free download 78 travel guides written by experts

Au inceput filmarile pentru „Caini”, debutul regizorului Bogdan Mirica in lungmetraj

Săptămâna aceasta au început filmările pentru lungmetrajul CÂINI, în regia lui Bogdan Mirică(BORA BORA, UMBRE).

CÂINI e o dramă-thriller care are loc în Romania rurală, aproape de granița cu Ucraina.

Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman e treptat martorul unor evenimente bizare, și o senzație generală de amenințare plutește în aer.

Rolurile principale sunt interpretate de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu.

„În clipa în care am citit scenariul și Bogdan mi-a spus că l-a scris gândindu-se la mine, aveam 87 de kg, și mi-am dorit foarte tare să fiu capabil să ajung în primul rând la aspectul fizic al personajului, mă gândeam cu mare bucurie dacă o să dau 10 kg jos, iar în clipele mai optimiste chiar 12. Am ținut un regim alimentar și atunci când am văzut că dă rezultate și că lucrurile merg într-un ritm foarte îmbucurător pentru mine, am început să fac multe plimbări pe jos, multă mișcare, si am început să mă pregătesc sufletește pentru personaj, să caut să văd ce avem noi în comun. Și asta mă duce undeva în tinerețea mea, la începutul anilor 80; e același gen de personaj, dar cu 40 de ani mai bătrân. „ a declarat actorul Gheorghe Visu despre rolul pe care îl interpretează, în prima lui zi de filmare la CÂINI.

Mirică a știut foarte bine ce actori și-a dorit să găsească în procesul de casting: “Îmi trebuiau actori care să aibă o fibră aparte, de virilitate mocnită, care oricând poate exploda. Vorbesc de potențialitatea lor artistică, nu de realitate.”

Filmările vor dura aproximativ o lună de zile și vor avea loc în judetul Buzău, lângă Râmnicu Sărat, și în apropiere de București (Călugăreni, Mereni, Ghimpați).

Scenariul este semnat de Bogdan Mirică, iar directorul de imagine al filmului este Andrei Butică (Poziția Copilului, UMBRE), cu care Mirică a colaborat și la serialul HBO, UMBRE. Scenografia îi aparține Augustinei Stanciu (Aferim!).

Producția este asigurată de Marcela Ursu(42 Km Film), în coproducție cu Ellie Meirovitz (EZ FILMS(FR)) și Stephan Komandarev (ARGO FILMS(BG)). Proiectul este susținut de CNC România (Centrul Național al Cinematografiei), CNC Franța (Centre national du cinéma et de l’image animée), CNC Bulgaria, Canal +, EURIMAGES și Fundația GAN(FR).

„Am început sa scriu la CÂINI acum vreo 4 ani – a stat, a gestat în mine, l-am scris, l-am transformat, l-am stilizat. Când scriu, îmi place să las scenariul să dicteze propriul lui ritm – bineînteles că în cazul de față, dincolo de scris, a fost vorba și de timpul necesar finanțării. Locurile pe care le-am gasit pentru filmare sunt extensia geografică a unor psihologii malformate, lipsite de emoție și umanitate.“ , a declarat regizorul și scenaristul Bogdan Mirică.

Premiera în România va avea loc în 2016.

REGIZOR/ SCENARIST: BOGDAN MIRICĂ

Bogdan a scris la Dilema, Observator Cultural și Esquire, a avut un roman publicat (Humanitas, 2005) și a lucrat ca director de creație (Graffiti BBDO) pana în 2005 când a plecat la Londra unde a studiat Scenaristica la Universitatea Westminster, timp în care participă și la diferite workshopuri tinute de regie cu Martin Scorsese, Ken Loach, Paul Verhoeven etc.

În 2008 Bogdan se întoarce în Romania și lucreaza ca scenarist, creditele lui incluzând doua lung metraje și un serial de comedie.

În 2011, Bogdan a scris și regizat scurt metrajul BORA BORA care a fost desemnat Cel Mai Bun Scurt Metraj European la festivalul Premiers Plans (Angers, Franta), Cel Mai Bun Scurt Metraj Romanesc” (TIFF, Romania) și a fost selectionat printre altele la Festivalurile Internaționale de Film de la Locarno, Varșovia și Salonic.

De-a lungul ultimului an, Bogdan a fost selecționat la Berlinale Talent Campus (organizat de Festivalul International de Film Berlin), iar proiectul sau de debut de lungmetraj CÂINI a fost selecționat la Angers Workshops, Torino Film Lab/ Script & Pitch, Cinelink (unde a câștigat premiul ARTE), Les Arcs (Franta) și L’Atelier du Cinefondation, organizat de Festivalul de Film de la Cannes.

În paralel, Bogdan a scris pentru HBO România serialul crime-dramă UMBRE (pe care l-a și co-regizat), serial care a avut premiera la HBO la finalul lui 2014.

Bucuresti, 28.07.2015
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *