunea central-europeană, alături de o companie din Polonia şi una din Ungaria. Despre BitDefender, americanii de la Business Week au precizat că este „una dintre cele mai proeminente companii globale“.

Belmont, California, 23.05.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.