Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BestJobs: 42.000 de oferte de angajare active în luna mai, un nou record în ultimii 2 ani și jumătate

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

În ciuda provocărilor întâmpinate de la începutului anului, angajatorii accelerează activitatea pe piața muncii și deschid noi poziții sau caută să acopere pozițiile eliberate în urma mobilității crescute a angajaților. Astfel, platforma de recrutare BestJobs a atins un nou record de 42.000 de oferte de angajare, cel mai mare volum de joburi active din ultimii doi ani și jumătate. În plus, numărul de candidați contactați cu o ofertă de angajare a crescut cu peste 30% față de luna anterioară.

Activitatea candidaților urmează de asemenea o pantă ascendentă, aceștia arătând că sunt din nou interesați să-și găsească jobul potrivit nevoilor și așteptărilor lor. În acest sens, datele de pe BestJobs indică o creștere cu peste 14% în numărul aplicărilor la joburi față de luna aprilie.

Statisticile de pe platformă mai evidențiază și începutul perioadei în care forța de muncă de împrospătează cu o nouă generație, întrucât tinerii absolvenți încep și ei să se orienteze pentru un loc pe piața muncii. Mai exact, în luna mai, s-a înregistrat o creștere față de lunile anterioare în activitatea candidaților din segmentul de vârstă 18-25 de ani, aceștia înregistrând 16% din volumul total de aplicări.

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs
Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

„Pe măsură ce se apropie vara, observăm că planurile de recrutare ale angajatorilor se amplifică, ceea ce vine ca o noutate pe piața muncii, întrucât sezonul concediilor este, de regulă, perioadă de stagnare. Știm deja că nici acest an nu este unul tipic, din prisma provocărilor noi pe care le-a adus, dar începe să se contureze ca un context favorabil pentru candidați, pe care îi încurajăm să își țină CV-ul actualizat, pentru a fi ușor de reperat de către angajatori și pentru a-și crește șansele de a găsi jobul potrivit. În plus, noul val de candidați tineri reprezintă o veste bună pentru recrutori, pentru că își pot forma angajații potriviți, construind pe baza lor de cunoștințe acumulate din facultate”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Numărul de joburi a crescut în toate domeniile, dar cele mai mari creșteri se observă în Vânzări, Management și HoReCa. În continuare, cel mai mare interes din partea candidaților s-a înregistrat pentru domeniul Vânzări, cu peste aproximativ 83.000 de aplicări, pentru Management, cu peste 65.000 aplicări și pentru domeniul Financiar/Contabilitate, cu peste 46.000 de aplicări.

În topul județelor cu cele mai multe aplicări se află București și Ilfov, cu aproximativ 214.000 de aplicări, urmat de Timiș, cu aproape 55.000 de aplicări și de Cluj, cu peste 37.400 de aplicări. La o distanță mică de Cluj, pe locul 4, se află Brașov, cu puțin peste 37.300 de aplicări.

Luna mai aduce încă o noutate din punct de vedere al joburilor cele mai dorite de către candidați și introduce pentru prima dată anul acesta o poziție de Software Developer în topul joburilor cu cele mai multe aplicări, alături de alte poziții precum Content Writer pentru o companie de utilaje și Team Leader pentru o echipă de introducere date.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.