Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația InspirAction împreună cu Nuclearelectrica lansează programul „Creștem digital și vocațional” pentru tinerii din Cernavodă

Creștem digital și vocațional Asociația InspirAction Nuclearelectrica Cernavoda

Timp de 1 an, 200 de elevi și 15 profesori de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Cernavodă vor participa la programul „Creștem digital și vocațional”, ce presupune 210 sesiuni educationale: 150 sesiuni de consilere vocațională pentru elevi, 20 sesiuni de managementul schimbării pentru dascăli, 30 de sesiuni de dezvoltare a competențelor digitale dedicate dascălilor și 10 sesiuni pentru dezvoltarea comunității de ambasadori. Programul este inițiat și livrat de Asociația InspirAction, cu susținerea Nuclearelectrica.

Scopul programului este eficientizarea procesului educativ, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, prin dezvoltarea unor abilități care să genereze schimbări de comportament și de rezultate. Prin intermediul unor metode specifice, precum coaching, discuții de grup, brainstorming și lucru în echipă, elevii își vor conștientiza punctele forte și pasiunile, vor învăța să își organizeze mai bine timpul, să-și aleagă profilul liceal în acord cu pasiunile, talentele, abilitățile lor,   să își crească încrederea în sine. Totodată, cadrele didactice vor descoperi o serie de metode inovative de conectare cu elevii, dar și mai multe mijloace digitale și tehnici de predare și evaluare a lecțiilor.

Creștem digital și vocațional Asociația InspirAction Nuclearelectrica Cernavoda

Impactul proiectului asupra elevilor va fi vizibil în schimbarea atitudinii și în realizarea unor alegeri mai bune referitoare la cariera lor, primul pas fiind alegerea liceului. Accentul va fi pus pe starea mentală și emoțională a acestora pentru ca tinerii să aibă mai multă încredere în forțele proprii. Astfel, pas cu pas, fiecare participant își va dezvolta abilitatea de a-și seta obiective SMART și de a realiza un plan pentru îndeplinirea lor. Activitățile din cadrul programului vor contribui la apariția sentimentului de valorizare și vor crește implicarea elevilor în activitățile școlare.

Pentru profesori impactul va fi vizibil prin creșterea abilităților de utilizare a mijloacelor digitale de predare și în relația cu elevii, prin exersarea empatiei și a reacțiilor în fața situațiilor neprevăzute. Părinții vor fi beneficiarii indirecți deoarece prin schimbarea comportamentului cadrelor didactice și elevilor vor începe să aibă mai multă încredere în școală și vor fi mulțumiți de rezultatele copiilor lor.

„Am pilotat acest proiect cu rezultate extraordinare în Brăila și ne așteptăm să fie foarte util atât elevilor, cât și dascălilor și părinților de la Școala Gimnazială nr. 1 din Cernavodă.” – Simona Paraschiv – Președinte Asociația InspirAction

„Ne bucuram sa sustinem acest proiect foarte util pentru elevii si cadrele didactice implicate. Investitia in educatie este una dintre prioritatile noastre si ne dorim sa contribuim cat mai mult la cresterea si dezvoltarea generatiilor de maine. Alegerea carierei este o etapa foarte importanta in viata fiecaruia si trebuie sa ne asumam, noi ca adulti, sa ii sprijinim pe copii sa faca acest pas fiind cat mai informati posibil despre oportunitatile pe care le au. Ne dorim sa le fim alaturi elevilor in aceste momente si sa ii ajutam sa isi creioneze cel mai potrivit plan de cariera, in acord cu personalitatea, pasiunile, aptitudinile si dorintele lor. Noi, la Nuclearelectrica, consideram ca oamenii sunt cea mai valoroasa resursa a noastra, iar performanta trebuie incurajata si sprijinita inca din primii ani de scoala.”- Cosmin Ghita, Director General Nuclearelectrica.

După finalizarea programului, participanții doritori vor deveni ambasadorii schimbării în bine în comunitatea lor. Printr-un proiect de pay-it fwd se va realiza o mini bibliotecă a școlii pe care tinerii să o administreze și să o dezvolte. Totodată, Asociația InspirAction le va pune la dispoziție sesiuni de mentorare pentru crearea unui club de lectură și a unui club de pasiuni.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.