Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Avanpremiera Matei Visniec „Buzunarul cu paine”, la Teatru TV, in regia lui Tudor Chirila

TVR2

Miercuri seară, la sediul CREART, Teatrelli, din Piața Lahovary, a avut loc avanpremiera spectacolului de teatru TV „Buzunarul cu pâine”, realizat după piesa lui Matei Vișniec, în regia lui Tudor Chirilă, cu doi actori tineri în distribuție – Ada Simionică și Ioan Coman.

Prin această producție, Casa de producție a TVR continuă seria montărilor ce urmăresc valorificarea dramaturgiei contemporane.

La finalul proiecției, regizorul a ținut să mulțumească actorilor, care realizează un adevărat tour de force dramatic, precum și echipei. Tudor Chirilă a împărtășit amănunte despre geneza acestui spectacol la care se gândește de cincisprezece ani, în urma unei întâlniri cu dramaturgul. Vișniec i-a povestit atunci, undeva în anul 2000, că textul a pornit de la un fapt real, și anume acela că, făcând naveta ca profesor, a auzit cu adevărat un câine urlând într-o fântână. Realitatea a dominat și filmările, care au fost realizate mai mult noaptea, când se oprea zgomotul șantierelor din vecinătatea locației recuperate – primul sediu al TVR, de pe strada Moliere, de unde în urmă cu aproape șase decenii a avut loc prima transmisie TV din România. Coloana sonora a filmului a beneficiat de prestația unui „actor” adițional, în rolul câinelui invizibil, dar audibil – regizorul Cornel Mihalache, dar si de un plus de realism: bâzâitul constant și agasant al unui grup de muște sâcâitoare, atrase de căldura proiectoarelor, care au devenit parte integrantă din dramaturgie, din sensul subsidiar al piesei.

Parabola câinelui scăpat/azvârlit/căzut în fântână pe care două personaje îl țin în viață zi de zi, fără a reuși însă să îl scoată din adâncuri, i-a fascinat pe mulți regizori și actori. Cei doi, într-o așteptare beckettiană și neputință a acțiunii de sorginte comunistă, dau ocol fântânii în timp ce timpul se scurge, iar câinele refuză să moară.

Vă invităm să urmăriți această montare în premieră la Teatrul TV, o viziune regizorală inspirată de vremurile „odioasei dictaturi și a sinistrei sale soții”, după cum mărturisește Chirilă. „Piesa este o halucinație în doi, un vis greu care pare a se perpetua la infinit, fără ieșire, ca o Bandă a lui Moebius ce absoarbe și înghite existențe aidoma unei găuri negre a spiritului.” (Tudor Chirilă)

Spectacolul face parte din programul Casei de producție TVR de promovare a dramaturgiei contemporane. Matei Vișniec, interzis până în 1989, a fost pus în scenă la Teatrul de Televiziune, în 1990, cu „Ce facem cu violoncelul?”, în regia lui Nicolae Scarlat, re-difuzat anul acesta în ianuarie.

TEATRU TV: „Buzunarul cu pâine”, de Matei Vișniec, Luni 23 noiembrie, ora 20:10, la TVR 2 și TVR HD și în reluare la TVR HD marți 24 noiembrie, ora 14:25.

BUZUNARUL CU PÂINE
de Matei Vișniec
Regia TUDOR CHIRILĂ
În distribuție: ADA SIMIONICĂ și IOAN COMAN.
Echipa TV:
Organizator producție: SORIN CRISTEA; regia de platou: TRAIAN RADU; sunet: RĂZVAN NIȚESCU; postprocesare sunet: MIHNEA CIULEI; scenografie decor: BOGDAN BROLLA; costume: SILVIA POROJNICU; operator: IULIAN ENE; director de imagine EUGEN DEMETERCĂ; montaj: ROBERT KALLÓS; producători: LUCIA CONSTANTINESCU, TUDOR CHIRILĂ, MARIUS AVĂDANI; producător delegat: DANA ANDRIESCU; producător coordonator: DEMETER ANDRÁS ISTVÁN

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

Bucuresti, 20.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.