free download 78 travel guides written by experts

Asociația „Zi de Bine” lansează pe 1 Iunie „ZID de Bine”, o cauză dedicată copiilor

Prin campania precedentă, #scutpentruspitale, „Zi de Bine” a strâns aproape 1 milion de euro

După încheierea campaniei #scutpentruspitale, „Zi de Bine” dă start celei de-a treia campanii de strângere de fonduri, „Zid de Bine”. Cauza lunii iunie îi vizează pe copiii care trec zilnic pragul Spitalului Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” și al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București. Astfel, Asociația „Zi de Bine” cu ajutorul „Asociației Edit” și al artiștilor de la “Sweet Damage Crew” și-a propus să picteze ziduri imense, de peste 200 de mp, pentru a colora viața copiilor nevoiți să stea în spital.

“Zi de Bine își propune ca în luna iunie să culeagă învățăminte din perioada atât de lungă de izolare. Astăzi, când am înțeles cu toții, adulți și copii sănătoși, ce înseamnă și cât de dură este izolarea, ne va fi ușor să vibrăm la cauza lunii iunie. În mod tradițional cunoscută drept luna copiilor, am dedicat iunie micuților care trec pragul spitalelor și sunt nevoiți sa petreacă ore, zile sau săptămâni într-o cameră pe ferestrele căreia se vede doar gri – blocuri gri, trafic. N-o să putem dărâma zidurile cenușii, dar le vom putea dona culoare.”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele „Zi de Bine”.

Primele 10 zile din lună sunt dedicate acțiunii de fundraising urmând ca cele două picturi murale uriașe să fie realizate până la finalul lunii.

Zi de bine logo

Fondurile se vor strânge în special de la sărbătoriții lunii Iunie, așa că cine-i născut în iunie și vrea să-și doneze ziua e invitat să scrie pe contact@zidebine.ro sau pe pagina de Facebook a Asociației.

Pentru culori, pensule și schele va fi nevoie de aproximativ 15.000 de euro, adică aproape 4000 de sms-uri care să conțină cuvantul SUS la 8862 sau 150 de sărbătoriți care ar primi din partea prietenilor lor un dar de 500 de lei.

“În România sunt aproximativ 1,5 milioane de români care-și sărbătoresc, în fiecare lună, ziua de naștere sau de nume. Poate că lecția generozității, oferită de donatori în ultimele 3 luni sau poate optimismul nostru fără leac ne face să credem că banii se vor strânge și vom putea aduce în viețile micilor pacienți un strop de culoare. Și , de ce nu, de speranță!”, a declarat Luciana Zaharia.

Începută pe 14 martie și încheiată la finalul lunii mai, campania precedentă, #scutpentruspitale, a Asociației „Zi de Bine” a strâns din sponsorizări și donații, în bani și produse, aproximativ 930.000 de Euro.

“Deși ne-am propus să strângem bani pentru un singur spital – Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov – am ajuns în cele 3 luni la 78 de spitale și 27 de cabinete ale medicilor de familie, cu aparatură medicală de aproape 500.000 de euro, printre care 17 ventilatoare, 1 ecograf, 13 injectomate, 28 de lampi uv etc.”, a spus Melania Medeleanu.

De asemenea, sumele strânse s-au concretizat în peste 3000 de teste diagnostic, echipamente de protecție și dezinfectanți de aproape 400.000 de euro. Printre acestea se numară aproximativ 100.000 de măști chirurgicale, măști ffp1, măști ffp2, peste 30.000 de mânuși, în jur de 10.000 de combinezoane, 10.000 de viziere, substanțe pentru aproximativ 300.000 l de dezinfectant de suprafețe.

Din banii strânși s-au cumpărat cabine de triaj și containere transformate în camere de primiri urgențe. Au fost nu mai puțin de 111 sponsori, în jur de 32.000 de donații făcute de persoane fizice prin sms, cont bancar, paypal, pago, RoHELP, dar și oameni care și-au donat ziua de naștere sau au făcut fundraising prin facebook sau galantom.

“A fost un efort uriaș combinat cu unicitatea situației în sine: produse care nu se găseau, prețurile care au explodat și, la fiecare pas, consultări și negocieri cu medici, furnizori, producători etc. Am învățat termeni tehnici de care n-am mai auzit niciodată – de la injectomat și denumiri sofisticate de ventilatoare până la nume de localități pe care nu știam să le găsim pe hartă. Dar câtă vreme pe harta aceea se afla un medic care avea nevoie de ajutor știam că trebuie să facem tot ce ține de noi ca să ajungem la el.”, a spus Melania Medeleanu.

Oricine se poate implica donând către Asociația Zi de Bine astfel: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donație online prin PAGO, rohelp.ro, etc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociației, www.zidebine.ro.

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține cate un ONG in fiecare luna a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația ZI de Bine se adresează unei comunități, se realizează în maximum 30 de zile, este finanțată în special de către sărbătoriții lunii și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întamplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *