Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Asociația „Aici pentru Tine” și Selgros România au derulat campania „Miracole de Crăciun” destinată ajutorării comunităților defavorizate din Brașov

Miracole de Craciun

Asociația „Aici pentru Tine” și Selgros România au venit în sprijinul a 400 de familii vulnerabile din județul Brașov, prin campania „Miracole de Crăciun”, menită să aducă un strop de dragoste și bucurie în casele celor care au nevoie de ajutor.

Campania de sărbători derulată de Asociația „Aici pentru Tine” este o tradiție anuală, ajunsă la cea de-a cincea ediție. Anul acesta, ea s-a desfășurat în perioada 16–22 decembrie și a constat în distribuirea, prin intermediul voluntarilor și al reprezentaților asociației, a 400 de pachete cu alimente de bază neperisabile și decorațiuni de Crăciun, destinate familiilor aflate în nevoie, împreună cu 250 de pachete cu dulciuri pentru copii.

Selgros România a ales să se alăture în acest an campaniei „Miracole de Crăciun” pentru a aduce un zâmbet pe chipurile a 400 de familii din medii defavorizate. „Am sărbătorit 20 de ani de prezență Selgros în România, 20 de ani de pasiune și implicare în tot ceea ce este important pentru noi și pentru comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Mai mult decât oricând, anul acesta ne-am îndreptat atenția către micile gesturi care să le aducă bucurie celor care au cea mai mare nevoie de suportul nostru”, a declarat directorul general al Selgros România, Robert Hellwagner.

Miracole de Craciun

Asociația „Aici pentru Tine” a derulat, în cei șapte ani de activitate, o serie de campanii și acțiuni umanitare destinate sprijinirii persoanelor provenind din medii defavorizate, dar și celor care se confruntă cu situații dificile. „Efectele economice ale pandemiei au înrăutățit și mai mult situația în care se află sute sau chiar mii de persoane din comunitățile defavorizate din județul Brașov. Imposibilitatea de a-și asigura nevoile de bază, precum hrana, ne-a determinat, și în acest sfârșit de an, să distribuim alimente de bază către persoanele care au cea mai mare nevoie de ele. Mulțumim Selgros România – finanțatorul campaniei “Miracole de Crăciun” și partenerilor Ad Team şi Promedivet Sovata pentru ajutorul constant oferit din suflet an de an!”, a declarat Gál Andras Zsolt, președintele Asociației „Aici pentru Tine” din Brașov.

Despre Asociația „Aici pentru Tine”

Înființată în 2015, „Aici pentru Tine” este o organizație non-guvernamentală care contribuie la susținerea comunității prin proiecte de sprijin adresate tinerilor din centrele de plasament, celor din medii sociale nefavorabile și mamelor cu situații familiale nesigure.

Misiunea organizației este inițierea, extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale de integrare în societate a persoanelor și a grupurilor marginalizate, prin activități instructiv-culturale, consiliere psihologică și profesională. Aceasta se află printre puținele asociații care furnizează servicii sociale licențiate pentru adulți aflați în risc de excluziune socială, dar sprijină și alte grupuri marginalizate din comunitate, indiferent dacă provin din familii defavorizate ori au probleme medicale grave.

Asociația „Aici pentru Tine” este autorizată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în conformitate cu prevederile legii 172/2012, și deține un protocol de colaborare cu Direcția de Servicii Sociale Brașov.

Despre Selgros Cash & Carry România

Selgros

Selgros Cash & Carry România este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de retail din România, cu o rețea națională formată din 23 de magazine și o platformă logistică. Misiunea Selgros este de a oferi, zilnic, o gamă variată de produse, garanția prospețimii și a profesionalismului, la prețul corect. Compania are 4.500 de angajați la nivel național, fiind printre cei mai importanți angajatori din domeniu.

Selgros Cash & Carry este o companie care face parte din grupul Transgourmet, controlat în întregime de Coop Elveția, care deține în prezent 91 de magazine (38 în Germania, 23 în România, 19 în Polonia și 11 în Rusia). Pentru mai multe informații puteți accesa site-ul www.selgros.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.