Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bankwatch si Greenpeace lanseaza campania “Apa potabila pentru Submaidane”

Greenpeace

GreenpeaceÎn prag de Crăciun, acum un an, zece gospodării din cartierul Submaidane-Turceni și cincisprezece hectare de teren agricol au fost inundate cu un amestec de cenușă și apă, de la termocentrală. Între timp, atât autoritățile locale, cât și poluatorul – Complexul Energetic Oltenia – întârzie remedierea situației, iar perspectivele sunt în continuare sumbre pentru familiile afectate.

Fiindcă se apropie iarna, iar localnicii încă nu au acces la apă potabilă, organizațiile Bankwatch și Greenpeace inițiază o campanie de strângere de fonduri pentru a le oferi o solutie provizorie.  Inițiativa a fost lansată cu prilejul expoziției de fotografie „Cenușa de sub maidane”, al cărei vernisaj a avut loc ieri, 19 noiembrie, la Libraria Bastilia, din București. Odată cu expoziția a avut loc și proiecția scurtmetrajului cu același nume, sumar al mărturiilor celor afectați de accidentul ecologic.

Expoziția a fost realizată de de Mihai Stoica, fotojurnalist independent specializat pe teme de mediu. Acesta a fotografiat urmările accidentului ecologic din Submaidane, realizând și un documentar despre viața celor abandonați de către autorități și de către compania responsabilă, Complexul Energetic Oltenia.
„Prin această campanie ne-am propus să strângem bani pentru cumpărarea unor filtre de apă adecvate, pe care să le montăm în gospodăriile celor afectați de valul de cenușă. Am montat deja un filtru, la una dintre gospodării, însă ne mai trebuie restul de nouă. Pentru cumpărarea filtrelor avem nevoie de 13.500 de lei, iar termenul în care ne-am propus să strângem acești bani este 12 decembrie 2014” – Ionuț Apostol, președinte Bankwatch România.

Bankwatch și Greenpeace îi invită pe toti cei doritori să ajute să se alature campaniei. Cu fiecare leu donat, viața locuitorilor din Submaidane va fi mai aproape de normal.

În perioada 20 noiembrie – 4 decembrie, fotografiile vor fi expuse în spațiul alternativ Dianei 4.

Informații de context
În decembrie 2013, o avarie la instalațiile de transport și stocare a cenușii aparținând termocentralei Turceni a dus la o deversare masiva de amestec de apă, zgură și cenușă.

Din cauza tergiversării procedurilor de achiziție pentru lucrările de ecologizare, Complexul Energetic Oltenia a început greoi remedierea situației, cu o întârziere de aproape 10 luni.

Fântânile din zona afectată au devenit de nefolosit, odată inundate cu cenușă, prin urmare oamenii sunt nevoiți să procure apa cum pot.

Spre dezamăgirea celor afectați, termenul pentru lucrările de remediere a fost amânat până în februarie 2015.

Bucuresti, 20.11.2014

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.