Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociatia Romana pentru Masurarea Audientelor aniverseaza 10 ani de la infiintare

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor (A.R.M.A.), un moment important în istoria organizaţiei care a reglementat piaţa de mass-media din România.

„Cu această ocazie dorim să le mulţumim în mod special tuturor celor care s-au implicat în crearea, susţinerea şi dezvoltarea A.R.M.A. pe parcursul acestui deceniu. Eforturile indviduale au contribuit la succesul comun şi ne-au ajutat să ajungem astăzi aici, într-o piaţă extrem de competitivă ca cea din România. La Mulţi Ani, A.R.M.A. şi să rămâi mereu în Prime Time!”, declară Lucia Antal, Preşedinte A.R.M.A.

Pe parcursul celor 10 ani organizaţia şi-a păstrat neschimbat scopul iniţial, acela de a furniza membrilor săi informaţii imparţiale, precise şi obiective referitoare la audienţa mass media din România, caracteristicile şi performanţele acestora, dar în acelaşi timp a evoluat odată cu industria. Astfel, A.R.M.A. a fost şi rămâne asociaţia care anunță „moneda de schimb” pentru cel mai important mediu de comunicare prin publicarea datelor de audiență, manifestând în permanenţă deschidere către toate tehnologiile noi pe care doreşte să le cerceteze.

Începînd cu 1 ianuarie 2012 A.R.M.A. va începe să măsoare şi să raporteze vizionarea decalată în timp (time shift viewing), adică vizionarea unor emisiuni după momentul transmiterii lor de către staţiile TV.

Totodată, după 1 ianuarie 2012 A.R.M.A. va începe, împreună cu partenerii de la Kantar Media Audiences, testarea măsurării şi raportării consumului de conţinut video pe PC-uri şi online.

De asemenea, A.R.M.A. este în discuţii exploratorii cu Kantar Media Audiences cu privire la un serviciu de Return Path Data (RPD), serviciu care se doreşte să completeze Serviciul Naţional pentru Măsurarea Audienţelor TV (SNMATV).

De 10 ani, A.R.M.A. lucrează la impunerea unor standarde pe piaţa de media şi publicitate şi a reuşit, cu ajutorul eforturilor membrilor săi, să cristalizeze un standard în ceea ce priveşte arborele de tipologii după care se clasifică produsele şi serviciile pentru care se face publicitate. Iar acum organizaţia a decis să comunice acest arbore şi altor organizaţii de pe piaţă, care au nevoie de el, în scopul uşurării şi eficientizării muncii oamenilor din agenţiile de media şi publicitate, de la clienţii de publicitate şi de la staţiile TV.

A.R.M.A. este o organizație a industriei de media și publicitate care numără peste 90 de membri, stații TV, agenții de media și publicitate și clienți de publicitate. Asociația are drept arie de activitate cercetarea audiențelor mediilor de comunicare video și operează sistemul de măsurarea a audiențelor TV din România. A.R.M.A. este o organizaţie recunoscută la nivel internaţional, fiind membră a European Media Research Organisations (EMRO) şi a International Joint Industry Committees Association (i-JIC). Preşedintele A.R.M.A. este membru al Consiliului Director al I-JIC.

Bucuresti, 28.10.2011

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.