Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BCR se concentreaza pe creditarea in lei si lanseaza o noua oferta de credite garantate

·    BCR adaptează oferta de credite la tendinţele pieţei şi ale cadrului de reglementare – banca lansează o ofertă competitivă pentru creditele garantate în lei
·    În noua ofertă, riscul valutar este zero, iar clienţii beneficiază de posibilitatea de a accesa credite cu dobândă fixă pe o perioadă de 5 ani
·    Dobânda este stabilită în funcţie de raportul dintre suma creditului şi valoarea garanţiei

Banca Comercială Română (BCR) îşi adaptează oferta de creditare la tendinţele pieţei şi ale cadrului de reglementare privind protejarea clienţilor, lansând o nouă ofertă de împrumuturi garantate în lei destinată cumpărării, modernizării sau construcţiei de locuinţe (Casa Mea) ori pentru nevoi personale (Maxicredit).

Noua ofertă de credite asigură clienţilor BCR protecţie maximă împotriva fluctuaţiilor cursului de schimb; împotriva riscurilor de creştere a dobânzilor pe termen mediu banca oferă clienţilor posibilitatea de a accesa credite cu dobândă fixă pe o perioadă de 5 ani.

“Facem un pas important, în acelaşi timp îndrăzneţ şi necesar, de a acorda credite pentru casă numai în lei. Mulţi clienţi consideră creditul ipotecar în valută mai ieftin, dar pe termen lung ne aşteptăm la costuri totale semnificativ mai reduse la creditele în lei comparate cu cele în euro, ţinând cont în special de tendinţa de creştere a indicelui EURIBOR de la nivelul minimului său istoric din prezent, dar şi de impactul semnificativ pe care fluctuaţiile valutare îl au asupra costurilor unui credit”, a declarat Ioana Mihai, Sef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.

Creditele garantate în lei de la BCR pot fi accesate pe o perioadă de maxim 30 de ani, iar comisioanele de analiză şi de administrare a creditului sunt zero. BCR finanţează până la 85% din valoarea garanţiilor aduse – sunt acceptate în garanţie şi imobile care aparţin altor persoane (soţ/soţie, părinţi, fraţi/surori etc.) – iar clienţii au posibilitatea de a prezenta până la 3 coplătitori. Dobânda este stabilită în funcţie de raportul dintre suma creditului şi valoarea garanţiei, iar clienţii care primesc salariul într-un cont BCR beneficiază de reducere la dobânda standard.

Pe toată perioada creditului, BCR oferă gratuit asigurarea facultativă pentru locuinţă la OMNIASIG.

“Din ce în ce mai multe tranzacţii imobiliare se fac în lei deoarece tot mai mulţi clienţi simt nevoia de a elimina riscul de curs valutar manifestat destul de vizibil în ultima perioadă. Cumpărătorii ştiu că pot stabili moneda în care se realizează tranzacţia, şi de aceea mizăm pe o creştere importantă a pieţei creditelor ipotecare în lei”, a explicat Ioana Mihai, Sef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.

BCR mizează în promovarea noii oferte pe întreaga reţea de unităţi BCR, serviciile de banking prin telefon – Alo 24 banking şi, în mod special, pe reţeaua de 30 de Centre Imobiliare în cadrul cărora banca oferă consultanţă specializată şi oferte imobiliare speciale disponibile prin intermediul parteneriatelor cu jucători importanţi ai pieţei imobiliare (dezvoltatori, constructori, agenţii imobiliare, intermediari de credite).

Creditele garantate în Euro vor fi disponibile doar pentru clienţii care realizează venituri în EUR.

Bucuresti, 17.10.2012

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.