Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Barbă Albastră, adaptare după Max Frisch în regia lui Alexander Hausvater, poate fi văzut la Teatrul Stela Popescu pe 9 şi 22 februarie

Barba Albastra

Spectacolul Barbă Albastră, adaptare după Max Frisch în regia lui Alexander Hausvater, producţie a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”poate fi văzut pe 9 şi 22 februarie de la ora 19.30 la Sala Mică a Palatul Naţional al Copiilor.

După spectacolul din 22 februarie, Alexander Hausvater va iniţia un inedit dialog cu publicul prezent la spectacol.

Barbă Albastră este un spectacol fascinant, în regia și dramatizarea lui Alexander Hausvater, realizat după romanul omonim al prozatorului elvețian Max Frisch.

Max Frisch a scris romanul – senzație, iar Alexander Hausvater l-a adaptat pentru scena Teatrului Stela Popescu ca să introducă publicul într-un univers de vis și imaginație aflat în conflict permanent cu lumea obiectivă și fragilă în care trăim.

Barba Albastra

Echipa care a realizat spectacolul este compusă din Alexander Hausvater – regia, Adina Mastalier – scenografia, Florin Fieroiu – coregrafia, Tibor Cari – compozitor, Lucian Moga – video design, Constantin Şimon – video design. În distribuţie: Dr Schaad – Marius Stănescu, Procurorul – Adrian Ciobanu, Lilian/Gisel/Corinne/Andrea/Dna Jetzer/Jutta – Ada Navrot, Rosalinde Z. – Crina Matei, Dra Schlegel/Dna Hoffer – Irina Cărămizaru, Avocatul apărării/ Pfeifer / /Stocker – Cătălin Frăsinescu, Dna Bickel/Chelnerița – Ana Maria Ivan, Fiul Egon/Jucătorul – Cristian Neacșu, Dl. Bickel /Tatăl victimei – Sorin Aurel Sandu, Figurație specială – Silvia Maurițiu, Alin Potop, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cristina Marin Neagu.

Legenda cavalerului Barbă albastră versus straniul destin al doctorului Schaad. Un om, din epoca modernă, dar care poartă în suflet o poveste cu rădăcini în lumea lui Charles Perrault, intră într-un bar de biliard. Experiența închisorii este recentă și tulburătoare, crima de care este acuzat este teribilă. Două povești suprapuse creează un univers magic și plin de suspans, într-un spectacol de teatru, muzică, mișcare, dans și pantomimă.

Totul pare un joc de biliard, un joc al eliminării și al singurătății. Jucătorul principal este veșnic îndrăgostit și totuși incapabil să lege o relație profundă cu cineva. O enigmă, în spatele căreia descoperim necesitatea omului de a iubi și de a fi iubit. În centrul enigmei este FEMEIA, cea care dărâmă barierele lumii fizice prin intuiție și forță interioară în căutarea… adevărului.

Bilete pentru spectacolele din 9 şi 22 februarie se găsesc online pe: www.mystage.ro, www.bilete.ro, www.startickets.ro, www.bilet.ro, www.iabilet.ro şi la casa de bilete StarTickets de la Palatul Național al Copiilor.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.