Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AVAS a mandatat vanzarea Complexului Neptun

În baza mandatului pe care AVAS l-a acordat reprezentantului său în AGA, S.C. OLIMP ESTIVAL 2002 S.A. Mangalia a oferit la vânzare activul Complex Neptun. Activul, format din construcţie, mijloace fixe şi teren aferent în suprafaţă de 28.724,16 mp, este situat în staţiunea Neptun, Mangalia, jud. Constanţa.

Teodor Atanasiu, preşedintele AVAS, a declarat: „În urma semnării contractului de vânzare-cumpărare şi încasării preţului pe acest activ, banii vor intra în societate, se vor plăti datoriile acesteia şi va rămâne, sperăm noi, şi un numerar necesar investiţiilor urgente pentru complexul din Olimp. Concomitent, va fi pregătită pentru privatizare societatea şi va fi scoasă la vânzare, probabil la sfârşitul primăverii”, a adăugat preşedintele AVAS.

Licitaţia cu strigare pentru vânzarea acestui activ va avea loc în data de 9 martie 2007, ora 12,00, la sediul S.C. OLIMP ESTIVAL 2002 S.A. Mangalia.

Preţul de pornire al licitaţiei este de 7 milioane Euro (fără TVA), calculat în lei, la cursul de schimb Lei / Euro al BNR cel mai avantajos pentru societate, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 8 martie 2007, ora 12,00, acesta fiind şi termen de decădere.

Lista candidaţilor admişi va fi afişată la sediul societăţii comerciale în data de 9 martie 2007, ora 10,00.

Dosarul de prezentare a activului poate fi achiziţionat la sediul societăţii, începând cu data de 22 februarie 2007, între orele 9,00 – 15,00. Cei interesaţi, pot obţine informaţii suplimentare de la societate, telefon 0241 / 491 433.

Decizia vânzării acestui activ a avut la bază situaţia economică dificilă a societăţii comerciale ce are foarte multe datorii, iar încasările insuficiente pentru a efectua plăţile curente. Ca urmare, banii obţinuţi din vânzarea acestui activ vor fi folosiţi pentru plata datoriilor societăţii şi pentru investiţii în celelalte active din Olimp: hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic.

AVAS este acţionarul majoritar al societăţii, cu 54% din capitalul social, din 24.08.2006, prin transferul acesteia de la RAPPS.

 Bucuresti, 23.2.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.