Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ASR Principele Radu, intalnire pentru promovarea lecturii la Scoala

“Regele Mihai I” din Bucuresti

Curtea Veche Publishing și Casa Regală a României continuă promovarea lecturii în rândul copiilor. Proiectul “Cărțile copilăriei” va cuprinde în anul școlar 2013/2014 o serie de întâlniri ale ASR Principelui Radu al României cu elevi și părinți în școli din toată țara. Cel de-al doilea eveniment din București va avea loc luni, 23 septembrie 2013, începând cu ora 17.00, la Școala Gimnazială “Regele Mihai I” din București (Strada Dezrobirii nr. 41). Intrarea este liberă.

În cadrul acestor evenimente, ASR Principele Radu al României va vorbi despre importanța cititului și va prezenta programul de lectură alternativ propus de Curtea Veche Publishing prin colecția “Cărțile copilăriei”, o serie de repovestiri pe înțelesul copiilor ale marilor opere literare.

Încă din prima zi a anului școlar, ASR Principele Radu al României s-a întâlnit cu sute de elevi și părinți din Adjud și Buzău, unde Alteța Sa a asistat la deschiderea de an școlar și a vorbit despre importanța cititului, continuând astfel susținerea inițiativei Curtea Veche Publishing de a crește interesul pentru lectură al celor mici.

România este, în acest moment, la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor. Peste jumătate din cetăţeni (53.3%) au dificultăţi de înţelegere a ceea ce citesc, situându-se pe ultimul loc din Europa la acest capitol (cf. Comisiei Europene). Deși peste 50% dintre absolvenţii de studii liceale nu promovează examenul de bacalaureat, România este printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu oferă elevilor programe de lectură adaptate nivelului lor de înţelegere. Piața de carte din România este una dintre cele mai mici din Europa, suma medie anuală cheltuită de un român pe cărți fiind de 5 euro.

“Evident că dificultăţile economice nu vor permite ca noi să ne comparăm cu alte ţări în ceea ce priveşte puterea de a cumpăra, însă aici nu vorbim despre a cumpăra cărţi ce costă sute de euro, ci despre cărţi ce au aproape acelaşi preţ ca pâinea şi care sunt, într-un anume fel, pâinea de care copiii au nevoie pentru a fi atât de puternici şi de mari pe cât ne dorim noi să ajungă.” (ASR Principele Radu al României)

Eforturile Curtea Veche Publishing sunt pe termen lung și au început cu un an în urmă, prin lansarea unei colecții de cărți speciale – “Cărțile copilăriei” – și organizarea atelierelor de lectură “Clasicii repovestiți” în întreaga țară.

“Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri. (…) Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei. Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.” (ASR Principele Radu al României)

Bucuresti, 20.09.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.