Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Auto.ro a lansat sectiunea “Masina mea” in cadrul aplicatiei de mobil

Auto.ro

Începând de astăzi, șoferii români își pot gestiona informațiile legate de serviciile și plățile aferente mașinii personale prin intermediul secțiunii „Mașina mea” dezvoltată în cadrul aplicației de mobil Auto.ro, powered by Vodafone.

Șoferii români au acum posibilitatea să primească direct pe telefon notificări cu privire la serviciile aferente propriei mașini: RCA, ITP, Casco, rovinietă, rată de leasing sau credit, prin intermediul secțiunii „Mașina mea” din cadrul aplicației Auto.ro. Astfel, șoferii vor fi alertați la data prestabilită când expiră asigurările, când au scadența la rata mașinii, inclusiv când este necesară reînnoirea trusei medicale.

“Mașina mea” vine în sprijinul șoferilor români care trebuie să gestioneze un volum mare de informații legate de mașina personală. Utilizatorii care își completează această secțiune vor afla prin intermediul telefonului care este termenul de expirare, respectiv de plată a serviciilor conexe. Este o completare a celor două secțiuni deja existente în cadrul aplicației Auto.ro: locații auto și anunțuri de mașini rulate.

“Încă de la început ne-am dorit ca aplicația Auto.ro să vină în sprijinul conducătorilor auto. Secțiunea “Mașina mea” este un pas important în creșterea nivelului de utilitate oferit șoferilor români prin ușurința de gestionare și sistemul automat de alertare care centralizează informațiile despre mașină și notifică proprietarul privind termenele de plată, programările efectuate sau alte servicii conexe”, a declarat Sergiu Gamureac, Director Executiv Auto.ro.


Cu o bază de date de peste 30.000 de adrese, aplicația dezvoltată de Auto.ro oferă utilizatorilor localizarea pe hartă a celor mai apropiate servicii auto de locul în care se află, oriunde în România. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea să caute și să adăuge anunțuri auto direct de pe telefonul mobil.

Printre principalele servicii auto accesate de peste 135.000 de utilizatori ai aplicației Auto.ro se numără: benzinării, vulcanizări, spălătorii, service-uri, taxi-uri, asistență rutieră, parcări, pensiuni și de curând bancomate. Este ușor de utilizat, calculează rapid ruta și distanța către cel mai apropiat furnizor de servicii auto, oferă date de contact și promoții, toate acestea cu un consum redus de date pentru conectarea la internet.

Despre aplicația Auto.ro

Echipa Auto.ro a dezvoltat o aplicație pentru mobil unică în România ce oferă servicii utile oricărui posesor de smartphone care funcționează cu iOS sau Android.

Aplicația Auto.ro s-a poziționat drept soluția gratuită ideală care vine în sprijinul șoferilor români. Este o aplicație utilă, apreciată și prezentă în topuri, deține o bază de date de peste 30.000 adrese, fiind prima aplicație din România care oferă utilizatorilor localizarea pe hartă a celor mai apropiate servicii auto de locul în care se află, prin indicarea distanței, direcției și sensului de mers. La zece luni de la lansare, aplicația dezvoltată de Auto.ro oferă și servicii conexe precum localizarea pensiunilor sau bancomatelor, notificări cu privire ca serviciile adiacente mașinii și se află în preferințele românilor atât pentru iOS, cu peste 55.000 descărcări și 990 recenzii înregistrate în Apple Store, cât și pentru versiunea Android, cu 87.000 descărcări și 440 recenzii înregistrate în Google Play.

Aplicația Auto.ro poate fi descărcată gratuit:
Versiunea pentru Android:
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.netbridge.autoro
Versiunea pentru iOS: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.netbridge.autoro.

Bucuresti, 18.02.2013

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.