Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Artiști pentru Crucea Roșie Română

24 de artisti pentru Crucea Rosie Romana

”Frumusețea salvează lumea” – Licitația de Artă Contemporană și Postbelică, cu o secțiune caritabilă dedicată Crucii Roșii Române

Astăzi, 2 iulie 2020, ora 19:30
Online – www.artmark.ro

Astăzi are loc Licitația de Artă Contemporană și Postbelică ”Frumusețea salvează lumea” eveniment caritabil, găzduit de A10 by Artmark și Digi24 pentru a susține cauza umanitară a Crucii Roșii Române. În cadrul licitației, alături de cele 154 de opere ale artei contemporane, vor fi vândute 24 de lucrări realizate de artiști români contemporani care și-au donat operele pentru susținerea programelor sociale de ajutorare a persoanelor nevoiașe afectate pandemia COVID-19.

“Într-o perioadă în care România este greu încercată, 24 de artiști români s-au solidarizat cu misiunea umanitară a Crucii Roșii Române, aceea de a alina suferința umană venind în ajutorul celor mai afectați de efectele pandemiei COVID-19 – donându-și propriile creații. Este un gest profund de bunătate și responsabilitate, care ne aduce aminte de faptul că de-a lungul istoriei sale, Crucea Roșie Română s-a bucurat în cele mai dificile momente de încrederea și susținerea artiștilor români. Transmit cele mai calde mulțumiri şi admirația mea oamenilor de cultura care fac posibilă această licitație caritabilă de obiecte de artă”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

24 de artisti pentru Crucea Rosie Romana

Realizatoarea proiectului „Frumusetea salvează lumea”, Elena Tănase, jurnalist DIGI 24, spune despre această inițiativă: „Ne-am obișnuit cu ideea falsă că arta este pentru bogați și cunoscători. Dar toate obiectele din jurul nostru – masă, scaun, telefon mobil, mașină – înseamnă artă, presupun alegeri estetice și înseamnă contactul nostru vizual cu ceilalți. Momentele dificile din ultima perioadă ar trebui să ne învețe că bunătatea înseamnă eficiență și că generozitatea se concretizează prin bani și intervenție la timp. Or, arta face legăturile dintre oameni mai puternice. Miza proiectului este una financiară, în beneficiul Crucii Roșii, dar este legată și de coerența socială pe care ar trebui să o regăsim”.

Între artiștii care au ales să susțină cauza Crucii Roșii Române se numără: Șerban Savu, care semnează o lucrare reprezentativă pentru actuala perioadă – „Patrula” și care pornește în licitație de la 6.000 de euro; Marius Bercea care este prezent cu una dintre cele mai valoroase lucrări în cadrul evenimentului – „After Dinner Critique”, cu un preț de pornire de 9.000 de euro, in timp ce Ioan Sbârciu impresionează cu „Don Quijote” care va intra în licitație de la prețul de 6.000 de euro. Acestora li se alătură Felix Aftene, Mircea Cantor, Dana și Ștefan Maitec sau Andrei Gamarț, care au dat dovadă de responsabilitate, bunătate și solidaritate, dovedind aserțiunea Frumusețea va salva lumea.

Artisti pentru Crucea Rosie Romana_licitatie

„Avem unica ocazie să fim în locul în care arta și solidaritatea se întâlnesc pentru o cauză nobilă. Demonstrăm, împreună, că suntem responsabili, generoși și orientați spre salvarea unor vieți prin intermediul artei contemporane. Suntem convinși că astăzi, 2 iulie, “Frumusețea salvează lumea”!”, a declarat Ioana Ciocan, Director General Art Safari.

Licitația va avea loc online pe platforma Artmark Live la ora 19:30 și va fi transmisă în direct de partenerul media, DIGI 24 la ora 20.30.

Vă invităm să promovați evenimentul și să vizionați lucrările licitației ’’Frumusețea salvează lumea’’pe site-ul: www.artmark.ro. Loturile sunt marcate pe site-ul Artmark cu emblema Societății Naționale de Cruce Roșie din România:
Catalogul pdf: https://a10ro.s3.amazonaws.com/Auction/191980/Catalog_Contemporana_2_iulie.pdf.

Frumusetea salveaza lumea

Cei 24 de artiști care s-au alăturat proiectului și operele donate:
1. Șerban Savu https://www.artmark.ro/ro/lot/patrula-ro-48867
2. Mircea Cantor https://www.artmark.ro/ro/lot/maternitate-ro-48906
3. Marius Bercea https://www.artmark.ro/ro/lot/after-dinner-critique-ro-48888
4. Andrei Gamarț https://www.artmark.ro/ro/lot/catching-the-river-ro-48889
5. Roman Tolici https://www.artmark.ro/ro/lot/nobody-6-ro-48873
6. Felix Aftene https://www.artmark.ro/ro/lot/lapsed-ro-48795
7. Saddo (Raul Oprea) https://www.artmark.ro/ro/lot/the-guitarist-seria-strong-women-ro-48897
8. Razvan Cornici https://www.artmark.ro/ro/lot/les-amoureux-ro-48877
9. Radu Pandele https://www.artmark.ro/ro/lot/linia-2-modern-altarpiece-afterlife-ro-48914
10. George Anghelescu https://www.artmark.ro/ro/lot/inner-forum-6-ro-48887
11. Ștefan Ungureanu https://www.artmark.ro/ro/lot/artefact-in-maintenance-ro-48886
12. Vlad Olariu https://www.artmark.ro/ro/lot/masti-ro-48890
13. Ana Bănică https://www.artmark.ro/ro/lot/dragoste-ro-48761
14. Dana și Ștefan Maitec https://www.artmark.ro/ro/lot/mirror-reflections-46-ro-48894
15. Vlad Nancă https://www.artmark.ro/ro/lot/drawing-block-silhouette-woman-and-man-ro-48891
16. Ioan Sbârciu https://www.artmark.ro/ro/lot/don-quijote-ro-48920
17. Napoleon Tiron https://www.artmark.ro/ro/lot/proiect-pentru-un-templu-ro-48903
18. Eugen Rosca https://www.artmark.ro/ro/lot/pious-goddess-ro-48910
19. Alin Bozbiciu https://www.artmark.ro/ro/lot/balance-ro-48909
20. Dorin Coltofeanu https://www.artmark.ro/ro/lot/familie-ro-48893
21. Aurel Vlad https://www.artmark.ro/ro/lot/fara-titlu-spaima-ro-48919
22. Marilena Preda Sânc https://www.artmark.ro/ro/lot/urbanscape-ii-ro-48922
23. Codruța Cernea https://www.artmark.ro/ro/lot/peisaj-de-seara-ro-48901
24. Ioana Bătrânu https://www.artmark.ro/ro/lot/ingeri-cantareti-ro-48915.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.