Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Basarab Nicolescu in dialog cu Adrian Cioroianu la Ateneul Roman

Luni, 15 aprilie, începând cu ora 18:30, Filarmonica «George Enescu» va găzdui conferința susținută de cunoscutul fizician și filosof Basarab Nicolescu, în dialog cu Adrian Cioroianu, decanul Facultății de Istorie, Universitatea București. Tema conferinței este «Transdisciplinaritatea – unitatea cunoașterii, condiție a demnitătii umane», evenimentul fiind organizat în colaborare cu Institutul de Studii Transdisciplinare în Știință, Spiritualitate, Societate (IT4S) și Curtea Veche Publishing.

Evenimentul va fi deschis de dl. Andrei Dimitriu, Director General al Filarmonicii «George Enescu». E. S. Philippe Gustin, va adresa mesajul Ambasadei Franței la București, care va fi urmat de un interludiu muzical susținut de pianistul Viniciu Moroianu.

Acad. Basarab Nicolescu va vorbi despre modul în care fragmentarea accelerată a cunoașterii umane (peste 8000 de discipline academice) este un factor important al haosului generat de o globalizare irațională. Transdisciplinaritatea oferă o metodologie riguroasă a stabilirii punților între discipline și, de asemenea, a dialogului între culturi, religii și spiritualități. Dezintegrarea civilizației globale actuale poate fi oare evitată? O nouă civilizație poate face față poli-crizei mondiale dacă ea va fi axată pe unitatea cunoașterii și, în particular, pe reforma organizațiilor internaționale și pe reforma planetară a educației.

Seara se va încheia cu lansarea cărţii Théorèmes poétiques / Teoreme poetice de Basarab Nicolescu, ediție bilingvă bibliofilă apărută la Curtea Veche Publishing și ilustrată de Mircia Dumitrescu, prezentată de Acad. Eugen Simion şi cu vernisajul expoziției de gravură a artistului Mircia Dumitrescu.

«Volumul bilingv franco-român Théorèmes poétiques / Teoreme poetice – scrie Acad. Eugen Simion – adună laolaltă cugetări, meditaţii, aforisme, pilde de înţelepciune ale teoreticianului-fizician şi gânditorului român stabilit în Franţa, Basarab Nicolescu. Textele sunt grupate în treisprezece secţiuni: Nivele de Realitate; Raţiunea; Ştiinţă şi tradiţie; Sensul; Transdisciplinaritatea; Poetica cuantică; Cosmodernitatea; Prostia; Natura; Terţul tainic inclus; Dumnezeu(i); Viaţa – Moartea; Eu. A vorbi despre ele sau încercarea de a le explica înţelesul ar fi totuna cu a le priva de farmecul brevităţii cu care îi oferă cititorului mostre de gândire în stare pură. De aceea, numai citarea se potriveşte acestor texte, despre care autorul însuşi spune că: Teoremele poetice nu demonstrează nimic: ele dezvăluie Evidenţa Absolută, ascunsă pretutindeni».

Basarab Nicolescu (n. 1942) trăieşte în Franţa din 1968. Este fizician onorific la CNRS, Franţa, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Membru de Onoare al Academiei Române, Profesor Extraordinar la Universitatea din Stellenbosch (Africa de Sud), Fellow la Stellenbosch Institute for Advanced Study (STIAS), Doctor honoris causa la Universitatea din Veracruz (Mexic), Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea George Bacovia din Bacău, Universitatea Vasile Goldiş din Arad şi Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti.

Specialist în teoria particulelor elementare, autor a peste 130 de articole publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de mare prestigiu, Basarab Nicolescu este, de asemenea, personalitatea majoră, pe plan mondial, a transdisciplinarităţii, fondator şi preşedinte al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), Paris, fondator şi director al colecţiilor Transdisciplinaritate (Rocher, Monaco), Românii din Paris (Oxus, Paris), Ştiinţă şi Religie şi Ştiinţă, Spiritualitate, Societate (Curtea Veche Publishing, Bucureşti), redactor-şef al revistei internaţionale Transdisciplinary Journal of Engineering & Science, USA, director al revistelor internaţionale Transdisciplinarity in Science and Religion şi Transdisciplinarity Studies — Science, Spirituality, Society, România.

Adrian Cioroianu este autorul volumelor de succes Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc (2005) şi Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială (2009), ambele apărute la Curtea Veche Publishing. Născut în 1967, Craiova, este Doctor în Istorie al Universităţii Laval din Québec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (în prezent profesor si decan), unde susţine cursuri de Istorie a regimului comunist din România şi de Istorie a Rusiei postsovietice. Din octombrie 2011 este director al Departamentului Istoria Românilor şi a Sud-Estului Europei din Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor şi ulterior colaborator permanent al revistei Dilema / Dilema veche (din 1998 până în prezent), Adrian Cioroianu publică constant în revistele Foreign Policy — România, Historia, Istorie şi civilizaţie şi Scrisul românesc.

Participarea de eveniment se face în baza biletelor de intrare: 10 lei / 5 lei preţ redus pentru studenţi.

Bucuresti, 08.04.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.