free download 78 travel guides written by experts

ASUS Republic of Gamers anunță ROG Swift 360Hz, primul monitor de gaming la 360Hz din lume echipat cu tehnologie NVIDIA G-SYNC

LAS VEGAS. Alături de ROG Swift 360Hz, a fost anunțat și modelul ROG Swift PG32UQX, care oferă cea mai bună experiență de gaming 4K HDR de până acum, folosind tehnologia G-SYNC mini-LED.

PE SCURT:
• Primul ecran Esports de 360Hz din lume: Ecranul ROG Swift 360Hz G-SYNC Esports ridică ștacheta cu o rată de reîmprospătare fără egal, de 360Hz.
• Cea mai bună experiență a jocurilor 4K HDR: ROG Swift PG32UQX are un ecran 4K de 32 de inchi NVIDIA® G-SYNC® ULTIMATE cu 1.400 de niți HDR și culori DCI-P3.
• Iluminare de fundal prin tehnologia Mini LED: Ecranul 16:9 al lui ROG Swift PG32UQX este dotat cu o rețea completă de întunecare locală cu 1152 de zone Mini LED.

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat ROG Swift 360Hz, cel mai rapid monitor din lume și primul monitor de gaming NVIDIA G-SYNC cu o rată de reîmprospătare de 360Hz, precum și monitorul ROG Swift PG32UQX cu tehnologie G-SYNC ULTIMATE, cu un ecran de gaming de 32 de inchi care încorporează tehnologie mini-LED pentru a reda imagini uimitoare 4K HDR.

Viteză fără egal pentru un avantaj suplimentar cu monitorul ROG Swift 360Hz G-SYNC

Comparativ cu monitoarele de gaming la 240Hz disponibile pe scară largă, ROG Swift 360Hz poate afișa cu 50 de procente mai multe cadre în fiecare secundă – oferindu-le jucătorilor de Esports și alte jocuri competitive avantajul suplimentar de care au nevoie pentru a câștiga. Cu o dimensiune confortabilă a ecranului de 24,5 inchi și rezoluție Full HD, ROG Swift 360Hz a fost creat pe baza aceluiași design inconfundabil al seriei high-end de monitoare de gaming ROG.

ROG Swift 360Hz

Mini LED oferă performanțe și imagini excepționale în monitorul de 32 de inchi ROG Swift PG32UQX cu G-SYNC Ultimate

ROG Swift PG32UQX este cel mai bun monitor de gaming 4K cu High Dynamic Range (HDR). Fiind dotat cu un procesor avansat G-SYNC ULTIMATE cu cele mai recente funcții HDR, ecranul în format 16:9 este iluminat de o rețea completă de 1152 de zone Mini LED de întunecare locală. Astfel, ecranului lui PG32UQX poate să afișeze cele mai luminoase detalii și cele mai profunde nuanțe de negru din orice scenă la un nivel de contrast incredibil și cu un efect de halou minim. Micile detalii din jocuri, precum becurile aprinse sau discul solar pot atinge o luminozitate de vârf de până la 1400 de niți, oferind o experiență HDR mai realistă decât oricând. Iluminarea Mini LED poate fi, de asemenea, complet dezactivată în funcție de necesități, în scenele întunecate.

Procesorul G-SYNC, care oferă rate de reîmprospătare variabile de până la 144Hz și suport pentru culori pe 10 biți în întreaga gamă acoperită de rata de reîmprospătare, garantează faptul că PG32UQX va afișa întotdeauna jocurile, filmele și aplicațiile desktop la cei mai buni parametri posibili. Cu tehnologia NVIDIA G-SYNC, utilizatorii se pot bucura de jocuri redate fluid și fără efecte de forfecare a imaginii, chiar și atunci când numărul de cadre scade sub rata de reîmprospătare de vârf de 144Hz a lui PG32UQX. În plus, grație panoului incredibil de capabil și a sistemului de iluminare de fundal, PG32UQX este certificat NVIDIA G-SYNC ULTIMATE. Toate ecranele care au primit certificarea G-SYNC ULTIMATE au fost supuse unui riguros proces de validare și trebuie să treacă 300 de teste de calitate a imaginii, pentru a asigura o redare la o calitate consistentă a imaginilor, la un nivel maxim de performanță.

PG32UQX a fost proiectat și pentru a fi un companion productiv în afara jocurilor, conformându-se standardului DisplayHDR 1400 pentru alte cerințe în materie de divertisment. Pentru cei care vor să folosească întreaga dimensiune a ecranului disponibilă la o rezoluție 4K, diagonala de 32 de inchi a lui PG32UQX oferă o densitate a pixelilor mai potrivită cu rularea unui desktop Windows fără niciun fel de scalare.

ROG Swift PG32UQX nu dezamăgește cu nimic nici în materie de stil, capacul dorsal incluzând multiple texturi, separate de o bandă luminoasă diagonală subtilă. Un logo ROG cu iluminare LED RGB, compatibil cu Aura Sync, permite utilizatorilor să sincronizeze PG32UQX cu alte componente compatibile cu Aura Sync, rezultatul fiind o stație de luptă într-o stare de perfectă armonie. În plus, proiecția logo-ului ROG la baza inconfundabilă a monitorului permite utilizatorilor să afișeze fie logo-ul Republic of Gamers, fie un alt logo personalizat, folosind discurile necompletate incluse.

Atât ROG Swift 360Hz G-SYNC cât și ROG Swift PG32UQX vor fi disponibile mai târziu în cursul acestui an, prețurile urmând să fie anunțate mai aproape de momentul în care produsele vor deveni disponibile pe piață.

Specificațiile principale ale monitorului ROG Swift 360Hz G-SYNC

• Ecran de 24,5 inchi
• Rată de reîmprospătare de 360Hz
• Rezoluție Full HD
• Certificat NVIDIA G-SYNC.

Specificațiile principale ale monitorului ROG Swift PG32UQX

• Ecran de 32 de inchi Wide Screen (16:9)
• Iluminare de fundal a panoului cu Mini LED, cu o luminozitate de vârf de 1.400 de niți
• Rata de reîmprospătare 4K de 144Hz (10 biți)
• 1.152 de zone de întunecare dinamică locală
• Certificat NVIDIA G-SYNC ULTIMATE
• Conform cu DisplayHDR 1400.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *