Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Atos va furniza servicii digitale sigure la Jocurile Europene 2023 și 2027

Atos logo

Atos a fost selectat de către Comitetele Olimpice Europene (EOC) ca partener oficial pentru tehnologii digitale, în cadrul edițiilor din 2023 și 2027 ale Jocurilor Europene. În cadrul acestui parteneriat, Atos și EOC vor colabora pentru a îmbunătăți experiența fanilor, permițându-le Comitetelor Olimpice Naționale Europene, Comitetelor Organizatoare și federațiilor să creeze conținut digital premium.

Pentru cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene de la Cracovia și regiunile Malopolska, respectiv Silezia din Polonia, Atos va fi responsabil de obținerea, prelucrarea și utilizarea în siguranță a datelor pentru toate evenimentele sportive. Atos va implementa o nouă platformă digitală care va permite fanilor europeni să acceseze statisticile oficiale ale competițiilor, rezultatele și înregistrările personale ale sportivilor și va ajuta publicul să experimenteze evenimentul într-un mod nou și inovator.

Atos logo

EOC va avea, astfel, ocazia de a îmbunătăți experiența personală a utilizatorului final, fie că se află la fața locului, fie că urmărește jocurile de la distanță – rezultând în creșterea participării fanilor la evenimentele sportive.

Spyros Capralos, președintele Comitetelor Olimpice Europene, a subliniat importanța de a avea un partener de încredere în următorii ani: „Atos este inegalabil în domeniul serviciilor digitale pentru evenimente majore, cu o expertiză olimpică unică și capacitatea de a asigura soluții inovatoare sigure. Suntem încântați să colaborăm cu Atos în calitate de partener tehnologic digital pentru Jocurile Europene până în 2027.”

„Suntem încântați de această colaborare cu Comitetele Olimpice Europene. Mai mult ca oricând, credem cu tărie că abordările digitale inovatoare pot transforma fundamental experiența fanilor sportului. Prin alăturarea oamenilor, proceselor și tehnologiei, vom oferi jocuri europene de succes în 2023 și 2027”, a spus Patrick Adiba, Head of Major Events Atos.

La începutul acestui an, Atos a fost selectat și ca Partener Digital Oficial al Asociației Europene de Atletism. Primele rezultate ale acestei colaborări au fost văzute la Campionatele Europene de Atletism Indoor din acest an, care au avut loc la Torun, în Polonia, în perioada 5-7 martie 2021, unde Atos a proiectat și dezvoltat un nou ecosistem sigur, digital și decarbonizat, pentru managementul datele din cadrul evenimentului, cu focus pe implicarea fanilor și a sportivilor.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.