Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bilant VIER PFOTEN: 10.000 de animale fara stapan sterilizate si tratate medical in 2012

Aproape 10.000 de animale fara stapan au fost sterilizate, vaccinate antirabic, deparazitate si tratate medical in cadrul campaniilor desfasurate de VIER PFOTEN la nivel international, pe parcursul anului 2012. Echipele de medici si tehnicieni veterinari ai VIER PFOTEN, cu o importanta componenta romaneasca, au fost implicate in proiecte de sterilizare in Ucraina, Sudan, India, Lituania, Iordania, Bulgaria si Romania.

In total, 9.392 de caini si pisici fara stapan au fost sterilizati, iar alte 508 animale in situatii medicale grave au beneficiat de interventii chirurgicale si tratamente in cadrul programului Stray Animal Care (trad. Animale fara Stapan). Anul 2012 a inceput cu un proiect plin de provocari, in bazele militare ale ONU din Sudan, unde o echipa a VIER PFOTEN a lucrat in conditii meteo si de securitate extrem de dificile. In proiect au fost implicati medicii veterinari ai VIER PFOTEN Romania, al caror profesionalism si implicare au fost extrem de apreciate de catre reprezentantii UNAMID (forta ONU de mentinere a pacii in Sudan). Ca urmare, UNAMID a solicitat in mod oficial organizatiei VIER PFOTEN sa continue proiectul de sterilizare a cainilor fara stapan in 2013, in bazele sale din Sudan.

In primavara anului trecut, VIER PFOTEN International a lansat un ambitios proiect de sterilizare a cainilor fara stapan in Ucraina, menit sa puna campaniilor de exterminare a cainilor fara stapan puse la cale de autoritatile locale in avanpremiera campionatului european de fotbal. Din aprilie si pana in noiembrie, echipele VIER PFOTEN au intervenit in Kiev, Lviv, Zaporoje, Donetsk, Jitomir si Mikolaiev, orase in care autoritatile s-au angajat sa stopeze uciderea cainilor si sa promoveze o solutie eficienta si umana pentru rezolvarea situatiei animalelor fara stapan.

„A fost un an greu, cu foarte multe solicitari la nivel international. Cea mai mare provocare a fost proiectul din Sudan, unde medicii nostri au lucrat in conditii de risc si intr-un ritm foarte alert. In 2012 ne-am extins cu mult teritoriu de actiune, dupa ce o tara importanta – Ucraina – ne-a solicitat ajutorul. Este un lucru foarte bun ca proiectul nostru de sterilizare a animalelor fara stapan se extinde chiar si in tari in care, in mod traditional, nu exista o preocupare pentru protectia animalelor”, a declarat Anca Tomescu, coordonatorul programului Animale fara Stapan al VIER PFOTEN.

In Romania, VIER PFOTEN a desfasurat mai multe campanii de sterilizare in baza protocoalelor de colaborare semnate cu primariile locale. Cele mai importante proiecte au avut loc in Bucuresti (Sectorul 6), Mangalia, Dej, Calarasi, Giurgiu si Comanesti. Echipa VIER PFOTEN Bulgaria a derulat la randul ei importante proiecte de sterilizari in orasele Sofia, Belitza, Rila si Kyustendil.

In 2013, VIER PFOTEN va continua majoritatea campaniilor derulate anul trecut. Daca proiectul din Bucuresti – Sectorul 6 a fost deja reluat, o echipa a VIER PFOTEN Romania se va deplasa la sfarsitul acestei luni, in Sudan, pentru o noua campanie de sterilizare a cainilor fara stapan din bazele militare UNAMID si pentru sustinerea unor sesiuni gratuite de training dedicate medicilor veterinari sudanezi.

Bucuresti, 17.01.2013

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.