Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Arta romaneasca incepe anul la inaltime: expozitii Artmark la Brasov, Sinaia si Bucuresti

După ce în 2012 piața românească de artă și-a continuat ascensiunea, înregistrând o creștere de ansamblu de cca 20%, vânzări totale de 14,6 milioane euro și o diversificare fără precedent a ofertei culturale, începând din ianuarie 2013, Artmark aduce un plus de dinamism acestui segment de piaţă, oferind accesul la operele celor mai valoroşi pictori români unui public mult mai larg, dincolo de graniţele Capitalei. Deschidem anul la Braşov şi Sinaia.

Precedată de un turneu expoziţional în Braşov, Sinaia şi Bucureşti, prima licitaţie a anului 2013 organizată de Artmark aduce în vizorul actorilor de pe piaţa de artă, colecţionari şi investitori, o selecţie de peste 100 de loturi reprezentative, semnate de cei mai valoroşi pictori români: Licitaţia de Artă Românească Importantă & Licitaţia de Artă Postmodernă şi Contemporană. Evenimentul se desfăşoară la Athénée Palace Hilton Bucureşti, miercuri, 30 ianuarie, începând cu ora 19:00.

În perioada 18 – 21 ianuarie, expoziţia loturilor propuse în cadrul Licitaţiei de Artă Românească şi Artă Postmodernă & Contemporană ajunge la Braşov şi Sinaia. Operele celor mai valoroşi pictori români, printre care Grigorescu, Tonitza, Andreescu, Petraşcu, Cumpăna, Vermont, Dărăscu, Ciucurencu, Câlţia, Baba şi Bălaşa pot fi vizionate la Hotel Aro Palace Braşov în cadrul evenimentului organizat vineri, 18 ianuarie 2013, orele 09:00 – 21:00 (vizionare privată), respectiv sâmbătă, 19 ianuarie 2013, orele 10:00 – 21:00 (expoziţie publică). La Sinaia, expoziţia poate fi vizitată duminică, 20 ianuarie şi luni, 21 ianuarie 2013, orele 10:00 – 22:00, la Hotel Internaţional.

Dintre operele de patrimoniu propuse în cadrul licitaţiei, se remarcă portretul „Veneţiana (Putana)” semnat de pictorul Nicolae Tonitza, a cărui valoare este estimată la 80.000 – 150.000 €, „Mioare” de Nicolae Grigorescu, cu o valoare estimată la 25.000 – 45.000 € şi „Femei în parc” de Ioan Andreescu, cu o valoare estimată la 80.000 – 150.000 €.

                          

Scurtă retrospectivă asupra artei clasice, postmoderne şi contemporane

În anul 2012, arta postmodernă şi contemporană a reușit să strângă cele mai mari sume din scurta istorie a licitațiilor dedicate exclusiv acestui segment. Cu un total de vânzări de 240.000 € şi o rată de adjudecare de 83,12% Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană din noiembrie 2012 a înregistrat cel mai ridicat total al vânzărilor din scurta istorie a licitaţiilor de profil (a cincea licitaţie de artă contemporană, prima fiind organizată abia în aprilie 2011). Clasicii și moderniştii consacrați ai picturii interbelice au fost marea căutare a anului 2012, prețurile acestora fiind mai accesibile decât cele ale artiștilor de patrimoniu. După un an 2011 în care toți artiștii din primul eșalon valoric au cunoscut creșteri fenomenale (Nicolae Grigorescu +58.61%, Nicolae Tonitza +48.49%), anul 2012 a reprezentat un an de consolidare. Artiștii de patrimoniu au continuat să reprezinte o investiție sigură atât pentru colecționarii consecvenți care doresc să își întregească colecția, cât și pentru nou-intrații în piață care fie caută să își plaseze banii într-o investiție sigură, fie doresc să înceapă o colecție și aleg varianta consacrată.

În Bucureşti, Expoziţia Licitaţiilor de Artă Românească Importantă & Artă Postmodernă şi Contemporană poate fi vizionată în perioada 22 – 30 ianuarie, conform programului:

Bucuresti, 14.01.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.