Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Audi A3 Cabriolet. Placere autentica. Fara compromisuri

Sportiv si elegant, provocand reactii puternice – noul A3 Cabriolet isi face aparitia exact la timpul potrivit pentru noul sezon ce debuteaza in primavara lui 2008. Acest model decapotabil cu patru locuri reprezinta varianta premium a clasei compacte. Are acelasi caracter sportiv, inalta tehnologie si calitatea ce nu lasa loc compromisurilor, trasaturi care disting orice model Audi. Puteti alege intre patru tipuri de motoare puternice si eficiente – doua TFSI si doua TDI – precum si o gama larga de optiuni in privinta dotarilor individuale.
Primul A3 a fost lansat pe piata in 1996, fiind si primul model destinat noului segment de piata definit de Audi: automobilul compact de lux. Cu A3 Cabriolet, Audi patrunde usor intr-un segment de nisa – automobilul decapotabil compact cu patru locuri, care cunoaste o crestere dinamica la nivel mondial, dar mai ales in Europa. Dupa agilul model cu trei usi si flexibilul model Sportback, varianta cabriolet, atractiva indeosebi pentru clientii tineri, atrasi de sport, este al treilea si cel mai atragator membru al familiei A3.

Cu finisajul elegant al liniilor sale, Audi A3 Cabriolet atrage toate privirile. Se remarca indeosebi plafonul textil, cu greutate scazuta si ajustaj excelent. Poate fi deschis in doar noua secunde cu ajutorul unui sistem cinematic cu actionare hidraulica, iar atunci cand este deschis ocupa foarte putin spatiu datorita modului de pliere in Z, care subliniaza designul sportiv si armonios al automobilului. Plafonul decapotabil este disponibil in varianta semi-automata si complet automata, ultima beneficiind de o izolatie fonica si termica speciala.

Structura caroseriei modelului decapotabil de lux, marca Audi, este compusa predominant din oteluri cu duritate mare si foarte mare, iar ranforsarile multiple ii confera maxima rigiditate si siguranta in caz de impact. Puternica grila „Singleframe” si farurile domina partea frontala a acestui automobil decapotabil compact, iar luminile de zi reprezinta o caractersitica tipica designului Audi. Luminile spate functioneaza cu fibra optica si tehnologie LED pentru o vizualizare precisa a partii din spate a automobilului.

Habitaclul modelului A3 Cabrio combina o varietate de materiale confortabile. Calitatea finisajelor, cu care marca ne-a obisnuit, designul atragator si binecunoscuta ergonomie exemplara creeaza o atmosfera de eleganta sportiva. Habitaclul este perceput ca spatios si deschis, in acelasi timp fiind protector.
Spatiul este mai mult decat suficient pentru patru pasageri. Bancheta din spate fractionabila 50:50 este rabatabila, putand fi desprinsa de portbagaj. Astfel, se creeaza un culoar larg si inalt ce mareste capaciatea portbagajului de la 260 la 674 litri.

A3 Cabrio va iesi din productie echipat, la alegere, cu unul din cele doua motoare TFSI sau cele doua TDI, care imbina puterea performantei cu maxima eficienta. Toate cele patru sunt motoare cu turbocompresor si functioneaza pe baza tehnologiei ultramoderne a injectiei directe, performantele lor inscriindu-se intre 77 kW (105 CP) si 147 kW (200 CP). Ca dotare optionala, modelul poate fi echipat cu transmisie S tronic cu dublu ambreiaj, ce permite schimbarea celor sase trepte de viteza aproape instantaneu.

Suspensia dinamica a marcii Audi confera modelului A3 o agilitate superioara. Aceasta este completata de o servodirectie electromecanica sofisticata, care creeaza o legatura stransa intre sofer si sosea fara a face compromisuri in ceea ce priveste puterea si performanta automobilului. Suspensia spate cu patru brate gestioneaza in mod separat fortele longitudinale si cele laterale, pentru a imbina confortul excelent cu proprietatile de manevrabilitate sportiva. De asemenea, pentru acest model, exista si optiunea unei suspensii sport.

Automobilul decapotabil de lux cu echipari atractive

Audi ofera pentru A3 Cabrio liniile de echipare Attraction si Ambition. Ambele au dotari standard generoase, iar linia Ambition include, printre altele, jante din aluminiu de 17 inch, suspensie si scaune sport. Cei ce doresc si mai multe optiuni pentru un condus dinamic pot alege intre pachetul pentru exterior sau pachetul pentru caroserie sport din gama S, disponibile la quattro GmbH. Gama larga de dotari optionale individuale cuprinde numeroase sisteme de informare si divertisment, precum si sistemul audio Bose.

Audi A3 Cabriolet este disponibil in Romania din luna aprilie 2008, avand un pret de pornire de 25.400 euro + tva, pentru motorizarea 1.8 TFSI 160 CP.

Scurta prezentare. A3 Cabriolet
Plafon decapotabil si caroserie
– Plafon textil clasic, cu design elegant, de inalta calitate, cu economie de spatiu si cu actionare foarte rapida
– Plafonul decapotabil este disponibil in varianta semi-automata si automata (izolata fonic)
– Patru scaune spatioase
– Bancheta spate fractionabila, rabatabila
– Amplu portbagaj extensibil, cu volum cuprins intre 260 litri si 674 litri
– Caroserie si sisteme de protectie pentru maxima siguranta

Tren de rulare
– Patru motoare puternice si eficiente cu performante intre 77 kW (105 CP) si 147 kW (200 CP): doua de tip TFSI si doua TDI
– Transmisie S tronic cu dublu ambreiaj ca dotare optionala

Suspensie
– Suspensie dinamica Audi, ax posterior cu patru brate
– Servodirectie electromecanica, consum redus de energie

Echipari
– Optiuni de dotare generoase, cu posibilitatea alegerii intre doua linii de echipare montate direct din fabrica
– Luminile de zi sunt prevazute in dotarea standard
– Dotari optionale de inalta tehnologie si sisteme multimedia

Versiune detaliata. Audi A3 Cabriolet

Designul exterior 4
Plafonul decapotabil 6
Caroseria 7
Habitaclul 8
Trenul de rulare 10
Suspensiile 13
Dotarile standard 15

Dotarile si datele din aceasta prezentare se refera la gama de modele puse in vanzare in Romania. Informatiile pot suferi modificari, erorile si omisiunile fiind excluse.

Explorati noi spatii deschise.

Un automobil Audi decapotabil echipat cu plafon standard din material textil –plafonul decapotabil caracteristic marcii Audi este prezent si la A3 Cabrio. Modelul decapotabil cu patru locuri atrage toate privirile datorita liniilor sale elegante si sportive. Plafonul textil are o constructie usoara si se deschide in doar cateva secunde. Ocupa foarte putin spatiu si completeaza designul armonios al automobilului. Plafonul este disponibil in varianta semi-automata si automata – ultima fiind si izolata fonic.

Noul automobil decapotabil marca Audi, din segmentul premium, va iesi de pe linia de productie echipat, la alegere, cu unul din cele doua motoare TFSI sau cele doua TDI, ale caror performante se inscriu intre 77 kW (105 CP) si 147 kW (200 CP). Toate cele patru motoare imbina puterea performantei cu maxima eficienta. Ca dotare optionala, modelul poate fi echipat cu transmisie S tronic cu dublu ambreiaj, iar suspensia dinamica a marcii Audi confera acestui automobil decapotabil cu patru locuri o agilitate exceptionala.

Designul exterior

Decizia Audi in favoarea plafonului clasic din material textil prezinta o multitudine de avantaje, cel mai evident element fiind si cel mai la vedere – designul. Cu ajutorul sistemului compact de pliere a plafonului, proiectantii companiei Audi au reusit sa creeze un automobil cu patru locuri definit prin liniile sale armonioase.

Cu acoperisul coborat, Audi A3 Cabriolet pare mai compact si mai usor, dar cu el ridicat radiaza de eleganta, exact ca un coupé. Cu 4238 mm in lungime, 1756 mm in latime si cu o inaltime de 1424 mm, A3 Cabriolet se incadreaza printre modelele decapotabile ale clasei sport compacte. Cu acoperisul ridicat, in functie de tipul motorului si al pneurilor, automobilul prezinta un coeficient scazut de rezistenta aerodinamica, de 0,33 sau 0,34.

Personalitatea puternica a lui A3 Cabrio remodeleaza orice decor in stilul caracteristic Audi. Jocul suprafetelor curbe ale caroseriei trimite la imaginea unui trup sculptat de atlet, iar neasteptatele linii drepte par a le imbratisa strans. Linia dinamica orizontala de deasupra zonei pragurilor, precum si cea ascendenta superioara creeaza impresia unei caroserii mai alungite.

Capota motorului si aripile din fata, strabatute de curbe incitante, formeaza o imagine complexa. Puternica grila Singleframe si bara cromata ce o incadreaza domina partea frontala sigura pe sine a noului A3 Cabrio in pur stil Audi. Duzele de aer aflate sub grila si fantele ample ale acesteia, in care sunt pozitionate, optional, proiectoarele de ceata, sugereaza puterea motorului.

Maiestria executiei: farurile

Chiar si farurile atrag privirile trecatorilor. Precizia designului acestora le ridica la nivelul de maiestrie a executiei tehnice, intrupand viziunea perfectionista a marcii Audi. A3 ofera optiunea unor faruri puternice H7 sau xenon plus; acestea din urma pot fi modificate si pentru functia de iluminare adaptiva, prin tehnologia iluminarii dinamice in curbe. „Aripa” – conturul din plastic cromat la aburi – a devenit o caracteristica a marcii Audi. In cazul farurilor cu halogen, „aripa” inconjoara si desparte cele doua faruri; in cazul farurilor xenon plus, aceasta reliefeaza linia superioara a acestora.

Luminile de zi – o tehnologie inovatoare de siguranta lansata de Audi – sunt integrate in ambele tipuri de faruri sub forma unor benzi luminoase. In cazul farurilor H7, aceasta tehnologie este asigurata de becuri cu durata lunga de functionare pozitionate in partea inferioara a farului; in cazul celor xenon plus, farurile cu iluminare pe timp de zi sunt formate din sapte diode cu lumina alba pozitionate deasupra aripilor.
De asemenea, Audi a creat o infatisare noua, de neconfundat, si pentru stopurile spate. Acestea sunt late si aplatizate, inconjurand automobilul dinspre partea laterala pana la hayon. In intuneric, luminile cu fibra optica – benzi din plastic cu LED-uri – genereaza o fasie de lumina similara celei de la A6 Avant. In acelasi timp, aceasta tehnologie creeaza un model luminos foarte exact.

Un element distinctiv il constituie marginea inferioara ce mareste stabilitatea automobilului si, impreuna cu eleronul, confera partii din spate a automobilului un aspect surprinzator de dinamic.
Privita din profil, caroseria atletica a automobilului Audi A3 Cabrio iese si mai mult in evidenta. Aripile puternic profilate gazduiesc roti de mari dimensiuni. Linia de echipare Attraction cuprinde jante de 16 inch; la versiunea Ambition, jantele masoara 17 inch si sunt din aluminiu turnat. Exista si optiunea unor jante de 18 inch, disponibile la quattro GmbH. Unghiul ascutit format de barele de sustinere a plafonului, impreuna cu oglinzile laterale in care sunt integrate semnalizatoarele de directie, sunt trasaturi care atrag privirile. Toate cele patru geamuri coboara pana la capat, pentru a nu deranja armonia liniilor atunci cand plafonul este coborat.
Audi produce A3 Cabrio in 15 culori: trei finisaje in culori nemetalizate si douasprezece nuante cu efect metalic/perlat. Cele trei nuante de vopsele nemetalizate sunt Alb Ibis, Rosu Brilliant si Negru Brilliant, nuantele metalizate fiind Argintiu Ice, Gri Amethyst, Albastru Liquid si Bej Dakar, iar finisajele perlate fiind Gri Condor, Gri Meteor, Negru Phantom, Rosu Garnet, Albastru Glass, Albastru Aruba, Albastru Marin si Verde Intens. Nuantele Albastru Glass si Gri Amethyst sunt noi, ultima fiind disponibila exclusiv pentru A3 Cabrio.

Cele 15 nuante pot fi combinate cu trei culori de plafon: negru, albastru si rosu. Optional, Audi poate conferi barelor de protectie impotriva rasturnarii si benzilor decorative de pe manerele portierelor un stralucitor aspect de aluminiu. Cadrul geamurilor si marginea capotei sunt realizate din aluminiu.

Plafonul decapotabil

Audi a ramas fidel liniei sale de succes: si noul modelul A3 Cabrio este prevazut cu un plafon clasic din material textil. Acesta armonizeaza perfect ideea originala, autentica, de sofat sub cerul liber cu sentimentul de relaxare lipsita de griji. Plafonul are un design complex. Avand lungimea de 218 cm, acesta depaseste considerabil plafonul textil al automobilului Audi A4 Cabrio – 199 cm lungime.
Plafonul isi pastreaza forma datorita cadrului metalic actionat mecanic, care ii confera o excelenta precizie de ajustare si o silueta de coupé. Iar vizibilitatea in spate este asigurata de generoasa luneta cu functie de incalzire.

Plafonul decapotabil este disponibil in doua variante: plafon textil semi-automat in doua straturi sau plafon complet automat, in trei straturi si izolat fonic. Varianta semi-automata se blocheaza si deblocheaza cu ajutorul unui maner central; in cazul variantei complet automate, aceasta functie este realizata de un motor electric.

In ambele variante, plafonul este actionat printr-o pompa de inalta presiune si doi cilindri hidraulici. Acestea deschid plafonul extrem de rapid, in doar noua secunde, si il inchid in unsprezece – o oprire scurta la semafor este suficienta pentru a efectua intregul proces. Plafonul izolat fonic poate fi inchis si deschis in timpul deplasarii, la viteze ce nu depasesc 30 km/h – foarte convenabil pentru traficul din oras.

Plierea in Z economiseste spatiul

Atunci cand este coborat, plafonul se pliaza in Z pentru a ocupa un spatiu minim. In momentul plierii, partea din fata a acestuia – sub forma unei placi – se uneste cu caroseria si este fixata cu ajutorul sistemului hidraulic, acoperind partea textila ca un capac solid. Astfel, automobilul nu mai necesita o copertina sau un capac pentru compartimentul plafonului. Plafonul pliat este depozitat intr-un compartiment compact din otel cu baza inclinata, care ocupa foarte putin loc in portbagaj.

Comutatorul de deschidere si inchidere a plafonului se gaseste pe consola centrala. Ca de obicei, toate cele patru geamuri pot fi actionate individual, dar pot fi de asemenea inchise si deschise simultan cu ajutorul unui comutator central. Pentru mai mult confort, plafonul poate fi deschis si inchis din exterior prin introducerea cheii de contact in usa; in timpul acestor actiuni, geamurile laterale coboara usor in mod automat.

Plafonul complet automat a fost proiectat ca acoperis izolat fonic. Intre suprafata exterioara si capitonajul interior, ce acopera in totalitate cadrul metalic, se gaseste o captuseala cu grosimea de sase milimetri formata din trei straturi, care imbunatateste termo si fonoizolatia. La viteza de 140 km/h, se inregistreaza o valoare de 71 dB (A), ceea ce face ca nivelul de zgomot din interiorul Audi A3 Cabrio cu plafon textil sa fie cu doar 1 dB (A) mai mare decat pentru varianta cu plafon solid. Capitonajul interior este disponibil in culorile negru sau argintiu.

Ca dotare standard pentru linia de echipare Ambition, Audi a prevazut un deflector de vant ce poate fi montat deasupra banchetei din spate. Datorita designului inteligent, acesta poate fi deschis urmand cativa pasi simpli si poate fi folosit de pe o singura parte. Materialul ales tine la distanta curentii si permite o vedere larga in spate. Daca nu este folosit, deflectorul se pliaza si se impacheteaza intr-o geanta care ocupa foarte putin loc in portbagaj.

Caroseria

La proiectarea automobilului, Audi nu a facut nici un compromis in ceea ce priveste siguranta si rigiditatea torsionala. Un ansamblu de ranforsari confera rigiditate caroseriei modelului A3 Cabrio, facand ca acest model decapotabil sa ruleze la aceleasi standarde de precizie, agilitate si confort precum modelele A3 cu trei sau cinci usi. 54% din caroserie este realizata din panouri din otel rezistent si ultrarezistent, care combina greutatea scazuta cu rigiditatea maxima si sunt integrate sub forma unor profiluri de consolidare a montantilor A, a pragurilor laterale, a podelei, portierelor si a peretele despartitor din spate. Profilurile in forma de V instalate sub compartimentul motor, precum si cadrul din aluminiu, consolideaza structura fata si spate.

Compartimentul pasagerilor este separat de portbagaj printr-o caseta din otel in a carei structura sunt fixate barele de protectie impotriva rasturnarii, realizate din teava de otel turnat de inalta rezistenta. Pe de alta parte, montantul A confera automobilului o protectie optima impotriva rasturnarii.

Modelul A3 Cabriolet este foarte bine echipat si in ceea ce priveste siguranta pasiva. Suporturile longitudinale cu deformare definita absorb energia in partea frontala si posterioara a automobilului, iar puternicele profiluri ale portierelor protejeaza pasagerii in eventualitatea unei coliziuni laterale. Airbagurile laterale pentru cap si torace, integrate in spatarele scaunelor fata, sunt activate de senzori sensibili la schimbarile presiunii aerului. Airbagurile de dimensiuni maxime primesc semnale de la senzorii cu reactie rapida situati in partea din fata, iar, in eventualitatea unei coliziuni din spate, sistemul integrat de protectie a capului actioneaza prompt pentru amortizarea loviturilor.

Cele patru centuri de siguranta in trei puncte – cu sisteme de tensionare a centurilor si limitatoare de forta pentru scaunele din fata – completeaza pachetul sistemelor de retinere a pasagerilor. In caz de coliziune, pietonii sunt protejati datorita designului flexibil al barei de protectie si al capotei motorului. Pentru protectia pasagerilor mai tineri, modelul A3 Cabrio este prevazut ca dotare standard cu sistem Isofix de fixare a scaunului pentru copil, montat in scaunele din spate. Inelele de fixare Isofix sunt, de asemenea, oferite optional pentru scaunul pasagerului din fata, impreuna cu functia de dezactivare a airbagului aferent acestui scaun.

Habitaclul

           Urcati si simtiti-va bine – acest moto se aplica si in cazul habitaclului Audi A3 Cabrio. Indiferent daca plafonul este inchis sau deschis, interiorul isi va rasfata intotdeauna pasagerii cu aerul sau de eleganta sportiva. Materialele folosite si designul subliniaza calitatea intransigenta a modelelor Audi si caracterul luxos al noului model decapotabil, iar linia mediana inalta confera un sentiment de siguranta.
Caracterul de baza al designului exterior se reflecta si in cel al habitaclului – suprafete generoase imbratisate de linii calme, toate elementele fiind aliniate intr-o frumoasa continuitate. Cele patru orificii rotunde de ventilatie si airbag-urile pentru genunchi laterale amintesc de TT Roadster, precum corpurile de iluminat cromate si oglinda retrovizoare subtire.

Ergonomia perfecta este o chestiune de onoare pentru Audi, de aceea toate comutatoarele si manetele se gasesc exact acolo unde va asteptati sa fie. O placa eleganta, cu linii curbe, se suprapune panoului de bord dominat de cadranele mari ale vitezometrului si turometrului.

Acele rosii ale instrumentelor de bord contrasteaza cu suprafata de un negru sportiv a cadranelor. Cele doua cadrane mai mici ce indica nivelul combustibilului si temperatura lichidului de racire, impreuna cu ecranul sistemului de informare a soferului (DIS) afiseaza informatii importante. Sistemul de informare a soferului – dotare standard pentru linia Ambition – afiseaza informatiile cu caractere de un alb stralucitor.
Volanul standard cu patru spite este disponibil imbracat in piele si poate fi comandat impreuna cu taste multifunctionale pentru radio si telefon. Linia de echipare Ambition ofera un volan sport modificat, cu trei spite si imbracat in piele tratata cu caracteristici de anti-alunecare. Optional, si acesta este disponibil in varianta cu taste multifunctionale si padele pentru schimbarea vitezelor.

Ergonomic: navigare prin sistemul de operare cu interfata multimedia (MMI)

Unele comutatoare si comenzi de pe consola centrala prezinta un elegant design cu linii rotunjite. Sistemul de navigare plus, impreuna cu un sistem de navigare optional, citesc datele de pe DVD si le afiseaza pe monitorul color de 6,5 inch. Ambele folosesc conceptul intuitiv de operare MMI de la Audi.

Audi ofera o gama larga de optiuni in privinta scaunelor. In cadrul liniei Attraction, scaunul soferului este reglabil pe inaltime, iar linia Ambition ofera acelasi avantaj si pentru scaunul pasagerului din fata; ambele scaune sunt sportiv conturate. Optional se poate comanda un suport lombar electric cu actionare in patru trepte si un sistem de incalzire pentru scaunele fata sau chiar pentru toate cele patru scaune. Tapiteria standard este din material textil, dar exista si optiunea unei tapiterii din piele. Pentru scaunul sportiv al liniei Ambition sunt disponibile doua tipuri de piele, precum si combinatia piele/Alcantara in loc de stofa.

Linia de echipare Attraction a modelului Audi A3 Cabrio prezinta insertii decorative in nuantele granit perlat sau umbra, in timp ce linia Ambition ofera ornamente in nuanta argintiu micrometalizat. Optional, Audi va poate pune la dispozitie si insertii din aluminiu, lemn de nuc sau lemn Vavona. O alta trasatura a liniei Ambition o reprezinta bordura pragului usilor, decorata cu insertii de aluminiu.

Plafonul textil confera modelului A3 Cabrio aspectul unui decapotabil clasic, sentiment ce se regaseste si la interior. Parbrizul este la fel de vertical ca si cel al modelului standard A3, iar, datorita dimensiunilor reduse ale barei transversale a plafonului, soferul si pasagerul se bucura de un sentiment mai pregnant de libertate a conducerii in aer liber – spre deosebire de multe concepte concurente cu plafon din otel. Deoarece plafonul pliat ocupa foarte putin spatiu, nu a fost necesara deplasarea banchetei spate catre fata. Rezulta astfel suficient spatiu pentru picioarele ambilor pasageri din spate, multumita partial si ampatamentului lung, de 2578 milimetri.

Maxima eficienta in utilizarea zilnica: portbagajul variabil

Un alt punct forte al lui Audi A3 Cabrio este portbagajul variabil. Bancheta spate, fractionabila 50:50, poate fi usor eliberata cu ajutorul unei parghii situate in partea laterala a portbagajului. La rabatarea acestora, tetierele raman fixate de barele de protectie impotriva rasturnarii. Spatiul larg si inalt care se creeaza in spatele scaunelor creste capacitatea portbagajului la 674 litri si lungimea suprafetei de incarcare la 150 cm – un spatiu generos chiar si pentru bagaje voluminoase sau echipament sportiv.

In varianta standard, portbagajul are o capacitate generoasa de 260 litri, suficient pentru o vacanta prelungita in doi, si este destul de inalt pentru depozitarea lazilor de apa minerala. Volumul este acelasi cu plafonul inchis sau deschis. Dotarea standard include doua carlige pentru genti in partile laterale ale portbagajului, precum si patru inele de ancorare. In pachetul optional de depozitare, Audi mai include doua carlige suplimentare, o priza de 12V si o plasa de fixare a bagajelor ce poate fi utilizata si ca sac sau ca despartitor flexibil al compartimentului pentru bagaje.

Pentru habitaclu, pachetul de depozitare include plase pentru scaunele din fata si consola centrala, precum si un compartiment de depozitare sub scaunul soferului. Pe consola centrala, Audi A3 Cabrio ofera spatiu de depozitare si o priza de 12V ca dotare standard. Alte compartimente de depozitare se gasesc in portiere si pe panoul din partea stanga spate, completate de compartimentul de sub scaunul pasagerului din fata si de torpedoul cu functie de blocare.

Trenul de rulare

Audi A3 Cabrio va iesi de pe linia de productie disponibil in patru versiuni de motor in patru cilindri, doua dintre ele fiind TFSI si doua TDI. Toate sunt motoare cu turbocompresor si injectie directa – o combinatie de tehnologii ce imbina performanta impresionanta cu eficienta de exceptie.

In domeniul motoarelor TFSI, tehnologia proiectata de Audi si-a demonstrat inaltul potential de-a lungul mai multor ani in domeniul sporturilor cu motor. In 2001, motorul FSI cu turbocompresor a propulsat prototipul sport Audi R8 spre victorie in cursa de 24 de ore de la Le Mans, iar urmatorii ani au adus alte patru victorii la Le Mans si numeroase altele in diverse curse. In ultimii doi ani, urmasul modelului R8 – automobilul R10 TDI – a largit panoplia succeselor. Motorul sau diesel V12 dezvolta o putere de circa 480 kW (650 CP), demonstrand superioritatea principiului TDI marca Audi, cea mai de succes tehnologie a eficientei din lume.

Cabrio si TDI — poveste de succes marca Audi

In 1995, motorul 1.9 TDI a devenit primul motor diesel din lume instalat pe un automobil decapotabil Audi. A fost urmat, in 2002, de primul V6 TDI, motorul de 2,5 litri. Pentru A3 Cabrio, cel mai mic dintre cele doua motoare cu patru cilindri are capacitatea cilindrica de 1.896 cm3, dezvolta o putere de 105 CP (77 kW) si un cuplu viguros de 250 Nm la doar 1.900 rpm. Sunt suficiente 12,3 secunde pentru ca acul vitezometrului sa treaca de 100 km/h, iar limita de viteza este de 185 km/h.

In ceea ce priveste consumul de combustibil, motorul 1.9 TDI are o eficienta laudabila de 5,1 l/100 km — valoare ce dovedeste inca o data nivelul avansat si inalta eficacitate a tehnologiei TDI. Presiunea de injectie de 2050 bar asigura o atomizare extrem de fina a carburantului, deci o eficienta excelenta. Motorul 1.9 TDI al modelului A3 Cabrio dispune de transmisie manuala cu cinci viteze.
Motorul 2.0 TDI, cu capacitatea cilindrica de 1968 cm3, demonstreaza punctele forte ale conceptului TDI intr-o interpretare moderna. Este un motor diesel eficient, puternic si foarte silentios. Motorul cu patru supape, echipat cu doi arbori de echilibrare, a fost prevazut cu un sistem common rail de ultima generatie. Injectoarele piezo cu opt orificii functioneaza la o presiune de maximum 1800 bar, impartind fiecare proces de injectie in cinci cicluri. Noul turbocompresor este echipat cu palete directoare reglabile pentru un raspuns mai rapid, iar pistoanele beneficiaza de o geometrie optimizata care sporeste si mai mult eficienta procesului de ardere. Motorul 2.0 TDI atinge o turatie de maximum 5000 rpm, neobisnuita in cazul motoarelor diesel.

Motorul de doi litri dezvolta o putere de 103 kW (140 CP). Intre 1750 si 2500 rpm, acesta genereaza un cuplu masiv de 320 Nm – suficient pentru a accelera automobilul A3 decapotabil de la 0 la 100 km/h in 9,7 secunde si pentru a atinge viteze maxime de 205 km/h. Consumul mediu de combustibil este de 5,3 l/100 km. Ca dotare optionala, Audi poate echipa acest model cu transmisia S tronic in locul cutiei manuale de viteze in sase trepte.

Inalta tehnologie TFSI: noul motor 1.8 TFSI

In ceea ce priveste motoarele pe benzina, noul 1.8 TFSI are capacitatea cilindrica de 1798 cm3, putand genera o putere de pana la 118 kW (160 CP) si un cuplu de 250 Nm, care ramane disponibil pentru intregul interval de turatii cuprinse intre 1500 si 4500 rpm. Datorita turbocompresorului, motorul compact cu patru cilindri ce cantareste doar 135 kg dezvolta la fel de multa putere ca un V6 cu aspiratie naturala si consuma mult mai putin carburant.

Arborele cu came cu distributie variabila optimizeaza umplerea camerelor de ardere, iar cei doi arbori de echilibrare compenseaza fortele gravitationale de grad secund, asigurand un rulaj lin. Datorita noii si precisei strategii de reglare, pompa de ulei consuma la randul sau putina energie, ceea ce reduce si mai mult consumul.

Motorul 1.8 TFSI este echipat cu tehnologia injectiei directe. Prin noile injectoare cu sase orificii, combustibilul este expulzat din rezervor la presiunea de 150 bar direct in chiulasa cilindrului cu patru supape. Aici se combina cu aerul turbulent aspirat prin supape in camera de amestec, al carui grad de turbulenta este calculat precis. Amestecul rezultat este omogen, o parte combustibil la 14,7 parti aer. Pe masura ce carburantul se evapora, acesta absoarbe caldura de pe suprafata camerei de ardere, ceea ce permite folosirea unui raport mare de compresie chiar si la utilizarea turbocompresorului.

Injectia directa si tehnologia turbo reprezinta combinatia ideala pentru un confort deosebit si o eficienta impresionanta a rularii. Turbocompresorul raspunde extrem de rapid – la 2000 rpm, motorul 1.8 TFSI atinge cuplul maxim in doar 1,2 secunde. Motorul cu patru cilindri reactioneaza precis si iute, avand o turatie puternica si un cuplu impresionant. In doar 8,3 secunde, modelul cabrio A3 dotat cu o cutie de viteze manuala in sase trepte accelereaza pana la viteze de deplasare pe autostrada, intervalul fiind chiar mai scurt pentru viteza de 218 km/h. Cu un consum de 7,3 l/100 km, motorul respecta normele europene privitoare la ciclul de rulare. Ca alternativa, Audi ofera transmisia sportiva de inalta tehnologie S tronic, de asemenea in sase trepte de viteza.

De trei ori castigator: motorul 2.0 TFSI

Din punct de vedere tehnic, 1.8 TFSI este o ruda foarte apropiata a motorului 2.0 TFSI, care din 2005 a fost votat „Motorul anului” trei ani succesiv de catre un juriu international de jurnalisti. Motorul de doi litri are capacitatea cilindrica de 1984 cm3, iar la turatia de 1800 rpm atinge un cuplu de 280 Nm pe arborele cotit. Cuplul maxim este atins la turatia de 5000 rpm, iar puterea nominala de 147 kW (200 CP) se produce intre 5100 si 6000 rpm. Versiunea cu doi litri mai dispune de un arbore cu came cu distributie variabila si doi arbori de echilibrare.

Cu motorul 2.0 TFSI, Audi a obtinut un bun raport de compresie de 10,5:1 – valoare rezevata pana acum doar motoarelor cu aspiratie naturala. Si eficienta termodinamica a motorului s-a imbunatatit, motorul cu patru supape executand usor toate comenzile, ca in joaca.

Atat in versiunea cu transmisie S tronic cu dublu ambreiaj cat si in cea cu transmisie manuala standard cu sase trepte de viteza, A3 Cabrio accelereaza la 100 km/h in doar 7,3 secunde; viteza maxima este de 231 km/h. Motorul TFSI de doi litri cu transmisie S tronic consuma 7,6 l/100 km.

S tronic: doua transmisii consecutive

Un element de baza ce evidentiaza A3 Cabriolet fata de competitorii sai este S tronic, cutia de viteze care combina avantajele transmisiei automate cu cele ale transmisiei manuale. Transmisia cu dublu ambreiaj schimba cele sase viteze instantaneu, in doar 0,2 secunde, aproape fara a intrerupe fluxul de putere, iar soferul se bucura atat de confortul deosebit al procesului de comutare a treptelor cat si de dinamica fascinanta a condusului.

S tronic are o constructie avansata. O singura carcasa gazduieste doua transmisii cu cate trei viteze, fiecare cu propriul ambreiaj; cele doua ambreiaje multi-disc sunt asezate unul in spatele celuilalt. Primul actioneaza treptele impare si marsarierul, iar al doilea treptele pare. Cei doi arbori primari fixati pe acelasi ax sunt interconenectati – arborele solid se roteste inauntrul celui tubular. Astfel, la selectarea unei viteze, urmatoarea este preselectata in mod automat. Pentru alegerea acesteia trebuie inchis doar ambreiajul, acest sistem garantand rapiditatea transmisiei S tronic.

Soferul poate actiona transmisia S tronic folosind comutatorul tactil sau, precum soferii de curse, folosind padelele de pe volan. In plus, soferul are la dispozitie doua moduri de operare complet automate: D pentru un stil de conducere obisnuit si S pentru un stil sport. Ambreiajele multi-disc ale transmisiei S tronic functioneaza in baie de ulei si pot implementa diferite moduri de pornire: de la pornirea usoara pe teren alunecos pana la acceleratia sportiva la putere maxima. Sistemul computerizat de control al pornirii selecteaza fara efort acceleratia potrivita.

S tronic opereaza extrem de eficient, iar managementul electronic al modului automat asigura cea mai economica functionare posibila la turatii reduse. Nici cel mai atent sofer nu reuseste aceasta atat de bine.

Suspensia dinamica

In comparatie cu automobilele al caror plafon rabatabil este fabricat din otel, A3 Cabrio se bucura de greutatea redusa a plafonului sau textil, usor si compact. Aceasta reprezinta un avantaj al modelului A3 Cabrio in ceea ce priveste dinamica sofatului.

In momentul proiectarii suspensiei fata cu ecartament amplu de 1534 milimetri, Audi a revenit la un model clasic: designul McPherson cu brat triangular inferior. Cadrul auxiliar pe care este amplasata structura este din aluminiu, acesta realizand o mai buna distribuire a greutatii intre puntea fata si cea spate. Fixat de caroserie, cadrul atribuie structurii fata cea mai mare rigiditate posibila.

Puntea din spate cu patru brate si ecartament de 1507 mm reprezinta un alt varf al tehnicii. Principiul ce sta la baza constructiei sale aduce avantaje majore sofatului dinamic prin gestionarea separata a fortelor longitudinale si laterale. Ca si in cazul suspensiei fata, osia este fixata rigid de caroserie, iar toate bratele de control sunt realizate din otel ultrarezistent. Pentru suport vertical se folosesc mai multe amortizoare si arcuri elicoidale compacte. Suspensia este aliniata astfel incat sa satisfaca cerintele unui automobil sport decapotabil. In timpul procesului de aliniere, arcurile, amortizoarele, pivotii si stabilizatoarele sunt recalibrate pe puntile fata si spate.

Precizie si eficienta: sistemul de directie

Directia precisa cu cremaliera si pinion este dependenta de viteza. Sentimentul de control precis si ferm al directiei, cu raport de transmisie de 16,2:1, este un exemplu minunat al modului in care Audi combina eficienta cu caracterul sportiv. Defectiunile carosabilului sunt amortizate, iar sistemul economiseste in medie 1,2 l/100 km.

Interactiunea tuturor acestor tehnologii este un factor-cheie al impactului de ansamblu produs de acest automobil sport decapotabil. Imaginea sa este strabatuta de precizia si spontaneitatea pe care automobilul le emana cu fiecare rotire a volanului. Modelul decapotabil A3 confera impresia unui automobil extrem de usor, chiar si la schimbarea directiei comportandu-se cu un calm de nezdruncinat. In viraje, comportamentul sau intrinsec ramane neutru pana la limita superioara a manevrabilitatii, anuntata de o usoara tendinta de subvirare.

Pentru linia de echipare Ambition si ca optiune pentru linia Attraction, A3 Cabrio este dotat cu o suspensie sport care coboara garda la sol cu pana la 15 mm. Linia Attraction echipeaza automobilul decapotabil cu jante de 16 inch si pneuri cu dimensiunea de 205/55. Pentru linia Ambition, dotarile standard sunt jante de 17 inch si pneuri de 225/45.

In plus, Audi ofera o gama larga si variata de dotari optionale, incluzand zece tipuri diferite de jante, dintre care patru cu designul extrem de sportiv de 18 inch de la quattro GmbH. Este disponibil, de asemenea ca dotare optionala, si un sistem de monitorizare a presiunii in pneuri.

O necesitate a sofatului sportiv: franele

Sistemele de franare instalate pe puntea fata si spate sunt echipate cu frane de 15 inch sau de 16 inch in cazul automobilelor cu cea mai performanta configuratie a motorului. Discurile de frana de pe ambele punti sunt ventilate. Forta sistemului se simte spontan si direct prin intermediul pedalei de frana, iar forta de franare poate fi modulata cu usurinta.
Pe langa toate acestea, programul electronic de control al stabilitatii (ESP) a fost optimizat pentru sofatul sportiv, avand o functie subtila de control. Printre functiile sale se numara franarea uscata in conditii de umiditate, cand garniturile de frana sunt apasate pe discuri in mod scurt si repetat. Sistemului ESP i se poate adauga si functia de asistare la pornirea in rampa (functie standard la automobilele dotate cu S tronic).

Dotarile

                Audi A3 Cabrio este modelul decapotabil de lux din clasa automobilelor compacte – afirmatie confirmata de bogata oferta de dotari standard si optionale. Chiar si distinctiva linie Attraction iese de pe linia de productie cu plafon semiautomat, iar cele patru geamuri electrice si luminile standard de zi completeaza lista dotarilor standard.

Linia sportiva Ambition este identificata la exterior de jantele din aluminiu de 17 inch, proiectoarele de ceata si suspensia sport. In interior, pasagerii se simt rasfatati cu cele doua scaune sport reglabile pe inaltime, cu tapiterie deosebita, cu sistemul de informare a soferului, volanul sport imbracat in piele, deflectorul de vant si insertiile decorative de argint micrometalizat, respectiv aluminiu pentru ornamentele pragurilor.
Gama dotarilor optionale pentru A3 Cabrio include solutii confortabile precum oglinzile retrovizoare pliabile si incalzite electric, un senzor de lumina si de ploaie, volan de piele multifunctional, sistem automat de climatizare de lux, scaune sport, tapiterie din piele, scaune incalzite, tempomat si o cotiera centrala.

Dotarile de siguranta ale automobilului Audi A3 includ optiuni suplimentare: alarma antifurt, sistem de control al presiunii in pneuri si sistem de fixare a scaunului Isofix pentru copii, pentru scaunul pasagerului. Farurile xenon plus si tehnologia iluminarii adaptive in curbe lumineaza superb strazile intunecate. Pachetul de depozitare, precum si geanta pentru echipamentele de schi si snowboard aduc un plus de utilitate practica modelului A3 Cabrio. Pachetul cu accesorii mai include un rastel pentru biciclete montat pe carligul de tractare optional.

Tipic pentru Audi, si A3 Cabrio este dotat cu o gama larga de tehnologii multimedia, de la echipamentul radio chorus cu CD si patru difuzoare la radioul concert compatibil MP3 (opt difuzoare atractive de 140 W) si de la radioul symphony cu CD changer la sistemul audio Bose de 195 W cu opt difuzoare.

Toate sistemele audio, incepand cu radioul concert, includ ca dotare standard interfete auxiliare pentru conectarea unui iPod sau MP3 player, situate pe consola centrala. Doua sisteme de navigatie – cu monitor monocrom sau color – indica traseul de deplasare. In ceea ce priveste telefonia mobila, Audi ofera doua optiuni diferite de conectare a telefonului in combinatie cu sistemele audio. Antenele radio sunt integrate in parbriz, fiind prin urmare invizibile.

Pachete optionale din linia exclusivista S

Pentru soferii preocupati in mod special de individualitatea automobilului lor, quattro GmbH ofera linii suplimentare de echipari. Linia S include un pachet exterior care se concentreaza asupra caroseriei si un pachet sport. Pachetul exterior include o bara de protectie cu design distinctiv al contururilor, precum si duze de aer cu design tip grila. In spatele aripilor rotilor din fata este inscriptionat logo-ul liniei S, iar bordurile pragurilor portierelor au forma individuala. La versiunile cu motor in patru cilindri, marginile eleronului si tevii de esapament ofera partii posterioare a automobilului si mai multa individualitate si putere de atractie.
In ceea ce priveste pachetul sport al liniei S, tapiteria este finisata cu cusaturi in combinatia negru-argintiu sau negre. Volanul imbracat in piele, insertiile decorative din aluminiu netezit sau finisaj negru piano, bordurile pragurilor, tapiteria scaunelor, maneta schimbatorului / selectorului de viteze si covoarele, toate au un design deosebit. Logo-urile destinate caroseriei, vopseaua in doua culori exclusiviste si jantele cu design dinamic completeaza pachetul sport.

O a treia alternativa propusa de quattro GmbH este linia exclusiva Audi; printre multe alte caracteristici, aceasta cuprinde tapiterie multicolora cu cusaturi colorate. Optiunile suplimentare sofisticate, de la pachetul video in nuante de negru pana la designurile in culori individuale, completeaza gama produselor quattro GmbH.

Sursa: Porsche Romania / Scorpion

Inca din 1998 SCORPION este distribuitor Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati, Buzau si Braila.
Experienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
– consultanta in alegerea celor mai potrivite autoturisme,
– propuneri avantajoase de finantare,
– service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi
– piese de schimb din stoc sau la comanda.

Bucuresti, 06.05.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.