Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ASUS anunta noul Transformer Pad TF701T cu ecran IGZO-TFT cu IPS si rezolutie 2560×1600 pixeli

Asus

ASUS a anunțat noul Transformer Pad TF701T, o tabletă Android de 10.1 inci ce se evidențiază prin ecranul IPS cu rezoluție 2560×1600 pixeli, cel mai nou procesor NVIDIA Tegra 4 quad-core și un dock mobil cu USB 3.0. Noul ASUS Transformer Pad este ideal pentru divertismentul mobil grație design-ului metalic durabil cu o grosime de 8.9mm și o greutate de 585g. Un difuzor de înaltă calitate cu tehnologie audio ASUS SonicMaster redă un sunet puternic și clar în jocuri și filme. Autonomia de 17 ore, cu dock-ul cuplat, conferă noului ASUS Transformer Pad posibilitatea de a acoperi două zile de lucru între încărcări.

Tabletă pentru divertisment mobil la rezoluție 2560 x 1600 pixeli

Noul ASUS Transformer Pad beneficiază de un ecran IGZO-TFT de înaltă performanță, având diagonala de 10.1 inci, un consum redus de energie și o paletă largă de culori. Rezoluția WQXGA 2560 x 1600 pixeli oferă o imagine extraordinar de clară, în timp ce tehnologia IPS (In-Plane Switching) asigură reproducerea cu acuratețe a culorilor, unghiuri largi de vizualizare de 178 grade și vizibilitate excelentă în lumina zilei.

Motorizat de procesorul NVIDIA Tegra 4 cu patru nuclee ARM Cortex-A15 și 72 de nuclee GeForce, noul ASUS Transformer Pad oferă o experiență desăvârșită în rularea filmelor HD și a celor mai noi jocuri Android. Grație transmisiei video Wi-Fi Miracast, noul ASUS Transformer Pad poate afișa imaginea de pe ecran direct pe un televizor HD compatibil, iar prin conexiunea HDMI pot fi transmise imagini către ecrane 4K Ultra HD pentru un divertisment cu adevărat imersiv.

Noul ASUS Transformer Pad dispune de cameră frontală de 1.2 megapixeli pentru conversații video foarte clare și o cameră video de 5 megapixeli ce capturează fotografii la rezoluție maximă în timp ce filmează Full HD 1080p. Cu un răspuns fără întârziere al declanșatorului, fotografiile sunt capturate la momentul potrivit în timp ce HDR (High Dynamic Range) și îmbunătățirea inteligentă a chipurilor oferă cadre perfecte de fiecare dată.

Dock mobil pentru extra productivitate

Noul ASUS Transformer Pad este mai mult decât o tabletă performantă – este, de asemenea, un laptop Android performant, grație dock-ului mobil. Tastatura completă a dock-ului are un touchpad multi-touch generos care transformă ASUS Transformer Pad într-un instrument perfect pentru productivitate, aplicațiile Polaris Office, compatibile Microsoft Office, fiind preinstalate.

Dock-ul dispune de un port USB 3.0 ce adaugă suportul necesar unităților de stocare rapide, iar bateria încorporată extinde autonomia modelului ASUS Transformer Pad de la 13 la 17 ore. Dock-ul integrează, de asemenea, un slot pentru carduri SDXC care se adaugă slotului microSDXC de pe tabletă.

Protecție TransCover, stilată și practică

Noul ASUS Transformer Pad dispune opțional de carcasa TransCover cu un înveliș sintetic durabil pentru ecran și o carcasă solidă pentru tabletă. TransCover are o parte pliabilă care susține ecranul la un unghi confortabil pentru introducerea de text și vizionarea de filme.

Prețuri și disponibilitate

Noul ASUS Transformer Pad va fi disponibil în România începând din al patrulea trimestru al acestui an la un preț aproximativ de 2399 lei (cu TVA inclus).

Specificații:

Procesor

NVIDIA Tegra 4 T40X quad-core

Sistem de operare

Android 4.2 Jelly Bean

Ecran

IPS LED 10.1-inch 2560 x 1600 (WQXGA, 300ppi)
Capacitiv, multi-touch în 10 puncte

Memorie &
Stocare

2GB DDR3L RAM
Memorie internă 32GB/64GB, slot microSDXC (tabletă) &slot SDXC (dock)

Camere

Cameră principală 5MP F/2.4 cu auto focus &înregistrare Full HD 1080p
Cameră frontală 1.2MP cu înregistrare HD 720p

Wireless

802.11a/b/g/n (dual-band) cu Miracast, Bluetooth 3.0 + EDR

Conectivitate

Tabletă: port Micro-HDMI, conector 3.5mm căști/mic
Dock: port USB 3.0, slot microSDXC

Senzori

Accelerometru, senzor de lumină ambientală, busolă electronică, giroscop

Audio

Tabletă: Difuzoare cu tehnologie ASUS SonicMaster, microfon

Baterie

Tabletă: Litiu polimer 31Wh cu autonomie de până la 13 ore2
Dock: Litiu polimer 16Wh lithium cu autonomie de până la 4 ore*

Color

Gri închis

Dimensiuni &Greutate

Tabletă: 263 x 180.8 x 8.9mm, 585g
Dock: 263 x 180.8 x 7mm, 570g

Bucuresti, 06.09.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.