Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Avans de 35% al afacerilor companiei românești de outsourcing Optima, în 2018

Daniel Mereuță, director general Optima

Daniel Mereuță, director general Optima: “Ne interesează să creăm în interiorul companiei un mediu intraprenorial care să genereze inovație pentru dezvoltare. Suntem pregătiți să investim în idei de proiecte noi pe care le poate avea orice coleg din companie”

Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, a realizat afaceri de peste 22 milioane de lei în 2018, cu 35 de procente mai mult decât în anul precedent. “An de an continuăm să creștem într-un ritm alert și asta datorită faptului că ne adaptăm în mod constant la contextul pieței, fie că vorbim despre clienți sau de resursele umane implicate. Anul trecut am înregistrat o premieră, în sensul că am trecut pragul de 20 de milioane de lei cifra de afaceri, care a fost și unul din obiectivele noastre pentru anul 2018. Practic, am început să culegem roadele strategiei noastre de extindere în țară. Creșterea a avut la bază extinderea operațiunilor pentru clienții existenți, adăugând în același timp și proiecte noi în special pentru industria financiară. Vom continua să ne dezvoltăm și în 2019 și lucrăm deja la extinderea operațiunilor noastre atât în Iași cât și în Brașov. Ne mărim echipa, spațiul de birou, ne pregătim pentru un nou ciclu de creștere, chiar dacă anul acesta se anunță mai dificil din punct de vedere macroeconomic”, declară Daniel Mereuță, director general Optima.

Daniel Mereuță, director general Optima
Daniel Mereuță, director general Optima

Anul trecut compania a pus accentul pe eficientizare, abordând, în același timp proiecte noi, din afara zonei operaționale, dar care vizează zona resurselor umane. “Spre exemplu, anul trecut am lansat un program de traininguri gratuite pe care le oferim în afara companiei, oricui dorește să aprofundeze sau sa învețe ceva nou, în special în zona de sales și marketing aplicat. Credem că este de datoria noastră să începem să fim proactivi în pregătirea viitorilor colegi și să punem umărul la reducerea decalajului între ceea ce își doresc angajatorii și oferta de competențe existentă în piață. Este și un mod de a ne implica mai mult în comunitatea unde activăm, prin încercarea de a întoarce tinerilor din aceste comunități o parte din ce am învățat noi și am acumulat în toată activitatea noastră, de la înființare, până în prezent”, precizează Daniel Mereuță.

“Anul acesta ne propunem să continuăm această deschidere către idei noi, vrem să fim mai aproape de colegii noștri, să ne implicăm mai mult în dezvoltarea lor și să încurajăm un mediu cât mai intraprenorial. Am bugetat în acest sens o sumă importantă pe care o vom investi în cele mai bune idei pe care le vom găsi în interiorul companiei. Avem deja 400 de colegi în echipele din București, Iași și Brașov care pot genera un input consistent din punct de vedere al inovației. Prin urmare pentru 2019 cuvântul de ordine rămâne creșterea și dezvoltarea, dar cu mai multă îndrăzneală în ceea ce privește inovația”, mai adaugă Daniel Mereuță.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.