Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ASEBUSS a lansat C.I.B.E.R – primul centru international de afaceri din Romania

Institutul de Administrare a Afacerilor (ASEBUSS) a lansat, în această toamnă, C.I.B.E.R (Center for International Business Education and Research) – primul centru internaţional de afaceri din România, al cărui obiectiv va fi acela de a dezvolta o platformă de comunicare între şcoala de afaceri ASSEBUS, cu o tradiţie îndelungată în organizarea programului Executive MBA, şi mediul internaţional de afaceri.

C.I.B.E.R îşi propune să valorifice resursele valoroase pe care le reprezintă profesorii şi absolvenţii celor două şcoli, pentru a oferi idei şi soluţii aplicabile în cadrul companiilor multinaţionale sau IMM-urilor, atât prin intermediul unor evenimente, workshopuri, seminarii pe teme de actualitate, precum şi prin proiecte de consultanţă adresate mediului de afaceri. Centrul C.I.B.E.R facilitează accesul companiilor la specialişti cu bogată experienţă de management în industrii variate, precum telecomunicaţii, servicii financiar-bancare, IT, servicii medicale, bunuri de larg consum, auto etc., care vor oferi servicii de consultanţă pe proiectele agreate cu firmele beneficiare. Peste 1.100 absolvenţi sunt membri ai comunităţii ASEBUSS, în timp ce media experienţei de management este de peste 12 ani.

„Centrul C.I.B.E.R reprezintă o oportunitate pentru toţi cei interesaţi să beneficieze de resursele unei şcoli de afaceri aflată în legătură permanentă cu comunitatea de afaceri şi cu experienţă în ceea ce priveşte practicile inovative din diferite industrii. C.I.B.E.R urmăreşte să răspundă prompt nevoilor companiilor, într-un context economic care este caracterizat de provocări şi incertitudine. Totodată, se poziţionează ca promotor al abordărilor inovative în domeniul managementului, prin oferta de evenimente şi seminarii elaborate împreună cu cei mai buni profesionişti, experţi în domeniul lor de activitate, atât din România cât şi din mediul internaţional”, a spus Bianca Ioan – Project Manager C.I.B.E.R.

Activităţile C.I.B.E.R.

Prin intermediul C.I.B.E.R, ASEBUSS îşi propune să dezvolte programe pentru promovarea educaţiei globale de afaceri, să participe la proiecte de consultanţă şi cercetare aplicativă în management şi să organizeze diferite evenimente, seminarii, workshopuri, vizite de studiu, programe de schimb (exchange programs) adresate comunităţii de afaceri din România. C.I.B.E.R beneficiază de sprijinul partenerului american Kennesaw State University, Atlanta, care contribuie cu know-how în vederea implementării noilor proiecte.

Prima conferinţă organizată de C.I.B.E.R cu participarea unui speaker internaţional va avea loc la începutul anului viitor, în luna februarie. Invitatul special va fi Neale Martin, autorul cartii „Habit-based Marketing” şi profesor în Managementul Inovaţiei la Kennesaw State University, Atlanta, care va vorbi despre strategii de marketing eficiente, bazate pe rezultatele recente ale cercetărilor asupra comportamentului consumatorilor. Pe plan internaţional, companii precum Procter & Gamble, Verizon, Campbell Soup Company, Sprint Nextel, Eli Lilly and Company, Johnson & Johnson, SC Johnson, Georgia Pacific au apelat la serviciile de consulanţă ale Dr. Martin pentru a dezvolta noi perspective şi strategii de marketing.

Despre ASEBUSS: Institutul de Administrare a Afacerilor – ASEBUSS este prima şcoală privată acreditată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să organizeze program de master în administrarea afacerilor – tip executive, conform noilor reglementari ale convenţiei de la Bologna. ASEBUSS oferă programul EMBA #1 în aplicabilitate, dezvoltare personală, experienţa echipei de profesori şi networking – conform studiului ZF (aprilie 2011).

Despre Kennesaw: Kennesaw State University derulează programe de EMBA destinate domeniului de afaceri din 1985 şi ocupă, începând cu anul 2000, locul al doilea ca mărime între programele EMBA din Georgia, SUA. Kennesaw State University este acreditată de cel mai înalt for internaţional: Association of Advanced Collegiate Schools of Business (AACSB) din SUA şi a devenit în 2007 membră a European Foundation for Management Development (EFMD).

Din partea ASEBUSS şi C.I.B.E.R
Bianca Ioan
Project Manager C.I.B.E.R şi Director Marketing Program Executive MBA ASEBUSS

Bucuresti, 27.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.