Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Avanpremiere, primul show marca City Mall Fashion din 2007

Luni, 29 ianuarie, a avut loc, în sala mare a Teatrului Naţional, primul eveniment de modă din 2007, produs de City Mall. Avanpremiere a reunit cinci colecţii relevante pentru tendinţele primăvară-vară ale acestui an.

După o serie întreagă de evenimente de modă realizate în cadrul proiectului City Mall Fashion de-a lungul anului trecut, City Mall a ales drept loc de desfăşurare a primului show din acest an sala mare a Teatrului Naţional.

De ce Teatrul Naţional? Pentru a pune în evidenţă prioritatea esenţială a acestui proiect, respectiv promovarea adevăratelor valori, pentru a crea un spaţiu special dedicat acestui eveniment de avengură, desfăşurat după toate standardele genului. Astfel, scena din sala mare a teatrului a devenit catwalk pentru prezentarea celor cinci colecţii ale serii. Sprider Stores a dechis spectacolul cu o colecţie casual, în linia tendinţelor generale din următoarele sezoane şi a liniilor specifice brandului, care şi-a inaugurat in ianuarie primul magazin din România, in interiorul City Mall. Colecţiile Jolidon, Carmen Secăreanu, Irina Schrotter şi Wilhelmina Arz au familiarizat publicul cu cele mai noi tendinţe primăvară-vară 2007: volume, haine depărtate de corp, lejere, ţesături naturale, alb, auriu în combinaţie cu argintiu, genţi uriaşe, înflorate, plus un comeback al anilor ’60. Show-ul a avut drept apogeu prezentarea Notorius, ce a purtat semnătura Wilhelminei Arz, care nu s-a dezminţit nici de această dată în ceea ce priveşte originalitatea şi profesionalismul.

Manechinele acestei din urmă colecţii, purtând imprimeuri florale pe haine şi flori naturale în mîini, şi-au făcut ieşirea din sală cu ajutorul trapelor din dotarea teatrului. Ele au prezentat doar tendinţele, primăvara n-a sosit încă!

Avanpremiere a intenţionat să fie un spectacol de modă şi nu doar un simplu eveniment, iar regulile spectacolului nu puteau funcţiona altundeva mai bine decât în Teatrul Naţional.

Avanpremiere deschide şirul de show-uri pe care City Mall le va prezenta în 2007.

Următorul va fi un eveniment specific începuturilor de sezon, respectiv New City Trends, care va trece în revistă colecţiile de primăvară-vară propuse de toate brandurile din interiorul City Mall.

Bucuresti, 1.2.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.