Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AVAS (AVAB) – 10 ani de excelenta in valorificarea creantelor neperformante ale statului

AVAS (AVAB) a fost înfiinţată la cererea Băncii Mondiale şi funcţionează ca o necesitate economică, a cărei activitate este mai actuală ca oricând, din cauza conjuncturii determinate de criza financiară şi economică.

În cei 10 ani de activitate a fost preluat un portofoliul de creanţe şi participaţii în valoare totală de 12.145 mil. LEI reprezentând echivalentul a 5.064 mil. USD, asupra unui număr de 73.057 de debitori.

Priorităţile în derularea procedurilor complexe de valorificare au vizat:
–  iniţierea cadrului legislativ adecvat şi aplicarea programului de măsuri pentru preluarea, restructurarea financiară şi valorificarea optimă creanţelor (rezultate notabile s-au obţinut prin poprirea conturilor bancare a peste 41.500 de debitori);
– consolidarea privatizărilor, prin conversia creanţelor în acţiuni în cadrul proceselor de privatizare şi administrare;
– promovarea oportunităţilor de afaceri care au atras investitori autohtoni şi străini, contribuind la valorificarea integrală a unor creanţe din portofoliu (valorificarea activelor se realizează prin metoda licitaţiei cu strigare în paşi crescători).

În procedura de preluare şi valorificare a creanţelor statului, activitatea AVAS a fost afectată de o serie de dificultăţi. Spre exemplu, în cazul creanţelor bancare, deşi acestea au fost însoţite, uneori, şi de ipoteci/gajuri, procesul de recuperare a fost afectat de situaţia de drept (litigii) şi de fapt a multor garanţii. Înstrăinarea de către garanţi şi debitori a bunurilor constituite garanţie au comportat acţiuni suplimentare de identificare şi noi situaţii litigioase, cu implicaţii asupra termenelor de soluţionare a dosarelor de executare silită. Din cele peste 18.000 de litigii gestionate de AVAS cca. 14.000 privesc procese de valorificare creanţe şi insolvenţă.

Cu toate acestea, gradul de recuperare de 36,39% obţinut de AVAS este superior “gradului maxim de recuperare posibil” estimat de către PriceWaterhouseCoopers, în urma unei evaluări aprofundate, la 22%. Procentul de recuperare estimat a fost depăşit în condiţiile în care studiul efectuat de consultant a vizat creanțele bancare neperformante, garantate cu ipoteci/gajuri iar ulterior au fost preluate creanțe negarantate (fiscale și comerciale), parte din acestea în litigiu, beneficiind de facilități, scutiri la plată, anulări în baza unor sentințe definitive, aferente unor societăți aflate în insolvență și/sau ulterior radiate de la Registrul Comerțului.  

„Vremea adolescenţei a trecut, suntem o instituţie matură, eficientă, cu o experienţă economico-financiară redutabilă, unică şi extrem de utilă statului şi cetăţenilor români în aceste condiţii de criză”, a declarat, cu această ocazie, preşedintele AVAS, Mircea Ursache.

Bucuresti, 07.07.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.