Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bergenbier – de la nume de brand la nume de companie

Producătorul mărcilor Bergenbier, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu şi Noroc a decis să preia numele celui mai important brand local al său

Începând cu 1 martie 2010, InBev România, unul dintre cei mai importanţi producători de bere din România, devine BERGENBIER S.A., preluând astfel numele celui mai popular brand din portofoliu. Compania îşi va păstra structura organizaţională şi de business, precum şi gama de produse.

Bergenbier, brandul principal al companiei, este prima marcă din portofoliu lansată pe piaţa locală şi totodată motorul afacerii, reprezentând anual aproximativ jumătate din volumul şi valoarea vânzărilor firmei.

Decizia schimbării numelui companiei a fost luată în contextul în care, în decembrie 2009, aceasta a ieşit din grupul Anheuser-Busch InBev, odată cu vânzarea tuturor operaţiunilor sale din nouă ţări ale Europei Centrale şi de Est (România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Muntenegru, Serbia, Bosnia şi Slovacia) către CVC Capital Partners, unul dintre principalele fonduri de investiţii private şi consultanţă în investiţii la nivel mondial. BERGENBIER S.A. va fi parte integrantă a grupului nou-format “StarBev”, ce include toate operaţiunile din domeniul producerii şi distribuţiei berii, achiziţionate de CVC Capital Partners în urma tranzacţiei de la finele anului trecut.

„Am ales să ne numim BERGENBIER S.A. ca semn firesc al recunoaşterii unui renume pe care compania şi l-a creat în ultimii 15 ani. Oricare a fost numele entităţii juridice, suntem cunoscuţi prin Bergenbier, brandul creat în mai 1995, pe gustul şi pe sufletul românilor. În următorii ani, sub numele de BERGENBIER S.A. vom continua să investim în branduri şi în oameni de calitate. România reprezintă una dintre principalele pieţe în care activăm în cadrul grupului StarBev”, declară Mihai Ghyka, Preşedinte BERGENBIER S.A.

Brand dezvoltat special pentru piaţa locală de bere, Bergenbier a făcut pionierat în România încă de la lansarea din 1995, când a fost prima bere din segmentul mainstream distribuită la nivel naţional. Bergenbier a fost primul brand de bere românesc ce a lansat un sortiment fără alcool în segmentul mainstream, în 2001, şi a revoluţionat segmentul de piaţă al berilor îmbuteliate în sticlă de plastic, lansând în luna iunie 2003 Bergenbier Q-Pack, un ambalaj inovator care permite păstrarea berii în sticle de plastic în condiţii optime pentru mai mult timp.

Astăzi, Bergenbier este unul dintre cele mai puternice branduri româneşti, bucurându-se de o notorietate de peste 95% în rândul consumatorilor din ţara noastră (conform unui studiu realizat de Synovate în 2009) şi are unul dintre cele mai longevive şi mai populare sloganuri din istoria publicităţii din România (“Prietenii ştiu de ce!”).

Extra info:
Producătorul Bergenbier a intrat pe piaţa locală în 1994. În prezent, BERGENBIER S.A. deţine 2 fabrici de bere la Ploieşti şi la Blaj, numără peste 730 angajaţi şi dispune de o reţea de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. va continua să producă şi să promoveze mărcile Bergenbier, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu şi Noroc şi să importe specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden.

CVC Capital Partners ("CVC") este unul dintre principalele fonduri de investiţii private şi consultanţă în investiţii la nivel mondial, companie înfiinţată în anul 1981, care are o reţea de 19 birouri şi 231 de angajaţi în Europa, Asia şi Statele Unite. CVC investeşte în prezent 18 miliarde de euro fonduri private, provenind de la CVC Fund V, CVC Tandem Fund şi CVC Asia III. Cunoştinţele despre piaţa locală, expertiza relevantă în domeniul de activitate şi contactele extinse stau la baza celor 28 de ani de succese dovedite în investiţii. CVC are capacitatea de a mobiliza resurse substanţiale pe plan mondial pentru a le concentra în tranzacţii de succes. În prezent, CVC Funds deţine 51 de companii în întreaga lume, având aproximativ 280.000 de angajaţi în diferite ţări. Împreună, aceste companii au o cifră de afaceri totală de aproximativ 88 de miliarde de euro.

Bucuresti, 01.03.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.