Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Banatul s-a racordat la oportunitatile de investitii oferite prin Strategia UE

pentru Regiunea Dunarii (SUERD)

În prezența a peste 50 de reprezentanți ai primăriilor zonei metropolitane Timișoara, ai Consiliului Județean TIMIȘ, ai altor importante instituții coordonate de acestea, ai principalelor universități și mediului de afaceri timișorean, precum și ai Agenției de Dezvoltare Regională a Regiunii de Vest, în data de 25 aprilie 2014, s-a desfășurat, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, reuniunea de operaționalizare a Centrului Zonal de Competitivitate și Training SUERD. Ca observatori speciali au participat Viceconsulul Germaniei la Timișoara, Dl Siegfried GEILHAUSEN și Consulul Republicii Serbia, Dl Lazar MANOJLOVIC.

Prin acest eveniment, zona Timișoara va putea fi direct inter-conectată atât în raport cu Platforma Urbană a Regiunii Dunării de la Viena, cât și cu principalii factori de decizie care avizează și recomandă aplicarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) de la Viena, Stuttgart și Bruxelles. În principal, organizatorii evenimentului au explicat că se urmărește dinamizarea procesului de generare a unei liste scurte de proiecte majore prioritare din partea României, care să fie cu succes finalizată până la finele lunii iunie, când va avea loc ediția a 3-a a Forumului Anual al Dunării la Viena.

În mod evident, sub-regiunea Banat și zonele omologe de cooperare din Serbia, Ungaria și Bulgaria merită și au posibilitatea să co-participe cu ideile lor de implicare în proiecte majore, în special pe două direcții: inter-conectarea dezvoltării traseelor / obiectivelor turistice din zona Banat; re-poziționarea în context macro-regional a sub-regiunii Banat prin dezvoltare durabilă și inovare competitivă în cadrul Hubului de Inovare România-Serbia-Bulgaria. Drept urmare, în cadrul „Project Market Place”, găzduit de Forumul Inovării Dunăre-Marea Neagră (Palatul Parlamentului, 22-23 mai 2014), aceste proiecte vor putea fi aduse în discuție și promovate pentru a se obține în final promovarea și agreerea lor de către Coordonatorul pentru Consolidare Instituțională și Cooperare SUERD, reprezentat de Municipalitatea Viena.

În același context, Platforma Comunităților Locale Riverane Dunării (CLDR România) a propus cooptarea comunității locale prin Primăria Municipiului Timișoara la Proiectul C.U.P.A. (Co-operative Urban Planning Approaches) al Agenției TINA Viena (Urban Technologies & Strategies Agency), prin găzduirea, în cea de-a doua parte a acestui an, a unei reuniuni a edililor și arhitecților șefi ai orașelor dunărene, prin care să fie sprijinite rezolvarea anumitor chestiuni nevralgice, cât și o mai bună parteneriere a proiectelor bănățene cu sprijin vienez și al altor metropole sau orașe dunărene.

Dintre principalii invitați și speakeri menționăm: Dl Marian VASILE – Vicepreședinte CJ Timiș; Dna Alina PINTILIE – Director Comunicare Primăria Timișoara; Conf. Dr. Mariana BAICU, Asociația CINAQ; Av. Dumitru BÃDRÃGAN; Prof. dr. Horia CIOCÂRLIE – Universitatea Politehnica din Timișoara; Prof. dr. Viorel NEGRU – Universitatea de Vest din Timișoara; Prof. Sever AVRAM – Platforma Comunităților Locale Riverane Dunării (CLDR). Evenimentul a fost reflectat și va fi promovat cu sprijinul canalului TV „Nașul”.

Bucuresti, 28.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.