Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ASUS Republic of Gamers lansează plăcile de bază Strix H270I Gaming și B250I Gaming

h270i-gaming_b250i-gaming

ASUS Republic of Gamers (ROG) anunță disponibilitatea plăcilor de bază mini-ITX Strix H270I Gaming și B250I Gaming, ce combină estetica agresivă, performanțele premium și sunetul fidel pentru o experiență extraordinară și un stil fără precedent.

ROG Strix H270I Gaming are la bază chipsetul Intel H270, în timp ce ROG Strix B250I Gaming integrează chipsetul Intel B250. Ambele plăci de bază suportă cele mai noi tehnologii și procesoare Intel Core de generația a 7-a. Având un design cu un heatsink dublu etajat, iluminat ASUS Aura Sync RGB, sunet SupremeFX cu codec S1220A, adaptor de rețea Intel Gigabit LAN, două sloturi M.2 și inovații exclusive ROG pentru stabilitate și operare eficientă, ROG Strix H270I Gaming și B250I Gaming oferă performanțe puternice într-o formă compactă.

h270i-gaming_b250i-gaming
Heatsink dublu etajat și iluminat ASUS Aura Sync RGB

ROG Strix H270I Gaming și B250I Gaming dispun de un heatsink dublu etajat, ce permite ca SSD-urile M.2 să fie stivuite deasupra radiatorului PCH, maximizând spațiul disponibil pe placă, îmbunătățind totodată disiparea căldurii cu până la 20°C, pentru o mai bună stabilitate și performanțe sporite în jocuri.

Tehnologia de iluminare ASUS Aura Sync RGB LED, cu un conector RGB integrat pe placă, pune la dispoziția pasionaților de jocuri efecte luminoase incredibile și le sincronizează cu cele ale componentelor compatibile, cum ar fi benzile RGB LED, plăcile grafice sau multe altele.

Sunet excepțional: SupremeFX, Sonic Studio III și Sonic Radar III

ROG Strix H270I Gaming și ROG Strix B250I Gaming dispun de codecul SupremeFX S1220A ce furnizează un raport semnal-zgomot (SNR) de 113dB pe intrarea line-in pentru înregistrări audio de calitate și 120dB SNR pe ieșirea de linie, asigurând un sunet de cristal. Inginerii ROG au adăugat amplificatoarele operaționale Texas Instruments RC 4580 și OPA1688 pentru un câștig incredibil și un sunet cu distorsiuni reduse, ce învăluie utilizatorul.

Suita software Sonic Studio III facilitează controlul total asupra sunetului. Sonic Radar III le permite utilizatorilor să identifice precis pozițiile inamicilor în jocurile de tip FPS (first-person shooters) și dispune de o nouă grafică tridimensională cu săgeată.

Rețea de ultimă generație: Intel Gigabit LAN, dual LAN, LANGuard și GameFirst IV

Plăcile de bază ROG Strix H270I Gaming și ROG Strix B250I Gaming integrează cel mai nou modul Intel Gigabit Ethernet (I219-V), furnizând putere de prelucrare pentru protocoalele TCP și UDP, eliberând resursele sistemului pentru acțiunea de pe ecran. Mai mult, ROG Strix H270I Gaming dispune de LAN dual-gigabit, ce adaugă Ethernet Realtek pentru o conexiune neîntreruptă, chiar și în eventualitatea în care o conexiune are probleme. LANGuard oferă protecție împotriva descărcărilor electrostatice și a vârfurilor de tensiune, iar GameFirst IV prioritizează traficul jocurilor pentru o experiență fără latențe.

Performanțe superioare în jocuri: 2×2 Wi-Fi cu MU-MIMO, două sloturi M.2 și RAMCache II

ROG Strix H270I Gaming și ROG Strix B250I Gaming integrează Wi-Fi 802.11ac 2×2 MU-MIMO pentru o conexiune fiabilă, cu acoperire largă și viteze de până la 867Mbps. Sloturile duale M.2 PCIe 3.0 x4 au viteze de transfer al datelor de până la 32Gbps, oferind maximum de flexibilitate atunci când sunt alese SSD-urile pentru sistem. Suportul pentru Intel Optane – o memorie revoluționară non-volatilă ce oferă performanțe asemănătoare cu cele ale SSD-urilor pentru hard diskuri – le permite jucătorilor să se bucure de viteze de transfer accelerate atunci când lansează în execuție jocurile favorite. Tehnologia inteligentă RAMCache II realizează o zonă tampon pentru dispozitivul de stocare, asigurând încărcarea rapidă a jocurilor.

Protecție extinsă: Gamer’s Guardian include SafeSlot, Q-LEDs și multe altele
ROG Strix H270I Gaming și ROG Strix B250I Gaming beneficiază de o suită de facilități de protecție, sub denumirea Gamer’s Guardian: SafeSlot, Q-LEDs, Digi+, regulatoarele de tensiune (VRM), protecția la supratensiuni a memoriilor DRAM și alte caracteristici Smart DIY.

SafeSlot este slotul PCIe reinventat de ASUS și proiectat să ofere o forță de retenție superioară și rezistență la forțele de forfecare. Q-LEDs ajută la diagnosticarea rapidă, printr-o simplă privire, indicând orice problemă a plăcii de bază. Regulatoarele de tensiune Digi+ VRM îmbunătățesc alimentarea procesorului, în timp ce protecția la supracurenți a memoriei DRAM ajută la extinderea perioadei de viață a plăcii de bază.

Disponibilitate

ASUS ROG Strix H270I Gaming și ROG Strix B250I Gaming sunt deja disponibile pentru utilizatorii din România.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.