Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Aurora Liiceanu despre „Dragostea cea veche iti sopteste la ureche”

Vineri, la „Arte, carte şi capricii”, cu Liana Stanciu, la TVR 2

Vineri, 27 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 2 şi TVR HD, Liana Stanciu este gazda unei ediţii de Arte, carte şi capricii în care subiectul principal este CARTEA.

Chiar dacă Târgul Internaţional Gaudeamus carte de învăţătură şi-a închis recent porţile, emisiunea din această săptămână stă sub semnul cuvântului scris. Pentru că Gaudeamus a devenit cel mai important şi longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii. Dovadă au fost cele 700 de evenimente ale acestei ediţii, dar şi Pavilionul central de la Romexpo plin-ochi cu expozanţi şi vizitatori, marea lor majoritate tineri. Organizatorii au estimat că cei peste 120 000 de vizitatori au cheltuit mult peste 3 milioane de euro, confirmând promisiunea de a fi „cel mai citit târg de carte“.

Invitata acestei ediţii este doamna Aurora Liiceanu, care va sta de vorbă cu Liana Stanciu despre dragoste. În ultima carte lansată la Gaudeamus „Dragostea cea veche îţi sopteşte la ureche” autoarea Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, trece în revistă primele iubiri ale unor scriitori şi oameni de ştiinţă. Este oare adevarată zicala că prima dragoste nu se uită niciodată? Şi ce e, de fapt, iubirea? Aflaţi din dialogul Lianei Stanciu cu invitata sa, la Arte, carte şi capricii.

Nu este uşor să creşti şi să te perfecţionezi ca artist şi, cu siguranţă, dupa cum spunea cândva Nicolae Iorga, “nu e de-ajuns ca o ţară să dea talente; ea trebuie să ştie a le ţine vii”. Aceasta este deviza Şcolii de Valori, o organizaţie care a lansat cea de-a doua ediţie a burselor stART, un program naţional pentru susţinerea tinerilor între 14 şi 18 ani, talentaţi la muzică, pictură şi desen.

Şi dacă nu ştiaţi, până în 13 decembrie, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti se transformă într-o… lume a copiilor! La sfârşit de săptămână, micuţii pot studia obiceiuri legate de sărbătorile din calendarul popular şi pot afla tainele meşteşugurilor tradiţionale. Iar mai multe amănunte puteţi afla în această vineri la Arte, carte şi capricii – de la ora 21.00, la TVR 2, TVR HD, dar şi online, pe portalul video TVR+.

Bucuresti, 26.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.