Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația Civicum Voluntaris lansează ediţia a II-a a proiectului “CIVI-MATECA”

Asociația Civicum Voluntaris anunță lansarea celei de-a doua ediţii a proiectului de educaţie civică prin artă vizuală “CIVI-MATECA”, deschis participării tuturor elevilor de gimnaziu şi liceu din județul Constanţa. Proiectul este susţinut financiar de compania DB Schenker Logistics Romania.

Implementat de Asociația Civicum Voluntaris în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și CITYPLEX Constanța, proiectul se adresează elevilor de gimnaziu și liceu din județul Constanța, Generația Click. 


Scopul ”CIVI–MATECA” este de a-şi aduce contribuţia la educarea civică a noilor generaţii de elevi prin folosirea de “jucării” pe placul lor, care să-i atragă, (gadgeturi) şi prin metode antrenante, de amploare şi impact, care să le dezvolte gândirea creativă şi critică, implicarea, solidaritatea şi responsabilitatea, spiritul de echipă.

Elevii vor realiza filme de scurtmetraj pe tematici de educaţie civică, prin care vor prezenta propria viziune asupra problemelor cu care se confruntă unele persoane, grupuri sociale defavorizate, întreaga comunitate în care trăiesc.

Ca element de noutate, în cadrul ediției a II-a a Concursului ”CIVI–MATECA”, participanții trebuie să propună soluţii problemelor prezentate dar şi să participe la rezolvarea acestora.

”CIVI–MATECA II” se va derula în perioada 1 februarie – 10 iunie și va include: Concursul de filme de scurtmetraj, Săptămâna de proiecţii gratuite la cinematograful Cityplex Constanța Tomis Mall şi Gala de decernare a premiilor.

Un juriu cu experienţă va selecta cele mai reprezentative 10 scurtmetraje realizate de către echipele CIVI-MATECA şi va premia individual toți membrii echipelor desemnate câştigătoare, într-un cadru festiv, la finalul proiectului.

Prima ediție a proiectului a s-a derulat în perioada august 2014 – februarie 2015, cu finantare HEINEKEN pentru Comunităţi.  Au participat elevi din municipiul Constanța şi alte 8 localități limitrofe.

În 2016 invităm în concurs și la vizionări, toţi elevii din judeţul Constanţa care doresc să îşi exprime sau să afle de la colegii lor care au realizat filme, propriile trăiri, gânduri şi observaţii despre societate şi neajunsurile ei, scopul final al producţiilor realizate fiind atenționarea, educarea şi stimularea la implicare și acţiune a copiilor din noile generații.
  
Anul trecut s-au înscris în proiect 52 de şcoli și s-au realizat 104 filme de scurtmetraj prin participarea a 430 de elevi. S-au acordat 42 de premii individuale, la 11 categorii ale concursului. Numărul estimativ de persoane implicate direct în proiect a fost de peste 4.500, iar indirect, de peste 15.000. Trofeul CIVI-MATECA a fost câştigat de o echipă a Liceului Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie, cu filmul “Asceză”.

Sperăm ca ediţia 2016 CIVI-MATECA să se bucure de acelaşi succes în rândul elevilor şi să contribuie la dezvoltarea personală şi civică a copiilor din judeţul nostru. Le mulţumim partenerilor DB Schenker Logisitcs Romania, Inspectoratul Județean Constanța, CITYPLEX Constanța, AYG România, Radio Constanţa şi Prăvălia cu Cărţi!

Regulamentul concursului CIVI-MATECA II poate fi accesat pe site-ul proiectului www.civi-mateca.ro, respectiv: //civi-mateca.ro/wp-content/uploads/2016/01/Regulament-Civi-Mateca-2016.pdf.

DB Schenker Logistics Romania

Cu cinci sucursale şi peste 60 de puncte de lucru în toate regiunile ţării şi peste 1.100 de angajaţi, DB Schenker Logistics este un furnizor de top care acoperă extins piaţa naţională.

Compania oferă o gamă completă de servicii de transport şi logistică precum: transport rutier camioane complete, parţiale şi în regim de grupaj, transporturi aeriene, maritime, feroviare, operaţiuni portuare, logistică complexă şi lanţ de aprovizionare, organizare târguri şi expoziţii, formalităţi vamale, servicii de relocare, adaptate la nevoile individuale ale partenerilor noştri.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.