Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AVAS a selectat cea mai buna oferta pentru Electroputere Craiova

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a selectat luni, 11 iunie 2007, în cadrul şedinţei comisiei de privatizare, cea mai bună ofertă din cele trei rămase în cursa pentru privatizarea Electroputere Craiova. După aplicarea grilei de evaluare, care a fost adusă la cunoştinţa ofertanţilor prin dosarul de prezentare a societăţii comerciale, oferta Al Arrab Contracting Company Limited, din Regatul Arabiei Saudite a obţinut cel mai mare număr de puncte.

Următorul pas în cadrul procesului de privatizare desfăşurat după metoda negocierii pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile îl reprezintă negocierea clauzelor contractuale.

Vă reamintim că la data limită pentru depunerea ofertelor de achiziţionare a pachetului de acţiuni deţinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Electroputere Craiova s-au înregistrat 5 oferte din partea:

1.      S.C. A5 Invest SRL Caransebeş, România;

2.      S.C. Grup Feroviar Roman S.A. Bucureşti, România;

3.      S.C. Vienna International Holding SRL Bucureşti, România;

4.      Al Arrab Contracting Company Limited, Regatul Arabiei Saudite;

5.      Peeker Atomic Energy System INC Lakewood Colorado, SUA.

La sfârşitul lunii mai, după finalizarea analizei documentelor de participare, în procesul de privatizare a ELECTROPUTERE Craiova au rămas trei ofertanţi: S.C. A5 INVEST S.R.L. Caransebeş, S.C. GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. şi AL ARRAB CONTRACTING COMPANY LIMITED Arabia Saudită. Comisia de negociere a hotărât eliminarea celorlalţi doi ofertanţi, respectiv S.C. VIENNA INTERNATIONAL HOLDING S.R.L. Bucureşti şi PEEKER ATOMIC ENERGY SYSTEM INC. Colorado, deoarece documentele de participare depuse de aceştia nu au îndeplinit condiţiile prevăzute prin Dosarul de Prezentare şi de către legislaţia în vigoare din domeniul privatizării.

Informaţii de background:

AVAS deţine 78.009.632 acţiuni la ELECTROPUTERE S.A. Craiova, reprezentând  62,82% din capitalul social.

Până în prezent, Electroputere Craiova a fost lansată de şase ori la privatizare.

Electroputere S.A. Craiova a fost fondată la 1 septembrie 1949 producând echipamente pentru domeniul energetic şi transportul feroviar. În 1990 s-a divizat în 7 societăţi comerciale, iar în 1994 acestea s-au reunit în actualul holding SC Electroputere SA. Obiectul principal de activitate este producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice.

Printre cele mai importante proiecte gestionate de către firma saudită Al Arrab Contracting Company Limited menţionăm: construcţii de căi ferate, producere de instalaţii industriale (transformatoare electrice, sisteme SCADA, dispozitive şi instalaţii electrice pentru utilarea unor fabrici de ciment sau companii de electricitate), construcţii de clădiri cu diverse destinaţii.

Bucuresti, 12.06.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.