Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AVISSO sărbătorește „Ziua Internațională a Prieteniei“ alături de copiii din medii defavorizate

afis Ziua Prieteniei, Editia II

Duminică, 30 iulie 2017, de la ora 10, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, AVISSO, alături de partenerii săi, invită membrii comunității locale să sărbătorească Ziua Internațională a Prieteniei. Aflat la a doua ediție, evenimentul este organizat pentru copiii care provin din medii defavorizate, precum centrele de plasament sau zonele rurale. Aceștia vor fi implicați în activități recreative și își vor face prieteni noi, oameni de business, ieşeni implicaţi în comunitate, care le pot oferi sprijinul necesar pentru a începe un nou an școlar.

Partenerii din acest an ai Zilei Prieteniei: Primăria Municipiului Iaşi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, World Vision România, Rotary, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Camera Auditorilor Financiari din România.

afis Ziua Prieteniei, Editia II

Ziua Internațională a Prieteniei este un prilej prin care AVISSO își propune să pună în legătură reprezentanți ai comunității locale de business şi ai instituțiilor publice cu copii cu posibilități reduse sau copii din centre de plasament. Anul acesta, la eveniment vor fi prezenți 80 de copii, dintre care 40 din centre de plasament și 40 din mediul rural. Aceștia se vor împrieteni cu participanții la eveniment, astfel că fiecare copil va putea beneficia de sprijinul necesar pentru a se pregăti pentru noul an școlar cu îmbrăcăminte, rechizite sau alte nevoi specifice. Toți participanții adulţi din cadrul evenimentului vor fi invitați să semneze Scrisoarea Prieteniei, un angajament pe termen lung și un simbol al relației care începe între cei doi.

„Având în vedere succesul pe care l-a avut această activitate anul trecut şi efectul benefic asupra copiilor ocrotiţi în centrele de plasament, apreciem şi susţinem invitaţia colegilor de la AVISSO de a sărbători din nou împreună Ziua Prieteniei în data de 30 iulie, într-un cadru deschis şi antrenant, prin jocuri şi surprize. Dorim astfel să le oferim copiilor o nouă oportunitate de a-şi lărgi cercul de prieteni şi de a se bucura de această zi specială, unul din obiectivele permanente ale DGASPC Iaşi fiind încurajarea dezvoltării personale a copiilor, prin creşterea încrederii şi stimei de sine, precum şi a abilităţilor de relaţionare cu ceilalţi. Astfel, iniţiativa celor de la AVISSO vine în întâmpinarea obiectivelor şi activităţilor specifice ale DGASPC Iaşi privind îndeplinirea nevoilor socio-educaţionale şi de reintegrare socială a copiilor ocrotiţi în centrele de plasament”, a declarat Mădălina Constantin, purtătorul de cuvânt al Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

„La AVISSO, credem foarte mult în implicare, responsabilitate și, în egală măsură, în capacitatea pe care comunitatea noastră locală o are. La Iași s-a dezvoltat un nucleu valoros de companii, oameni de afaceri și antreprenori care pot interveni atunci când este nevoie. Ceea ce ne dorim prin acest eveniment este să punem în legătură, într-un cadru informal, copiii din zone defavorizate sau centre de plasament cu membrii comunității locale care le pot oferi suportul de care aceștia au nevoie. Fie că vorbim de mediul de business, fie că ne referim la administrația locală, avem în vedere persoane care, prin implicarea lor, pot schimba ceva în viața copiilor. Îmi doresc să contribuim cu toții la o dezvoltare armonioasă a întregii comunități, prin acest lucru înțelegând, de această dată, să dăm acestor copii șansa de a merge la școală și de a crește știind că pot conta oricând pe noi”, declarat Mirabela Miron, Președinte AVISSO.

Scopul evenimentului este de a crește nivelul de toleranță și acceptare al comunității cu privire la copiii defavorizați și susținerea acestei categorii sociale. Relația care se stabilește între copii și membrii comunității va contribui la dezvoltarea personală, creșterea încrederii în sine și a abilităților de relaționare pe care cei mici le au.

La prima ediție a evenimentului au participat 50 de copii din centrele de plasament din Iași. Aceștia au avut parte de jocuri, activități recreative și au beneficiat gratuit de un consult oftalmologic și ochelari pentru cei care s-a dovedit că au probleme cu vederea.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.